Alec Blenche, deși este jurist ca formare, a scris până în prezent 37 de cărți pentru copii, unelte numai bune de folosit în educație. Drept urmare, în recomandările sale de lectură pe perioada vacanței de vară se numără povești cu personaje create chiar de el din lumea aventurilor sau fantasy, dar și cu prinți și prințese.
Școala 9: Cartea potrivită poate inspira pasiunea pentru lectură? Poate fi o carte anume care să ademenească copilul în lumea lecturii?
-Da, cartea potrivită poate transforma un înstrăinat al cititului într-un cititor pasionat. Mereu am spus că un copil va citi despre lucruri care îl pasionează, despre lucruri în care se regăseşte. Altfel, dacă este pus în faţa unor texte care nu rezonează deloc cu fiinţa lui, va considera cititul mai mult o obligaţie, o normă.
–De la ce vârstă e recomandat să fie expuși copiii la cărți?
-Se cunoaşte deja că încă din burtică, copiii pot fi expuşi la muzică şi povești, mai ales când aud glasul blând al mamei. Apoi uşor-uşor, cărţile ar trebui introduse natural şi în mod constant, ca un lucru firesc şi mereu aproape. Însă să nu uităm că orice copil este diferit şi va prinde drag de citit la timpul său.
Recomand părinților să aibă răbadare, perseverență în a citi împreună cu voce tare alături de copii chiar și după ce aceștia au deprins cititul și, nu în ultimul rând, încredere că atât timp cât copilul va vedea constant că părintele citește sau îi citește, va prinde drag de lectură.
„Violenţă şi răzbunare”, în cărțile copilăriei noastre
–Ce părere ai despre „Capra cu trei iezi”, „Scufița Roșie” și alte povești? Mai rezonează copiii din zilele noastre cu ele?
-Pentru mine, violenţa fizică sau verbală nu are ce căuta în cărţile pentru copii, în special a celor mai micuţi. Dacă ne uităm mai atent la ce promovează „Capra cu trei iezi”, vom vedea că pe lângă violenţă şi răzbunare, mai găsim minciuni şi înşelătorie, frică, groază. Şi deşi învăţătura de bază se doreşte a fi ascultarea de părinţi, cred că putem găsi metode mai gentile de a face asta.
Însă, până la urmă, dacă îţi doreşti, din orice poţi învăţa câte ceva, chiar şi din „Capra cu trei iezi”, însă părintele care citeşte va trebui să fie creativ şi să ştie să scoată în evidență partea educativă din poveste. Şi ştiu mulţi părinţi care fac aşa şi bine fac. Desigur că sunt alţii care cu siguranță mă contrazic şi le respect părerea.
–Tu ce ai învățat de la personajele tale „vedetă”, Erus și Pisoiul Jup?
-Foarte multe lucruri, pentru că până la urmă orice scrii vine din tine şi este în mare parte despre tine. Am învăţat de la Erus că singurul lucru care îţi provoacă dificultăţi eşti chiar tu în funcţie de cum priveşti şi alegi să reacţionezi la ceea ce ţi se întâmplă.
De la Jup am învăţat în primul rând să mă bucur de fiecare zi şi de fiecare moment, să nu mai iau lucrurile aşa în serios, să râd, să mă joc, să mă distrez, să mă odihnesc des şi să fiu curios.
–Unui copil pasionat de aventuri, ce cărți recomanzi să citească chiar dintre cele scrise de tine? Oferă câteva titluri, și în afara celor scrise de tine, autori pe grupe de vârstă.
-Cu drag. Şi eu sunt pasionat de aventură şi iubesc călătoriile iniţiatice, în special ale copiilor. Că până la urmă aventura ce este? Un drum plin de peripeţii care te ajută să descoperi lucruri noi despre tine şi despre lumea din jur, aşa cum este şi viaţa noastră, o adevărată aventură de cele mai multe ori. Sau cel puţin eu aşa văd lucrurile.
Dintre cărţile mele, aş recomanda în primul rând colecţia „Călătoriile lui Erus”, dar şi continuarea „Erus în lumile nevăzute”. Colecţia este recomandată pentru vârste între 5 şi 14+ ani, poate chiar şi mai mult. Primele cărţi sunt mai uşurele, iar apoi lucrurile devin mai complexe și totul începe cu un băiețel pe nume Erus care pleacă să găsească soarele dispărut de pe cer.
Aş mai recomanda de asemenea o altă aventură: „Călătoria fantastică a baronului Van Piskel până la capătul lumii şi înapoi”, o altă carte tare dragă sufletului meu. O carte despre patru oameni care printr-o întâmplare se transformă în animalele pe care nu le suferă şi au astfel şansa să experimenteze viaţa din celălalt punct de vedere. Recomandare 5-14+.
Pentru cei mai mici, recomand mereu seria „Jup un pisoi de soi”, care a ajuns la 13 cărţi şi care prezintă viaţa unui motănel care explorează lumea din jurul său prin tot felul de întâmplări şi trăsnăi care mai de care. O recomand pentru copii cu vârsta între 2 și 10 ani, fetiţa mea de 9 ani încă le citeşte cu mare drag.
De alţi autori:
- „Povestea lui Desperaux”, de Kate Camillo, o poveste frumoasă despre curaj, acceptare şi transformare.
- „Aventurile lui Tom Sawyer şi ale lui Huckleberry Fin”, de Mark Twain, pentru copii mai mari (10+) pentru că surprinde viața dintr-un alt secol.
- „Căpitan la 15 ani”, Jules Verne, pe care îl ador, dar ale cărui cărţi se pot citi cam de la vârsta căpitanului.
–Celor pasionați de fantastic, către ce-i poți trimite?
-Dacă prin fantastic se înţelege fantasy, aş recomanda seria „Aventuri în Țara Virtuţilor”, „Aventuri în Țara Nevirtuţilor” şi „Aventuri în Țara Prieteniei”. În toamnă urmează să apară şi continuarea: „Aventuri în Țara Emoţiilor”. Este o serie potrivită pentru copii între 3 şi 10 ani, o poveste despre o fetiţă care călătoreşte, folosindu-şi imaginaţia, în aceste ţări fantastice şi pline de învăţăminte.
De asemenea, seria „Cronicile pădurii” mi se pare foarte potrivită şi cuprinde deocamdată trei cărţi: „Pădurea cântătoare”, „Legenda lupilor albi” şi „Protectorii pădurii”. Recomandată pentru copii între 5 şi 12 ani. Sunt cărţi pline de valori şi învăţăminte experimentate prin ochii şi acţiunile animalelor din pădure.
Din cărţile scrise de alţi autori recomand: „Hobbitul şi Stăpânul inelelor”, scrise de J.R.R. Tolkien. Cărţi, dar mai mult pentru adolescenţi.
Bineînţeles că seriile clasice precum „Narnia”, dar începută cu prima carte, „Harry Potter” sau „Alice în Țara minunilor” nu vor da greş şi îi vor aduce pe copii şi mai aproape de citit.
Mult mi-a plăcut şi „Lumea fermecată a snergilor”, de E.A. Wyke Smith sau „Poveste fără sfârşit”, de Michael Ende care într-adevăr se termină tare greu, fiind destul de lungă pentru un cititor neexperimentat.
Interviul integral în Școala 9.
ivryernest • 31.07.2022, 16:07
De acord cu faptul că poveștile pentru copii n-ar trebui să conțină ideea de glorificare a violenței. M-a șocat la acest articol faptul că Ema Tănase i se adresează scriitorului la pertu (persoana a 2-a singular). Să fie aceasta politica redacțională la Școala9 ?