RECOMANDARE DE CARTE: Marii negustori, prăvălii pitorești, misterele tarabelor din vechile târguri

Spionul Manuc Bei

„La început, Manuc Bei a fost negustor şi apoi a început să se ocupe şi cu cămătăria. Dădea bani cu împrumut şi lua înapoi mai mult”, explică istoricul Dan Falcan. Acesta spune că Manuc Bei şi-a câştigat renumele după Pacea de la Bucureşti din anul 1812, un tratat semnat între Imperiul Rus şi Imperiul Otoman chiar în Hanul lui Manuc, în superba construcţie care şi astăzi se mai găseşte în Bucureşti. „A avut un rol esenţial în semnarea păcii şi se spune că el era cel care le oferea informaţii ruşilor, de aici şi povestea cu spionajul. Desigur, se spune că le oferea informaţii şi turcilor pentru că îşi dorea să se pună bine cu toată lumea”, povesteşte istoricul. Imediat după semnarea păcii, Manuc Bei s-a refugiat în Basarabia, acolo unde a şi murit în anul 1817, după un accident straniu, ducând cu gândul la o execuție abil pusă în scenă, care a avut loc în timpul unei partide de călărie.

Hanuri de 3 stele

Exista și o ierarhie a hanurilor bucureștene, acestea fiind împărțite de istoricul George Potra în trei categorii: 1. hanurile de rangul întâi, construite de domnitori, erau ansamblurile arhitecturale cele mai ample, având de multe ori, în centrul lor, o biserică; 2. hanurile de rangul al doilea erau cele construite de boieri sau de neguțători, fiind de dimensiuni ceva mai mici, fără biserică; aveau în schimb mai multe prăvălii orientate spre curtea interioară. Abia târziu, în secolul al XIX-lea, acesteau au început să fie orientate spre ulițe, întârzierea cu care se deschid spre stradă explicându-se prin nesiguranța generală din timpurile mai vechi; 3. hanuri de rangul al treilea sau mărginașe, de fapt niște cârciumi mai mari împrejmuite de un zid, care aveau și câteva camere în care călătorii se puteau odihni. Ele se aflau la marginea Bucureștilor și a orașelor în genere, în preajma principalelor drumuri de acces, fiind vizitate îndeosebi de țăranii veniți în capitală cu treburi și negoțuri.

Recomandări

PNL și PSD se spală pe mâini de vila lui Iohannis. Festivalul ipocriziei a venit după cel al slugărniciei

Politica se făcea la Capșa

Grigore Capşa ajunsese un personaj foarte cunoscut în Bucureşti şi în întreaga ţară. Numele lui îl găsim deseori menţionat în presa şi publicaţiile timpului. De pildă, Adevărul din 15 iunie 1897, la rubrica Un bucureştean pe zi, în care se pot citi următoarele: „Cu cine să începem această rubrică dacă nu cu acela care este omul cel mai dulce din Bucureşti? Când zici «Capşa», îţi lasă gura apă şi parcă îţi vine imediat să o porneşti spre maiestrul cofetăriei şi al bucătăriei moderne. Să facem cunoscut pe Grigore Capşa ar fi să vorbim de biserica Zlătari sau Ateneu. El a devenit o instituţie bucureşteană, un monument… de zaharicale. Are un singur cusur: s-a apucat să facă politică conservatoare. E bine însă, căci are cu ce îndulci toate partidele”. Pentru că Grigore Capşa era membru al Partidului Conservator, clienţii fideli erau bătrânii boieri conservatori şi cei mai importanţi membri ai Parlamentului. Datorită acestui fapt, ziariştii cei mai importanţi veneau să ia contact cu actualitatea politică. „Aici se puneau la cale marile campanii de presă, farsele homerice făcute adversarilor, aici se strecurau insinuările perfide şi sugestiile pentru Coroană”, se scria în ziarul Curentul, în 16 iunie 1944. După moartea lui Grigore Capşa (23 decembrie 1902), care a condus 34 de ani Casa Capşa, urmează la conducerea firmei nepotul său, Ştefan, fiul lui Constantin.

Recomandări

Procurorii cer pedeapsa maximă pentru Mario Iorgulescu în dosarul în care este acuzat de ucidere din culpă. Când vor lua judecătorii decizia finală

Alte povești inedite în volumul Marii negustori, prăvălii pitorești, misterele tarabelor din vechile târguri din Colecția Istorii Secrete, de Dan-Silviu Boerescu.

Urmărește-ne pe Google News