Situată în inima Triunghiului Coralilor, Raja Ampat se întinde pe 4 milioane de hectare și include aproximativ 1.500 de insule. Aici trăiesc 1.600 de specii de pești, în timp ce aproximativ 75% din speciile de corali cunoscute din lume pot fi găsite acolo.
„Există zone frumoase nesfârșite și sute de grădini subacvatice de corali”, spune Max Ammer, un olandez pasionat de istorie, în special de locurile în care au eșuat navele implicate în Al Doilea Război Mondial, și de scufundări, care a descoperit Raja Ampat acum trei decenii.
Lungul drum către o „lume acvatică nealterată”
El a deschis Kri Eco Dive Resort, în 1994, cu scopul de a instrui scafandrii locali și de a permite tuturor turiștilor să vadă „o lume acvatică nealterată”. Ulterior, Amner a cumpărat două proprietăți pe una dintre insulele din Raja Anpat, cu ieșire la Golful Sordio.
Raja Ampat nu a fost întotdeauna o poveste de succes, dovedind că schimbarea reală este posibilă cu abordarea corectă.
„În urmă cu 20 de ani, Raja Ampat era în declin din cauza pescuitului comercial nereglementat și a practicilor nesustenabile”, a explicat Meizani Irmadhiany, președinte executiv al Konservasi Indonezia, vorbind despre braconajul țestoaselor și al rechinilor.
În 2004, Raja Ampat a fost inclusă în proiectul creat pentru a concepe o rețea de arii marine protejate, cu sprijinul partenerilor internaționali.
„De la înființarea inițiativei, populațiile de pești au revenit, iar braconajul este în scădere cu aproximativ 90%. Coralul se recuperează, iar securitatea alimentelor și a mijloacelor de subzistență pe termen lung pentru comunitățile locale s-a îmbunătățit”, spune Irmadhiany.
„Rețeta” succesului
Atragerea comunităților locale în a deveni membri activi ai efortului de conservare a fost cheia succesului.
Parcurile angajează localnici pentru a supraveghea și proteja zonele. „Trebuie să începi cu comunitățile și să te asiguri că soluțiile tale se potrivesc nevoilor lor. Scopul este de a sprijini angajamentele lor de a-și proteja locul, astfel încât soluția să fie sustenabilă și să aducă beneficii localnicilor și biodiversității”, spune Irmadhiany.
Eforturile au dat roade. La începutul acestui an, Raja Ampat Marine Parks Network, care include 10 arii protejate care se întind pe mai mult de două milioane de hectare, a primit Premiul Parcuri Albastre, recunoscut de Organizația Națiunilor Unite. Distincția recompensează parcurile marine din întreaga lume pentru îndeplinirea celor mai înalte standarde bazate pe știință pentru eficiența conservării.
Din 2007, biomasa piscicolă a crescut în medie cu 250%, iar populațiile de rechini au revenit. „Un ecosistem sănătos este minunat pentru turiști, dar și esențial pentru localnicii care depind de abundența recifelor pentru mijloacele lor de subzistență”, spune Marit Miners, de la Rezervația Marină Misool.
Cercetătorul Gerry Allen a povestit că, acum două decenii, în Capul Kri, a numărat un record de 327 de specii de pești la o singură scufundare. Un deceniu mai târziu, numărul a crescut la 374 de specii distincte.
Când am început au existat o mulțime de practici foarte dăunătoare peste tot: pescuit cu bombe, pescuit cu cianură de potasiu, pescuit de rechin, exploatare forestieră.
Max Amner:
„Toate acestea au fost eradicate încet, în principal prin crearea altor opțiuni pentru localnici de a-și câștiga existența”, a explicat Amner.
În Rezervația Marină Misool, toate activitățile de pescuit și vânătoare sunt interzise într-o zonă de 300.000 de acri. Din 2007, există patrule de rangeri pentru a monitoriza apele.
În ceea ce privește Raja Ampat, sustenabilitatea este de bază:
- panourile solare reduc utilizarea combustibililor fosili;
- apa de ploaie este colectată pentru a produce apă potabilă;
- grădinile la fața locului furnizează alimente ecologice.
- deșeurile și materialele plastice oceanice sunt vândute reciclatorilor.
„Pe măsură ce ecosistemele își revin, abundența lor devine din ce în ce mai atractivă pentru cei care doresc să le exploateze. Amenințările evoluează și se diversifică în timp. Este nerealist și riscant să presupunem că o problemă este rezolvată permanent”, avertizează Marit Miners.
Acesta este motivul pentru care este nevoie de dedicare din partea comunității, a guvernelor regionale locale, a oamenilor de știință, a proprietarilor de afaceri, a organizațiilor non-profit, a școlilor, a finanțatorilor și a susținătorilor locali și internaționali influenți, adaugă ea.
„Poate te vei îndrăgosti și de ei și nu vei mai vrea să pleci niciodată acasă”
Luis Kabes, un ghid local care lucrează la Papua Diving, structura deschisă de olandezul Max Amner, spune că „pentru a avea cea mai bună experiență la Raja Ampat, turiștii ar trebui să viziteze obligatoriu și un sat local”.
„Spune-le despre țara ta și învață de la ei. Luați masa cu ei”, spune Kabes, de loc din Sawandarek, insula Batanta, una dintre cele mai importante din Raja Ampat.
„Poate te vei îndrăgosti și de ei și nu vei mai vrea să pleci niciodată acasă”, încheie el.
Foto: Profimedia