Simona H., 29 ianuarie 1984, ora 9.00, Arad. Vărsător cu ascendentul în Vărsător.
Dacă ora e bună, astrograma ta este cel puţin ciudată: vorbeşte despre o viaţă interioară foarte bogată, dificil de exprimat, dar şi despre o dor i n ţ ă greu de împlinit de a reuşi în plan social şi profesional. Eşti o persoană cu o inimă bună, eşti capabilă de multe şi mari sacrificii, dacă cineva îţi dă impresia că ar avea nevoie să-l ajuţi. Sufletul tău e împărţit între dorinţa de a schimba lumea şi înţelegerea faptului că suferinţa este singura cale de a ne aminti cine suntem, de ce ne aflăm aici.
Ionuţ Onorel Hurdubaia, 30 martie 1981, ora 22.10, Vaslui. Berbec cu ascendentul în Scorpion.
Sunteţi o persoană energică, puternică, cu un suflet bun, cu o inteligenţă deosebită şi cu o oarecare naivitate în anumite momente. Norocul dv., care nu este neglijabil, poate fi legat de străinătate sau de asocierea cu persoane care au legături în afara ţării. Este bine să reţineţi că tot ce vă puneţi în minte vă va reuşi, pentru că aveţi un suflet curat şi nu călcaţi în picioare drepturile nimănui.
Mihaela B., 1 octombrie 1983, ora 15.45, Ploieşti. Balanţă cu ascendentul în Vărsător.
Ai o minte ascuţită, foarte bună pentru ştiinţe exacte sau orice meserie care cere organizare şi chiar conducerea unei echipe. Din păcate, mintea ta nu funcţionează la capacitatea ei reală, din cauza unui exces de sentimentalism acumulat în timp şi provocat de o relaţie delicată cu membrii familiei din care provii. După o copilărie destul de rece, în care ai suferit fără să îţi dai seama ce anume îţi lipsea, ai de rezolvat multe lucruri, cele mai importante însă se referă la relaţii. Este posibil ca şi până acum să fi acordat o atenţie deosebită legăturilor de orice fel, văzând că nu funcţionează aşa cum trebuie, şi să fi descoperit deja unele soluţii.
Corina Mihaela Dumitru, 4 octombrie 1981, ora 19.30, Bucureşti. Balanţă cu ascendentul în Taur.
Te atrag bărbaţii foarte originali, speciali şi ciudaţi, iar cei care fac parte din această categorie nu agreează relaţiile paşnice, calme şi obişnuite. După cum arată astrograma, e posibil ca înainte de rezolvarea celor mai importante probleme legate de relaţii să fie necesară o abordare atentă a aspectelor delicate ce ţin de sănătate, care, se pare, îţi afectează viaţa profesională şi nu numai.
Constantin Dragomir, 29 februarie 1988, ora 23.55, Timişoara. Peşti cu ascendentul în Scorpion.
Una dintre cele mai importante provocări pe care trebuie să le soluţionezi este să găseşti acele contexte profesionale care să te determine să pui la bătaie numeroasele calităţi cu care eşti înzestrat, în aşa fel încât să îţi asiguri o situaţie materială foarte bună, constantă, dar şi un progres personal continuu. Ai certe calităţi pentru medicină sau alte ramuri legate de suferinţa umană de orice fel.
Dacă nu vă este indiferent ce vă rezervă astrele, trimiteţi un e-mail la horoscop@libertatea.ro sau o scrisoare pe adresa redacţiei Libertatea (bd. Dimitrie Pompeiu nr. 6, sector 2, Bucureşti), precizând numele şi data completă a naşterii (anul, luna, ziua, ora cât mai exactă şi localitatea). Menţionaţi pe plic “Pentru Elena Bunescu, astrologul Libertăţii”. Răspunsul îl veţi găsi în aceste pagini ale Suplimentului de weekend şi în Libertatea de duminică.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!