Eşti implicată şi în campania „Rămâi femeie. Spune NU Histerectomiei”…
Da. Un studiu recent atestă că, până la vârsta de 60 de ani, una din 3 femei va ajunge să apeleze la histerectomie. Campania de in-formare pe care o susţin îşi propune să prezinte o altă cale de a trata fibromul uterin, alta decât cea prin extirparea uterului. Aşa cum pentru multe alte afecţiuni există alternative
terapeutice, aşa şi pentru fibromul uterin există altă posibilitate de tratament: embolizarea. Vrem să le oferim femeilor din România posibilitatea de a fi informate corect despre sănătatea lor, de a alege să rămână întregi fizic şi psihic.
Ai avut cazuri în familie sau persoane apropiate care s-au confruntat cu probleme de acest fel?
Da, am avut şi am persoane apropiate care au trecut prin operaţia de extirpare a uterului. Ele au fost primele care mi-au povestit ce înseamnă viaţa după histerectomie. Dar momentul care m-a făcut să accept să mă implic în campanie a fost cazul unei tinere de 19 ani propusă pentru histerectomie. Dacă nu ar fi cerut o a doua opinie, ar fi pierdut şansa să devină mamă, să ducă o existenţă normală.
Spuneai că „viaţa e ca o piesă de teatru”. Eşti mulţumită de „rolul” pe care îl ai?
Şi aş mai completa că „nu contează cât de scurtă sau cât de lungă e, ci cât de bine este jucată”. În ce mă priveşte, „regizorul” vieţii mele a fost şansa, de care am ştiut să profit… Ştii cum se spune, şansele pe care le pierzi tu, le prinde din zbor altcineva. Îmi place să cred că existenţa mea e guvernată de noroc, dar, fără aptitudinile deprinse prin educaţia de acasă şi prin cea dobândită, n-aş fi ajuns niciodată să-mi îndeplinesc visurile. Joc rolul principal în „piesa mea”, dar recunosc cu mândrie că fără celelalte „personaje” din ju-rul meu n-aş fi ajuns până aici şi nu m-aş putea considera împlinită personal şi profesional.
Vei împlini 30 de ani, vârsta la care femeile se descoperă cu adevărat pe sine. Cât de bine te simţi în pielea ta?
E o perioadă de maturitate, de echilibru şi de conştientizare a calităţilor, o vârstă la care te delimitezi cu uşurinţă de ceea ce nu-ţi place şi nu te reprezintă. Sunt sigură pe mine, conştientă de calităţile şi defectele mele, echilibrată, nu mă compar cu ce pot alţii să facă, ci cu ce pot eu să fac mai bine. Mă simt bine în pielea mea.
Îţi doreşti să te căsătoreşti, să ai un copil?
Am învăţat din experienţa personală că momentele frumoase nu-ţi dau preaviz, vin tăvălug şi-ţi schimbă viaţa când te aştepţi mai puţin. Bineînţeles că-mi doresc o familie şi copii, îţi concretizează existenţa ca şi femeie, dar fiecare lucru se întâmplă la timpul lui. În ce mă priveşte, n-a venit încă momentul pentru adevăratele bucurii ale vieţii…
Publicul te-a cunoscut la reality-show-ul „Big Brother”. A rămas ca o umbră sau e stâlpul de rezistenţă care te-a propulsat?
E stâlpul de rezistenţă a tot ceea ce a însemnat televiziunea pentru mine. Deşi privesc în urmă amuzată, acum îmi dau seama că a fost o lecţie de autocunoaştere pentru mine, un test de rezistenţă fizică şi psihică şi o experienţă incredibilă. N-a fost uşor să fiu selectată din cei aproape 16.000 de români înscrişi la „Big Brother” şi mai ales să rezist până la final să nu fiu eliminată. E povestea mea şi sunt mândră de ea!
Cât de des mai ajungi la Deva, în oraşul tău natal?
Ajung la evenimentele importante din familie. În această vară am avut două momente foarte importante: nunta fratelui meu şi botezul băieţelului lui, căruia i-am fost naşă.
Televiziunea e un drog sau te-ai vedea făcând şi altceva?
E un microb puternic, cam greu te tratezi, doar că eu nu vreau antidotul. Îmi place mult ce fac, nu mă văd altundeva. Deşi meseria mea de bază e de profesoară de română, nu m-am gândit că s-ar putea, peste ani, să mă reprofilez. Televiziunea e o dorinţă împlinită, este unul dintre lucrurile care-mi înfrumuseţează existenţa.
Material preluat din revista Libertatea pentru Femei