MUZICĂ: concert Nicu Alifantis & ZAN, Overground Showroom
Acum mai mult ca niciodată avem nevoie de poezie. De data asta, ea vine sub forma muzicii lui Nicu Alifantis, într-un concert aniversar, înregistrat acum un an în Buzău, în curtea Unității Militare 01671.
UM 01671 e locul unde Nicu Alifantis a făcut armata. După 45 de ani, s-a întors acolo să țină un concert aniversar.
Sunt femeie și sunt tânără, iar pentru bărbații din generația mea stagiul militar nu a mai fost obligatoriu, așa că nu am cunoscut experiența armatei decât din poveștile tatălui meu și-ale altora din generațiile de dinainte.
Însă mă pot folosi de imaginație și de empatie ca să mă apropii măcar un pic de greutatea ei: ca ritual, transmis din generație în generație, sau ca formă – simbolică, dar și fizică – de trecere de la statutul de băiat la cel de bărbat.
Noi, generațiile de azi, respingem agresivitatea care venea odată cu armata. Câți bărbați au rămas, de pe urma armatei, cu traume – căci mulți cădeau în păcatul abuzului de putere – de care nici măcar nu sunt conștienți? Ce standarde false de bărbăție am perpetuat generații la rând?
Disciplina și smerenia (în sensul de humbleness, fără conotația religioasă) care lipsesc generațiilor actuale, când toți suntem câte un buric al pământului, făceau să merite prețul greului fizic și psihic? Sunt întrebări la care nu m-aș grăbi să caut răspuns, dar la care m-aș gândi bine.
Nicu Alifantis nu vorbește despre importanța armatei în timpul concertului său. Când nu cântă cele mai bune piese ale sale, povestește despre figurile masculine din familia sa – toți au fost navigatori, șir întrerupt întâi de tatăl său, care s-a dat jos de pe barcă pentru a lucra pe șantierul naval din Brăila, și apoi de el, care s-a urcat pe scenă -, povestește despre cum s-a lăsat de limba greacă și apoi s-a reapucat, despre nepoți, pensie și tot felul de alte lucruri lumești în care ne găsim împlinirea.
E un concert cu multă emoție. Și foarte omenesc. Cred că avem nevoie de așa ceva.
Durează o oră și e disponibil pe Overground Showroom, o platformă lansată recent ca o bibliotecă de concerte – sau ca un Netflix pentru concerte. Biletul se cumpără de pe iabilet.ro și costă 29 de lei. După achiziționarea unui bilet, concertul poate fi vizionat timp de o lună.
FILM: Trăiește febra Cannes-ului acasă, cu eventbook.ro
Festivalul de Film de la Cannes are un loc special în lumea noastră, chiar dacă știm sau nu. Dincolo de vedete și de prestigiu, e primul mare festival unde se lansează producțiile dintr-un an. Cannes dă tonul.
Chiar dacă nu le vedem în premieră în orașul de la Mediterană, sigur le vedem apoi la noi. TIFF, amânat și el, era primul unde ajungeau unele premiere direct de la Cannes. Dar să nu cădem în borcanul cu regrete, că nu are rost.
Să ne bucurăm, în schimb, că distribuitorul Voodoo Films și RFI România au pregătit un minifestival online dedicat Cannes-ului. Selecția include filme premiate la Cannes în anii recenți și filme care au făcut parte din selecția oficială a festivalului.
Unele dintre ele au ajuns în cinematografele românești la vremea lor, altele nu au fost văzute oficial în România până acum.
Din oferta minifestivalului, am ales câteva pe care le recomand fie pentru că sunt premiere, fie pentru că sunt atât de bune, încât merită o revedere:
Paterson – filmul din 2016 al regizorului american Jim Jarmusch îl are pe Adam Driver în rolul unui șofer de autobuz dintr-un oraș mic, care visează să prindă curaj ca poet. Se spune că Driver face un rol mai bun decât în recentul și aclamatul Marriage Story. Va fi disponibil pe 21 mai.
A Gentle Creature – înainte de Donbass, filmul despre conflictul contemporan din Ucraina, regizorul ucrainean Sergei Loznitsa a făcut Krotkaya (A Gentle Creature), în care urmărește umilirea și violența dintr-o lume a temniței alături de protagonistă, o femeie care încearcă să ajungă la soțul ei aflat într-o închisoare, despre care nu mai știe nimic. Poate fi vizionat pe 13 mai.
The Wild Pear Tree – e cel mai nou film al turcului Nuri Bilge Ceylan, de la care mai mult ca sigur ați văzut hitul Winter Sleep. Regizorul ne duce tot într-o lume izolată – de data asta, un sat departe de orașe, în care se întoarce un tânăr, proaspăt absolvent și scriitor încă nepublicat. Dincolo de lupta cu afirmarea, mai are de-a face și cu lupta tatălui său cu creditorii. Se va transmite pe 23 martie.
Little Joe – regizat de austriaca Jessica Hausner, filmul a primit un premiu la Cannes în 2019 – cea mai bună interpretare feminină, pentru Emily Beecham. Povestea: o cercetătoare care a creat în laboratoarele unei corporații o plantă care dă oamenilor fericire ajunge să se lupte cu creația ei. De cugetat la consecințele rolului de mic Dumnezeu pe care și l-a însușit omul. Se transmite pe 17 mai.
