ComenteazăÎn plus:
- Romanul „Vânători-culegători” al Maria Manolescu, cu o antieroină înzestrată de autoare cu tot ce urăște mai mult societatea actuală la o femeie.
- Expoziția fotografei americane Dorothea Lange, ale cărei imagini despre marea criză economică din anii 30 au intrat direct în manualele de istorie a fotojurnalismului.
În căutarea unei vieți mai bune
TEATRU: „Work. No Travel”, regie Bobi Pricop, Centrul de Teatru Educațional Replika, live online
Pentru noul spectacol al Centrului de Teatru Educațional Replika, regizat de Bobi Pricop cu textul dramaturgei Mihaela Michailov, nu ne-am strâns într-o sală de teatru, ci pe Zoom. Inițial, trebuia să fie jucat la centrul Replika.
Spectacolul a apucat să aibă și o premieră. Din cauza pandemiei însă, echipa l-a adaptat pentru live online prin platforma Zoom și de atunci îl joacă pe net. Sunt patru actori – Alex Călin, Nicoleta Lefter, Katia Pascariu și Alexandru Potocean – și o mână de spectatori, fiecare online de acasă.
Dar spectatorii au și ei rolul lor, nu rămân pasivi. Fiecare primește câte o bucată mică de text, cuvintele unuia dintre personaje, pe care trebuie să le rostească atunci când organizatorii îi indică, printr-un mesaj, în timpul spectacolului.
Eu, de exemplu, am fost un bărbat de 55 de ani, Berilă, emigrat în 98 în Israel. Grija lui principală era să strângă bani și asta am zis și eu răspicat: „strânge bani!”, preluându-i vorbele când mi-a venit rândul. Sigur că ai emoții, spectacolele participative nu sunt pe gustul oricui, dar în cazul de față chiar merită. Puneți-vă în pielea celuilalt și bucurați-vă de experiență. E scurt și intens.
Cuvintele rostite de actori (și de spectatori) sunt inspirate de interviuri cu români care au emigrat în perioada de dinaintea intrării României în UE sau chiar la începuturile aderării. Sunt povești reale, sunt povești personale din care aflăm ce sacrificii au făcut, ce i-a speriat dar și ce i-a încurajat.
La final, ca și cum am face un zoom out, reușim totuși să avem o imagine de ansamblu. Iată-ne marcați inevitabil de migrație, fie că ne numărăm printre cei care au plecat sau cei care au rămas. Tema este cu atât mai cu cât numărul românilor care se întorc crește de la o zi la alta. Din cauza pierderii locurilor de muncă sau, pur și simplu, doar din cauza pierderii speranței.
Dintre toate spectacolele de teatru lansate din martie încoace, „Work. No Travel” mi se pare cel mai bun. Temele pe care ni le aduce în atenție sunt esențiale pentru discuțiile pe care le avem acum despre România, are emoție și invitație la introspecție, e dinamic și interactiv într-un mod natural, chiar dacă totul se întâmplă online.
Spectacolul e programat pentru luni, 17 august, de la ora 22:00, în cadrul festivalului Undercloud. Biletul costă 50 de lei și se cumpără de pe eventbook.ro.
CARTE: „Vânători-culegători”, Maria Manolescu, editura Polirom
Petra e cel mai antipatic personaj pe care l-am „cunoscut” recent. E un fel de antieroină, înzestrată de scriitoarea Maria Manolescu cu tot ce urăște mai mult societatea actuală la o femeie: e deșteaptă, progresistă, intelectuală, feministă ăi, nu în ultimul rând, egoistă. Crede că e mai bine să nu aibă copii iar creierul e cea mai erogenă parte a ființei sale. Folosește des cuvinte obscene, lucrează în publicitate și are păreri ferme. Vrea să devină scriitoare: lucrează la două piese de teatru, din care una chiar o să-i iasă.
Al treilea roman al Mariei Manolescu, cunoscută mai ales ca dramaturg (țin minte și acum ce mult m-a mișcat, în 2010, spectacolul „Ca pe tine însuți”, de la Teatrul Foarte Mic, după textul ei), „Vânători-culegători” e foarte puternic. Dihotomia vizează faptul că ne-am obișnuit să fim culegători în raport cu iubirea – ne așteptăm să o găsim acolo mereu, fără vreun efort din partea noastră – versus atitudinea de vânători, care înseamnă că mai și muncim, în raport cu celălalt, pentru a face iubirea aia prezentă, posibilă, zi de zi.
E o trecere subtilă de la atitudinea pasivă, de a crede că totul ni se cuvine, la acțiune și implicare, inclusiv (sau poate mai ales) în relațiile noastre, fie că e vorba de cele cu părinții și familia, fie că e vorba de parteneri.
Pornesc multe teme și subteme din romanul ăsta. Una dintre principalele, și preferata mea, e relația femeilor de 30-40 de ani cu ideea de a avea copii și raționamentele între care oscilăm, unele bazate pe rațiune, altele, pe emoții. Mai aduce în discuție și mentalitățile diferite între generații și opțiunile politice opuse care au ajuns să ne separe familiile. Cu multe episoade petrecute în stațiunea 2 mai de pe litoralul românesc, romanul poate fi și o ocazie de călătorie imaginară.
Există și un dezavantaj la a începe prea multe fire de poveste sau prea multe teme: spre final, se cam aglomerează; uneori ai senzația că ai în mână un buchet de fire pe care autoarea se grăbește să le încheie până nu fug.
Cartea costă 21 de lei și e disponibilă pe Polirom.ro.
Imaginea iconică al unui alt tip de criză
FOTOGRAFIE: „Words&Pictures”, Dorothea Lang, moma.org
Dorothea Lange a intrat în istorie cu o fotografie: „Migrant Mother”. Făcută în 1936, când S.U.A. (și lumea) treceau printr-o perioadă de sărăcie extremă, imaginea reprezintă astăzi mai mult decât portretul dramatic al unei mame alături de cei trei copii ai săi, înfometați și împovărați de griji. A devenit însăși imaginea marii crize financiare din anii *30.
Iar fotografia face parte dintr-o serie mai largă de imagini realizate de Lange, atunci când s-a decis să ia țara la picior pentru a documenta dramele fermierilor americani ale căror destine fuseseră măturate de Marea Depresiune.
Muzeul american MoMA îi dedică fotografei o expoziție online, în care regăsim toată povestea acestor fotografii. Se numește „Words & Pictures”, nume inspirat de experimentul fotografei de a spune o poveste prin imagini alături de cuvinte. Neapărat să ascultați și turul audio de pe pagina expoziției. O experiență tonică, dătătoare de speranță și de încredere, parcă încurajați de reziliența, adică de rezistența la șoc a speciei umane.
În completare, vă recomand să vedeți și povestea adevărată a femeii din faimoasa poză, care nu e chiar așa cum a spus-o fotografa. Lucrul menționat, fără să fie aprofundat, și în expoziția de mai sus. Urmăriți „Whose Migrant Mother was this?” pe YouTube, și veți găsi povestea documentată de canalul The Art Assignment.