Ca să nu apară probleme în relaţiile de cuplu, se recomandă să nu laşi pe umerii partenerului realizarea propriilor dorinţe, oricare ar fi acestea. Le poţi îndeplini singură, dacă ai încredere în şansa ta.
Cristian Constantin Grigorie, 11 aprilie 1975, ora 2.45, Craiova.
Berbec cu ascendentul în Vărsător.
Va trebui să înveţi să te descurci cu puţin, înainte de a ajunge la situaţia materială şi socială pe care astrograma o promite. Uneori devii propriul duşman, pentru că nu-ţi permiţi să te gândeşti prea departe. Te judeci prea aspru şi îţi minimalizezi meritele. Atenţie la tendinţa de a te extenua la locul de muncă!
Pot să apară probleme de sănătate, atât din cauza eforturilor depuse, cât şi a lipsei de perspectivă pe care nu ai curajul să o depăşeşti. Fă pace cu trecutul, lasă în urmă tot ce s-a petrecut până acum.
Iulian Grigore, 15 iulie 1979, ora 18.00, Craiova.
Rac cu ascendentul în Săgetător.
Eşti o persoană norocoasă în multe privinţe, însă pentru a-ţi realiza ambiţiile e necesar să schimbi unele convingeri de la care porneşti, când trebuie să iei decizii importante. De exemplu, nu se recomandă asocierile de afaceri şi gesturile agresive faţă de prieteni, asociaţi sau de parteneră. Îţi poţi face singur mult rău dacă nu-ţi supraveghezi latura agresivă care se manifestă inclusiv la nivel verbal.
Situaţia materială poate fi bună, dar mai mult datorită celor apropiaţi care se dovedesc generoşi cu tine. Pot interveni separări repetate în relaţia de cuplu, din cauza refuzului tău de a renunţa la o anumită persoană.