Poliţistul Martin Riggs (Mel Gibson) şi detectivul Roger Murtaugh (Danny Glover) devin parteneri. Primul este un alb rebel şi cam nebun, care, de la moartea soţiei sale, acceptă cele mai riscante misiuni, iar cel de-al doilea e un negru de 50 de ani, familist convins. Ei investighează moartea fiicei unui bancher. Ancheta îi conduce către un grup de veterani din Vietnam, traficanţi de droguri.

Umbra vulturului (Antena 1 – 22.30)

Chien Fu (Jackie Chan, foto) e om de serviciu la o şcoală de kung-fu. Pentru că nu ştie arte marţiale, el e mereu luat peste picior de profesori şi de elevi, iar singurul lui prieten este… o pisică. Într-o zi, un bătrân îl învaţă o tehnică de mult uitată: Snakes Fist. Iar când Chien combină lecţiile văzute în şcoală cu mişcările pisicii, el ceează un stil nou de luptă.

Departe de ea (Acasă TV – 20.30)

Fiona (Julie Christie), care suferă de Alzheimer, şi Grant (Gordon Pinsent) sunt căsătoriţi de peste 40 de ani. Când starea de sănătate a femeii se înrăutăţeşte, Grant decide s-o interneze într-un azil. Apoi, află că Fiona l-a uitat şi s-a îndrăgostit de un alt bărbat şi e devastat. În alte roluri: Olympia Dakakis, Deanna Dezmari şi Claire Coulter.

Inimi furate (Kanal D – 22.30)

Hoţul Frank OBrien (Denis Leary) şi prietena lui, Roz (Sandra Bullock, foto), hotărăsc să dea o ultimă lovitură, după care să se retragă amândoi într-un oraşel liniştit. După ce fură un tablou valoros, cei doi pleacă pe o insulă şi încearcă să-l vândă. Însă lucrurile nu merg deloc conform planului lor…

Inimi de vânzare (PRO Cinema – 20.00)

Părinţii lui Yvonne, o fetiţă de 11 ani ceva mai băieţoasă de felul ei, sunt divorţaţi. Copila îşi doreşte nespus să o vadă pe mama ei într-o relaţie cu Vinnie, un jucător celebru de baseball. Yvonne crede că nu există pe lumea asta un părinte mai potrivit pentru ea decât sportivul. Planurile îi sunt date peste cap de intenţia tatălui natural, care are de gând să ceară custodia ei. Un film cu Raul Julia, Beverly DAngelo (foto), Jenny Lewis şi Richard Baron.

Linia erotică (TV 1000 – 23.20)

O tânără actriţă vrea să ajungă una dintre cele mai cunoscute artiste din America. Însă în criză de bani şi negăsind de lucru în domeniu, ea se angajează la o linie erotică… Aici descoperă cu surprindere că noul serviciu nu este chiar atât de rău pe cât îşi imaginase… Un film cu Theresa Randle (foto), Isaiah Washington, Spike Lee şi Naomi Campbell.

Puterea iubirii (Prima TV – 22.30)

Carla, o tânără cu probleme psihice, şi-a petrecut ultimii ani într-o şcoală specială. Reîntoarsă acasă, ea începe o viaţă nouă şi se înscrie la un curs. Aici îl întâlneşte pe David, care are aceleaşi probleme ca şi ea, iar între ei se înfiripă o idilă. Însă mama fetei se opune relaţiei… Un film cu Juliette Lewis (foto) şi Diane Keaton.

Aşii din mânecă (HBO – 22.00)

Buddy “Aces” Israel, un magician din Las Vegas, este de acord să depună mărturie împotriva unui mafiot. Acesta din urmă anunţă că oferă un milion de dolari oricui îl omoară pe Buddy. În scurt timp, în oraş încep să sosească o mulţime de asasini profesionişti, care vor acelaşi lucru: să-l ucidă pe magician… În rolurile principale evoluează Ryan Reynolds, Ray Liotta (foto), Ben Affleck, Andy Garcia şi Jeremy Piven.

Misiune pentru preşedinte 2 (Prima TV – 20.30)

Agentul secret Joshua McCord se confruntă cu o nouă misiune ce ameninţă siguranţa naţională: o bandă de terorişti fură componentele unei bombe nucleare ascunse într-un exponat, la muzeu. Singura salvare a Statelor Unite rămâne Joshua, care se infiltrează în organizaţia teroristă… În rolurile principale evoluează Chuck Norris (foto) şi Jennifer Tung.

Imagini într-un ochi de aur (TCM – 20.00)

Între maiorul Penderton (Marlon Brando) şi soţia lui, Leonora (Elizabeth Taylor), nu mai există tandreţe. Şi asta pentru că Penderton e homosexual, iar Leonora are o aventură cu unvecin. În acelaşi timp, soldatul Williams (Robet Farster), aflat în serviciul lui Penderton, se simte atras de Leonora…

Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!
 

Urmărește-ne pe Google News