HELIOTERAPIA, de folos copiilor

Baia de soare se face în anumite condiţii, ţinând cont de anotimp şi de momentul zilei. Se va evita intervalul 11.00-17.00. Este bine să cauţi plaje la adapost de vânt şi cu posibilităţi de a te retrage la umbră. Baia de soare la malul marii este indicata la copii pentru prevenirea şi tratarea afecţiunilor otorinolaringologice, traheobronsitelor, rahitismului, hipofuncţiilor endocrine, iar la adulţi, în caz de: astm alergic, traheobronsite, afecţiuni ginecologice cronice sau dermatologice.

AEROSOLII MARINI, indicaţi în boli respiratorii

Aerul din apropierea falezelor stâncoase şi a digurilor, acolo unde valurile marii se sparg, este încarcat de stropi fini de apa care au efecte terapeutice indicate în afecţiunile respiratorii (bronşite infecţioase, sinuzită, rinită, astm bronşic), hipotiroidie, astenie nervoasa, alergii. Secretul stă atât în particulele de sare de mare aflate în picăturile minuscule de apă, dar şi în substanţele din alege marine şi din anumite specii de scoici.

BĂILE DE NISIP, pentru reumatici

Amplifică efectele curei marine, mai ales în caz de reumatism sau afecţiuni ale plamânilor. Masajul cu nisip poate îmbunataţi circulaţia. Trebuie sa foloseşti nisip natural uscat. Cele mai bune efecte le are acela care se reînnoieşte constant de la malul marii. Corpul poate fi acoperit cu nisip şi pacientul va sta la început 15 minute, putând creşte mai târziu durata. Procedeul nu trebuie facut dupa ce ai mâncat şi trebuie să ai grija sa acoperi parţile corpului rămase afară pentru a te feri de arsuri solare.

Tratament diferenţiat pentru fiecare pacient

„Hidroterapia cuprinde tratamentul prin baie în apa de mare, de lac sau în bazine deschise sau acoperite. Tratamentul este diferen_iat dupa sezon, temperatura apei, salinitate, starea marii sau a lacului (valuri), vârsta şi antrenamentul pacientului, afecţiunile tratate. Efectul bailor este excitant şi tonic, într-o apă mai rece şi agitata, şi sedativ, într-o apa calda şi liniştita. Un alt efect important este cel antialgic. De asemenea, în apa, pacientul se va misca mai uşor. Indicaţiile kinebalneoterapiei sunt: sechele posttraumatice (fracturi, entrose, politraumatisme), distrofii de creştere, scolioze, cifoze, boli articulare degenerative (artroze), boli articulare inflamatorii (în afara puseului), suferin_e ale discului intervertebral (lombalgii, lombosciatalgii etc.), suferinţe neurologice (polinevrite, paraplegie, tetraplegie), afecţiuni musculare de tipul miopatiilor, suferinţe cardiace şi pulmonare pentru programe de reantrenare la efort.”

Urmărește-ne pe Google News