În cazul tău este esenţial să devii cât mai indepedentă. Sunt şanse frumoase de realizare profesională şi socială, dar cu puţin efort din partea ta. Nu îţi lipseşte nimic! Ai chiar tot ce îţi trebuie pentru a merge liniştită pe drumul vieţii tale. Un aspect care te poate opri pentru un timp ar putea fi dependenţa de ceilalţi şi poate încăpăţânarea de a crede doar ceea ce se poate demonstra şi măsura. Misiunea ta e să te eliberezi de sub jugul simbolic al doctrinelor şi convingerilor şi să îi ajuţi şi pe ceilalţi să facă acelaşi lucru. Visezi la străinătate sau te afli deja acolo.

Cristina, 10 septembrie 1976, ora 5.45, Sibiu. Fecioară cu ascendentul în Fecioară

Atitudinea ta faţă de reuşită îţi pune piedici. Cele mai importante aspecte din viaţa ta sunt legate de bani şi de acumularea unor bunuri materiale. Nu te opune schimbărilor care pot apărea în acest domeniu, mai ales că nu se anunţă nici dificultăţi majore, nici încercări spectaculoase. Lecţia dv. e mult mai subtilă. Sunteţi invitată să vă adaptaţi la schimbări dese în mai toate domeniile. Sunt şanse să cunoaşteţi succesul public într-o meserie legată de scrieri, edituri sau comunicare. Acest succes va apărea în momentul în care nu veţi mai căuta siguranţa unei situaţii precare şi vă veţi asuma propria viaţă.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce au găsit cercetătorii sub „ghețarul Apocalipsei”. Indică un potențial dezastru pentru întreaga planetă
Știrileprotv.ro
Ce au găsit cercetătorii sub „ghețarul Apocalipsei”. Indică un potențial dezastru pentru întreaga planetă
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro

Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Libertateapentrufemei.ro
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Ce fel de animal ești, de fapt, în horoscopul chinezesc în funcție de anul nașterii. Tabelul care îți explică totul
FANATIK.RO

David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
GSP.RO

Gara strategică din România care va fi modernizată. Investiția este una uriașă și reabilitarea ei a devenit o prioritate

'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro

S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro

Alertă la Budapesta după ce Dunărea s-a revărsat. Sâmbătă atinge punctul maxim, iar apoi pericolul se mută în România
Observatornews.ro
Alertă la Budapesta după ce Dunărea s-a revărsat. Sâmbătă atinge punctul maxim, iar apoi pericolul se mută în România
Horoscop 21 septembrie 2024. Fecioarele au ocazia să treacă peste anumite limite care le-au ținut blocate într-un univers plin de temeri
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI