Scopul după care tânjeşte sufletul dv. este integrarea într-un colectiv, într-o echipă de succes, în care să vă puteţi propaga ideile avangardiste. Relaţia de cuplu se poate eroda din cauza neîncrederii şi a modelelor familiale greşite, preluate în copilărie. Succesul deplin vine târziu, la maturitate.
Nelucu Nicorici, 1 mai 1966, ora 1.30, Erbiceni. Taur cu ascendentul în Vărsător. Viaţa dv. se desfăşoară conform unor nevoi care trebuie îndeplinite obligatoriu. E necesar să descoperiţi dacă nu cumva excesiva îngăduinţă faţă de propriile plăceri este cea care generează frica de sărăcie şi nevoia constantă de a căuta noi mijloace de câştig, chiar şi unele la limita legii sau, oricum, cu caracter dubios. Sunteţi o persoană raţională, destul de lucidă, dar când vine vorba de visare cu ochii deschişi nu vă poate opri nimeni. Acordaţi importanţa cuvenită întemeierii unei familii şi asumării responsabilităţilor care vă revin în cadrul acesteia!
Luminiţa Hicea, 1 februarie 1966, ora 14.00, Oradea. Vărsător cu ascendentul în Rac. Astrele predispun, omul dispune. E un principiu de bază în astrologie, care şi-a dovedit valabilitatea şi în cazul dv., pentru că v-aţi dat seama deja că aţi avut o contribuţie importantă la finalul nefericit al relaţiei de cuplu.
După cum indică astrograma, se pare că una dintre cele mai importante probleme a fost lipsa de comunicare, de sinceritate, dar şi absenţa unor scopuri clare, de ambele părţi. Însă tot în tema natală există elemente care indică faptul că vă veţi învăţa bine lecţia şi nu veţi reveni la aceleaşi greşeli. Nu este exclus să vă întoarceţi la această relaţie.
Vasile Cojoc, 12 august 1978, ora 16.30, Satu Mare. Leu cu ascendentul în Săgetător. Pentru dv. se pune problema de “totul sau nimic” în cele mai importante domenii de viaţă. În varianta pozitivă, această predispoziţie poate duce la o alegere clară, către evoluţie personală şi depăşirea părţilor întunecate din propria fiinţă. În varianta negativă se poate ajunge la fuga de realitate şi la refugiul în plăceri, unele dintre ele distrugătoare.
Gelozia, periculos de prezentă în atitudinea faţă de parteneră, e dublată de tentaţia de a deveni infidel. Invidia şi celelalte atitudini negative pot duce la epuizarea unui potenţial bun, dar greu de fructificat din cauza legăturii prea strânse cu propriul trecut, care e o povară grea. Rugăciunea este o cale bună pentru a vă recăpăta intuiţia.
Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!