Burning – a luat premiul juriului FIPRESCI la Cannes în 2019; e o dramă care se transformă în thriller, cu un trio de tineri – doi băieți și o fată – unul e șomer, una are o pisică și al treilea, un hobby secret. Arde mocnit, dar când se dezlănțuie, mistuie tot. Va fi disponibil pe 16 mai.
Un bilet pentru un film costă 12 lei și se cumpără de pe eventbook.ro. După cumpărarea biletului, primiți un email cu link-ul unde va fi transmis filmul la data corespunzătoare.
Dacă aveți chef de filme românești, vedeți – tot pe Eventbook – selecția făcută de Arhiva Națională de Filme: printre altele, va fi transmis faimosul film Reconstituirea, din 1968, a lui Lucian Pintilie.
CARTE: “Izolare”, antologie, Editura Nemira
Mi-am precomandat antologia cu texte scrise de 20 de scriitori români contemporani imediat ce Nemira a anunțat-o. M-a atras, în primul rând, selecția de scriitori, dintre cei mai buni pe care-i avem acum.
Ce m-a bucurat e că mulți dintre ei nici nu sunt scriitori din “curtea” editurii Nemira, ci au contracte cu alte edituri – de exemplu, Radu Paraschivescu e la Humanitas, Diana Geacăr e la Paralela 45, Dan Coman e la Polirom. Am apreciat gestul de solidaritate și ideea că, măcar pentru o vreme, se poate renunța la competiție.
Apoi, antologia m-a atras cu nevoia de a-mi vedea reflectate gândurile despre pandemie într-o formă mai coerentă și, poate, mai puțin confuză decât le simt în capul meu. Cam aceeași senzație despre care vorbea și Rodrigo García în finalul scrisorii sale către tatăl său, scriitorul Gabriel García Márquez.
Unele povestiri din Izolaresunt ficțiuni, altele, cele mai multe, sunt ego-ficțiuni, adică un fel de autobiografie ficționalizată, iar altele sunt eseuri. Am apreciat și cazul poetei Elena Vlădăreanu, care, fiind într-un blocaj de scriere, a ales să-și pună gândurile și emoțiile în niște desene schițate.
Mi-a plăcut foarte mult povestea Ralucăi Nagy și a lui Vasilică al ei într-o țară tropicală în care se trăiește non-stop doar sub umbrela aerului condiționat – stă foarte bine pe imagini senzoriale, mi-a plăcut mult și cea a lui Cezar Paul-Bădescu, cu Pan Shancu, bărbatul chinez care aleargă un maraton în apartamentul său – bun umor, mi-a plăcut mult și cea a Irinei Georgescu despre doamna profesoară hăituită în singurătatea ei de soneria unui telefon fix – bun final, și povestirea lui Marian Coman ca un jurnal al unui bărbat care reînvață limbajul intimității – un pic de realism magic calitatea întâi, și jurnalul-poezie al Svetlanei Cârstean, pe care nu o pot povesti, pentru că poezia se simte.
Pentru aprofundare, recomand și mica noastră ancheta despre piața de carte în timpul crizei provocate de coronavirus.
TEATRU: “Romacen – Vremea vrăjitoarei”, regia Tina Turnheim, Teatrul Andrei Mureșanu Sfântu Gheorghe
În final, vă invit și la teatru. După două luni de teatru filmat și transmis online, concluzia mea e că trebuie să ne relaxăm așteptările.
Sigur că teatrul de pe Facebook nu are cum să fie la fel ca teatrul din sala de spectacole, dar nici nu cred că încearcă asta. Poate ar trebui să privim aceste piese ca pe un supliment, care să ne ajute în perioada asta, să mai umple golul sau cel puțin să nu-l resimțim la fel de acut.
Că noi, românii, suferim de rasism, deși nu ne place să recunoaștem asta a devenit limpede încă o dată pe durata acestei pandemii. Așa că e și mai oportun spectacolul Romacen – Vremea vrăjitoareimontat pe scena micii săli a Teatrului Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe. E unul dintre ultimele spectacole văzute înainte, când viețile nu ni se schimbaseră, despre care am scris la vremea respectivă.
E un spectacol despre putere și despre dreptate, care pune întrebări și ne propune o poveste alternativă la cea care a devenit istorie. Aș insista și pe ideea că nu e un spectacol didactic și nici nu ne pune la colț pe noi, ceilalți (deși, sincer, ar fi avut de ce).
Spectacolul va fi transmis pe 15 mai, de la ora 19.00, pe pagina de Facebook a Teatrului Andrei Mureșanu. E ziua când sărbătorim Ziua Rezistenței Romilor. E responsabilitatea noastră să ne educăm, iar spectacolul Romacen ne ajută.
Bonus: spectacolul Fetița din bolul peștelui auriu regizat de Radu Afrim la Teatrul German de Stat din Timișoara. Cu scenografie de Dragoș Buhagiar, a fost premiat în 2013 la UNITER pentru interpretarea actriței Silvia Török. Va fi transmis pe 14 mai, de la 18:00, pe pagina de Facebook a teatrului.