Grădinarul
din Oceakov (Andrei Kurkov, Editura Paralela 45)
Departe de a fi o carte la îndemâna oricum, volumul semnat de Kurkov combină Ucraina de azi cu cea ce făcea parte din Uniunea Sovietică, cum câteva decenii bune, prin anii 50. Este un univers ce ne poate fi apropiat nouă, românilor, pentru că e o zugrăvire a Estului de continent, în culorile sale cele mai bune, dar și cele mai sumbre.
Kurkov, autor ucrainean născut la Leningrad, scrie în rusă în original, iar în această operă (și nu numai) a găsit o rețetă câștigătoare, în care realismul izbitor își împletește crengile cu fantasticul fascinant și, pe alocuri, absurd. Jocul inventat de el pentru desfășurarea acțiunii volumului de față are în distribuție hoți de vin, vânzătoare de pește, bandiți de mai multe feluri, milițieni și IT-iști.
Nimic din ce ne-ar putea fi străin, dar totul spus cu farmecul specific vecinilor noștri. În plus, portalurile ce se deschid în inima nopții spre alte lumi și alte perioade din istorie fac din Grădinarul din Oceakov o carte alertă, misterioasă și șarmantă, care solicită memoria istorică și o completează, ici-colo.
Totul oscilează între firesc și senzațional,
formând un rezultat cu totul neobișnuit, într-un amestec furtunos de realitate
și imaginație.
Soldatul
iernii (Daniel Mason, Editura Nemira)
Războiul și poveștile sale crunte sunt întotdeauna
lecții potrivite, fie că acestea din urmă sunt adevărate, fie că sunt rodul
ficțiunii. Unul dintre subiectele preferate de autori este schimbarea pe care o
aduce urâțenia războiului, dar și picăturile de umanitate care se întrezăresc
prin ceața sa deasă.
Volumul scris de Mason îl are în centru pe Lucius, care, în 1914, când izbucnește Primul Război Mondial, are 22 de ani și se pregătește să devină medic. Fără să știe exact la ce se înhamă, Lucius se înrolează și ajunge într-un spital de campanie, de unde doctorii adevărați au fugit. N-au rămas acolo decât el și Margarete, o asistentă ale cărei taine sunt greu de devoalat.
Lucius își desăvârșește condiția de doctor mult mai iute și mai forțat decât ar fi trebuit, iar Margarete este maestra sa într-ale medicinii.
Totul se petrecere ca un vârtej, dar momentul ce aduce schimbarea coincide cu aducerea la spitalul improvizat a unui soldat grav rănit, care are în buzunare o mulțime de desene ciudate. Lucius îl poate salva, dar decizia pe care trebuie s-o ia în această privință va schimba pentru totdeauna viețile celor trei oameni implicați – doctorul, pacientul și asistenta.
Mesajul final e că speranța e ultima care moare pe câmpul de bătălie.