ComenteazăDar câți știu care au fost cauzele acestui război, când a început și cât a durat, de fapt? În articolul de astăzi îți vom spune totul despre Războiul de 100 de ani.
Cuprins:
Când a început Războiul de 100 de ani și care au fost cauzele
Cauzele principale ale conflictului se pot împărți în trei categorii: dispute teritoriale, pretenții dinastice și competiție economică.
Disputele de ordin teritorial vizau Ducatul Aquitania, din sud-vestul Franței, care era cunoscut și sub numele de Guyenne. Aquitania era o țintă pentru francezi, deoarece ocupa o vastă suprafață de-a lungul coastei Atlanticului francez. Portul Bordeaux genera un venit fiscal important datorită comerțului cu vin și pește.
După moartea regelui Carol al IV-lea al Franței, în 1328, tronul a rămas vacant. Cele mai solide drepturi dinastice le avea chiar regele Angliei, Eduard al III-lea, în virtutea drepturilor de moștenire ale mamei acestuia, Isabela a Franței.
După ce s-a invocat pentru prima dată legea salică, prin care se excludea transmiterea drepturilor dinastice pe linie maternă, cum ar fi fost în cazul lui Edward, în cele din urmă a fost ales un francez, și anume Filip.
În scurt timp, noul rege al Franței, tatăl Isabelei a Franței, a confiscat Aquitania de la Edward și de aici se spune că a pornit conflictul. Se întâmpla în 1337, atunci când a avut loc prima bătălie, de la Cadsand, unde englezii au atacat o comunitate flamandă.
Sunt istorici care spun că începutul războiului a constat în confiscarea Aquitaniei de către francezi, în același an. Alții cred că principala cauză a fost pretenția englezilor la tronul francez și susțin ipoteza conform căreia Războiul de 100 de ani ar fi început atunci când Edward al III-lea și-a asumat titlul de rege al Franței, în 1340.
- Descoperă și cât a durat cel mai scurt război din istorie
Cât a durat, de fapt, „Războiul de 100 de ani”
„Războiul de 100 de ani” a fost o serie de ostilități, întrerupte de perioade lungi de pace, între Casa de Valois și Casa de Plantagenet asupra dreptului de a conduce regatul Franței.
Acest război părea mai puţin favorabil englezilor, care erau inferiori din punct de vedere numeric şi siliţi să lupte departe de ţara lor, înfruntând astfel dificultăţi de aprovizionare şi de recrutare.
Cu toate acestea, ei au obținut victorii strălucite la Crécy, în 1346, la Poitiers, în 1356 și la Agincourt, în 1415. Punctul culminant a fost acela când Henric al V-lea a preluat controlul asupra Parisului, Normandiei și a unei mari părți din nordul Franței.
Războiul de 100 de ani a avut patru faze. Prima fază a fost una favorabilă Angliei, cu victorii sub Eduard al III-lea (1337-1360). În cea de-a doua fază, francezii au obținut victorii importante (1360-1400), după care a fost din nou rândul englezilor, conduși de această dată de Henric al V-lea, să obțină mari victorii (1400-1429).
În sfârșit, în cea de-a patra și ultimă fază, care a durat din 1429 până în 1453, Franța a fost unită sub regii din dinastia Valois.
În total, Războiul de 100 de ani a durat de fapt 116 ani și s-a încheiat la 19 octombrie 1453, atunci când orașul Bordeaux, aflat sub ocupația engleză, s-a predat. Astfel, Calais a fost lăsată ca ultimă posesie engleză din Franța.