Viorica Ciobanu, 20 iulie 1967, ora 16.15, Adjud. Rac cu ascendentul în Săgetător. O eventuală mutare în străinătate poate fi benefică pentru dv., iar momentul e bine ales, mai ales dacă aţi planificat să plecaţi în primăvara anului viitor. Ar putea să apară probleme numai dacă scopul pentru care vă doriţi această relaţie este exclusiv de natură financiară sau legat de siguranţa materială pe care persoana menţionată v-ar putea- o oferi. Aveţi noroc cât să mai daţi şi altora, dar acest noroc apare în legătură cu oamenii pe care îi iubiţi, cu copiii sau cu alte persoane faţă de care aveţi sentimente puternice.

Daniela Chifane, 4 ianuarie 1968, ora 7.00, Bucureşti. Capricorn cu ascendentul în Săgetător. Pentru dv., dacă ora indicată e bună, relaţia de cuplu care stă la baza întemeierii familiei proprii poate deveni o sursă de stres din ce în ce mai mare, pentru că aveţi tendinţa de a lăsa pe umerii partenerului multe obligaţii, de a cere foarte multe de la el şi, probabil, la un moment dat, acest lucru va duce la o separare, mai întâi sufletească, apoi şi fizică. Astrograma indică nevoia unei evoluţii în direcţia câştigării independenţei personale, fără ca separarea de partener să fie necesară.

David Cătălin Melinte, 14 mai 1965, ora 12.20, Bacău. Taur cu ascendentul în Fecioară. Dacă ora este bună, evoluţia profesională poate fi problematică, mai ales din cauza instabilităţii locului de muncă. Însă astrograma arată posibilitatea de a vă reface de fiecare dată traseul profesional, pentru că ceea ce vă motivează este dorinţa de a asigura cele necesare familiei şi nu o ambiţie seacă, egoistă. Din punct de vedere financiar, traversaţi o perioadă importantă, deoarece, pe lângă descoperirea unor noi surse de venit, unele dintre ele poate modeste, dar constante, veţi simţi nevoia de a vă organiza mai bine cheltuielile şi de a elimina pierderile.

Urmărește-ne pe Google News