Lenuţa Pop-Muntean, 16 iulie 1952, ora 16.15, Cluj-Napoca. Rac cu ascendentul în Scorpion: Sunt două probleme în relaţiile dv. de cuplu: orgoliul şi pretenţiile faţă de partener. Aşteptaţi foarte multe de la el şi nu oferiţi mare lucru. Combinaţia celor două semne, Racul şi Scorpionul, vă face deosebit de atrăgătoare pentru sexul opus şi puteţi fi tentată să credeţi că sunteţi îndreptăţită să cereţi orice, iar partenerul să vă ofere. Puteţi intra în conflict cu femeile din familia partenerului, care nu vă susţin deloc în faţa lui, dar aceasta nu vă pune în pericol relaţia. Indiferent câte calităţi aţi avea, e nevoie şi de bunăvoinţă pentru ca o relaţie să reziste în timp. Renunţaţi la impresia că vi se cuvin toate şi că sunteţi superioară celor din jur pentru că astfel nici o relaţie nu are şanse să reziste prea mult. E posibil ca divorţul să fie urmat imediat de căsătorie sau să vă schimbaţi domiciliul din acest motiv.
Costi, 14 septembrie 1971, ora 5.30, Tulnici. Fecioară cu ascendentul în Fecioară: Sunteţi puternic motivat către muncă, seriozitate şi eficienţă la serviciu. Puteţi avea parte şi de posturi importante dacă veţi urmări acest lucru şi veţi avea răbdare. Deocamdată e bine să vă integraţi într-un colectiv, să vă faceţi treaba cât mai bine, chiar dacă aveţi impresia că locul dv. trebuie să fie altul. Există un factor de risc legat de ambiţie. Exagerările pot duce la căderi spectaculoase din poziţii obţinute fără merit. Vă avantajează orice meserie care presupune comunicare, exprimarea unor opinii sau domeniile progresiste de genul calculatoare, comunicaţii sau transporturi. Banii nu sunt o problemă, iar în relaţiile de suflet nu se anunţă încercări majore. Sunteţi carismatic, echilibrat şi rezervat. Relaţia cu familia de bază poate fi dificilă, cu perioade mai bune şi cu întreruperi. Puteţi avea succes în afaceri imobiliare, dar nu e vorba de construcţii mari şi nici numeroase. Situaţia financiară poate depinde de relaţiile cu femeile, iar afacerile sunt cu două tăişuri. Dacă aveţi şefe şi nu şefi, nu vă exageraţi importanţa.
Dacă nu vă este indiferent ce vă rezervă astrele, trimiteţi o scrisoare la Libertatea (bd. Dimitrie Pompeiu nr. 6, sector 2, Bucureşti), precizând numele, data completă a naşterii (anul, luna, ziua, ora cât mai exactă şi localitatea). Menţionaţi pe plic “pentru Elena Bunescu, astrologul Libertăţii”. Răspunsul îl veţi găsi în ziarul din timpul săptămânii, în pagina specială de horoscop, în Suplimentul de weekend şi în Libertatea de duminică.