„A fost un șoc și o mare traumă, e regretabil ce s-a întâmplat, este o anchetă în curs de desfășurare. Nu am cum să va dau foarte mult, nu știu nici eu, nu am nicio explicație până acum ce s-ar fi putut întâmpla. Pot să va spun atât: intervenția chirurgicală a evaluat fără evenimente majore și nici din punct de vedere al anestezicului nu au fost lucruri care să iasă dintr-o obișnuință. Dacă e un copil peste vârsta de un an operat de hernie inghinală, nici nu necesită monitorizare în terapie, noi la copiii sub un an, de regulă când operăm în privat îi ducem și în terapie imediat post-operator, pentru a fi mult mai atenți aici decât suntem în spitalele de stat”, a declarat Laura Bălănescu, medic primar chirurgie pediatrică la Sanador.

Între timp, cazul morţii copilului a ajuns la Parchet, iar procurorii au descins deja la Spitalul Sanador, pentru a ridica probe și imagini de pe camerele de supraveghere.

De asemenea, părinții copilului sunt audiați, pentru a spune versiunea lor asupra evenimentelor, dar şi medicul de pe echipajul SMURD, care i-a acordat primul ajutorul. Vor fi chemaţi la declaraţii și medicii şi asistentele care l-au îngrijit pe copil, după operație, potrivit Digi 24.

Tot astăzi, au fost aduse noi acuzații de malpraxis la Sanador. O femeie ar fi murit din cauza diagnosticării greșite. Vezi reacția medicului care a îngrijit-o.

  • FOTO – Captură video

Citește și… INVESTIGAȚIE EXCLUSIVĂ / Ministerul Justiției recunoaște: peste 500 de pedofili dovediți și condamnați sunt în libertate, în loc de închisoare!


 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Kamala Harris vs Donald Trump. Ce arată ultimele sondaje dinaintea alegerilor prezidențiale din SUA
Știrileprotv.ro
Kamala Harris vs Donald Trump. Ce arată ultimele sondaje dinaintea alegerilor prezidențiale din SUA
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Viva.ro
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Cea mai mare țeapă pentru cei care folosesc Gmail. Poți să rămâi foarte ușor fără cont
FANATIK.RO
Cea mai mare țeapă pentru cei care folosesc Gmail. Poți să rămâi foarte ușor fără cont
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
GSP.RO
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
Cea mai bună metodă pentru a proteja trandafirii iarna. Nu vor îngheța deloc și vor înflori spectaculos anul viitor
FANATIK.RO
Cea mai bună metodă pentru a proteja trandafirii iarna. Nu vor îngheța deloc și vor înflori spectaculos anul viitor
Cum arată, la aproape 60 de ani, Fernando Colunga, actorul din telenovela 'Esmeralda'. Celebrul Jose Armando e adeptul operațiilor estetice / Foto
Unica.ro
Cum arată, la aproape 60 de ani, Fernando Colunga, actorul din telenovela 'Esmeralda'. Celebrul Jose Armando e adeptul operațiilor estetice / Foto
Prețul aurului atinge NIVELURI RECORD în 2024: Cum poți PROFITA ȘI TU de această creștere
Financiarul.ro
Prețul aurului atinge NIVELURI RECORD în 2024: Cum poți PROFITA ȘI TU de această creștere
"Testez iubiţi, soţi, amanţi". Un trend de pe TikTok a devenit motiv de înșelăciune. Cum rămân fără banii oamenii care cad în plasa anunțului
Observatornews.ro
"Testez iubiţi, soţi, amanţi". Un trend de pe TikTok a devenit motiv de înșelăciune. Cum rămân fără banii oamenii care cad în plasa anunțului
Horoscop 28 octombrie 2024. Leii este posibil să aibă parte de discuții în contradictoriu și chiar dispute aprinse cu cei din anturajul apropiat
HOROSCOP
Horoscop 28 octombrie 2024. Leii este posibil să aibă parte de discuții în contradictoriu și chiar dispute aprinse cu cei din anturajul apropiat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI