Un
rollercoaster de emoții
FILM:
“Parazit” (“Parasite”), regia Bong Joon-Ho, în cinematografe
O familie săracă se chinuie să supraviețuiască
într-o lume care a lăsat-o în urmă în sprintul ei evoluționar. Cei doi părinți
și cei doi copii (o fată și-un băiat) trăiesc într-un demisol de pe urma unor
servicii mărunte (împachetarea cutiilor de pizza) și, mai ales, de pe urma
lucrurilor pe care le pot obține gratis, cum e rețeaua de wireless de la
cafeneaua vecină sau dezinsecția primită prin geamul lor care dă în stradă, și
din înșelăciuni. Viața li se schimbă când ies din casă, când fac un pas în
afara cercului lor binecunoscut în care se învârt zi după zi, ca un hamster în
roata sa.
Până aici, povestea filmului
“Parasite” (“Parazit”), regizat de sud-coreeanul Bong Joon-Ho, film care a fost
premiat cu Palme dʼOr anul
acesta la Festivalul de Film de la Cannes, s-ar putea să vă sune cunoscut. E
asemănătoare cu cea din “Shoplifters” (“ O afacere de familie”), film care,
întâmplător sau nu, a primit marele premiu la Cannes în 2018 și despre care am
vorbit la momentul respectiv. Tot o familie săracă care a
rămas pe dinafară că n-a reușit să țină pasul cu schimbările societății, tot
niște oameni care se salvează prin înșelăciune, tot o temă de gândire despre
cine e responsabil. Și, deși au puncte comune, cele două filme sunt foarte
diferite.
În timp ce “Shoplifters” dezgroapă
cu răbdarea și delicatețea unui arheolog legăturile emoționale din familia sa,
“Parasite” ne trece printr-un rollercoaster într-un fel de tunel al groazei
construit din suspans, surprize, umor și emoții. Mi se pare că ar fi greșit să
ne gândim care dintre ele e mai bun sau de ce două filme asemănătoare au primit
marele premiu la Cannes în ani consecutivi. Cheia e să le privim ca fiind
într-un dialog.
Cu “Parasite” ai senzația că vezi
cinci filme deodată. E și comedie, și thriller, și dramă, în măsuri egale.
Treci de la râs în hohote la strâns brațul scaunului în tensiunea unor scene,
ba chiar trăiești simultan emoții contradictorii, de tipul
șoc-tristețe-înțelegere. Dintre toate, umorul tăios, care n-are nici un fel de jenă,
mi se pare cea mai puternică trăsătură a filmului și tonul după care se
ordonează toate temele puse în discuție. De exemplu, cu un umor bine crescut,
poți să vorbești relaxat, fără să pici în capcana patetismului, despre cum noii
bogați ai industriilor tehnologiei îi privesc pe cei săraci cu același dispreț
ca bogații altor vremuri, doar că ei fac bani din gadgeturi, nu din pământ. La
fel de bun e umorul regizorului și când dă o întorsătură nouă principiului
dramatic căruia i se spune pistolul lui Cehov, înlocuind pistolul cu o piatră
norocoasă.
Un alt punct forte al filmului e
coregrafia elegantă dintre sunet și imagini. E genul de film la care și
privitorul obișnuit, nu doar specialiștii, observă și apreciază un montaj bine
făcut. Sunt scene întregi care te lasă mut de uimire (și de emoție) cu
construcția lor.
Filmul are avanpremiera pe 1
noiembrie la Cinema Elvire Popesco și va intra în cinematografele din toată
țara începând cu 8 noiembrie.
Capitalismul eului
TEATRU:
“A New and Better You”, centrul cultural POINT
Joe Harbot e un tânăr
dramaturg britanic foarte apreciat. Piesele lui de teatru au fost premiate,
montate pe scenele teatrelor din Londra și apreciate de public și de critici. “A
New and Better You”, montată în 2018 la teatrul londonez Yard, ajunge acum și
în București.
Versiunea autohtonă, produsă de
centrul cultural POINT, e semnată chiar de actorii care dau viață
spectacolului: Edith Alibec (actriță la început de drum), István Téglás (recent,
în “La Gomera” lui Porumboiu) și Judith State (recent,
în “Monștri.”).
E un spectacol scurt, de o oră,
care ne pune față în față cu absurditatea vremurilor pe care le trăim. Ne-am
transformat în produse și, la fel cum ne-am obișnuit să schimbăm telefonul în
fiecare an odată cu noua versiune îmbunătățită, lucrăm continuu la a ne
perfecționa. Un fel de capitalism al eului, în care noi suntem produsele pe
care le punem la vânzare pe piața competitivă. N-avem timp să fim mulțumiți de
ce facem, că suntem continuu într-o cursă după cea mai bună versiune a noastră,
pe care simțim că o pierdem printre degete fix atunci când punem mâna pe ea.
Aplicăm strategii de PR în orice fel de relație, și publică, pe conturile de
social media, și personală, orice mai înseamnă asta. Căutăm să optimizăm totul
pentru rezultate cuantificate riguros, inclusiv relațiile, în care ne implicăm
doar dacă avem ceva de câștigat. Peste toate astea, domnește cultul eului, noul
zeu care ne ghidează.
Sună dramatic, apocaliptic chiar.
Partea amuzantă e că expresiile puse în scenă nu sunt inventate, ci culese din
felul în care se vorbește în lumea actuală. Sigur, mai întâi a fost în cercuri
restrânse și nu ne-am făcut griji. Dar, când o lume întreagă poartă discuții
înverșunate care seamănă a lupte pe viață și pe moarte, fiecare individ având
impresia că e deținătorul suprem al adevărului și ținându-și urechile închise
bine să nu intre dușmanul, parcă nu ni se mai pare că e doar o perioadă.
E ironic, poate, că un spectacol
despre discursuri încrâncenate folosește un discurs la fel de încrâncenat. Din
punctul meu de vedere, funcționează ca un semnal de alarmă și se știe că
semnalele de alarmă nu au cum să fie blânde. “A New and Better You” nu are
concluzii nu pentru că nu poate, ci pentru că ne lasă fiecăruia spațiu de
gândire. Ne ridică o oglindă-n fața ochilor și ne rămâne fiecăruia și împreună,
prin dialog adevărat, să discernem ce vrem și ce nu.
Următoarea reprezentație e
programată pentru 22 noiembrie 2019 de la 20:00. Biletul costă 50 de lei și se
ia de pe eventbook.ro. Dacă vreți să aprofundați subiectul, vă recomand și articolul
“Improving ourselves to death” al revistei The New Yorker.
Cine
ne învață cum iubim
CARTE:
“Ce se întâmplă în iubire”, Alain de Botton, Editura Humanitas
Despre Alain de Botton, eseist
britanic de origine elvețiană, există percepția că e un fel de Paulo Coelho al
filosofiei și psihologiei. Adică ia concepte grele și le traduce în termeni
comuni pentru populația de rând. I se reproșează că simplifică totul și că,
prin asta, pierde profunzimea. Nu știu de unde a pornit percepția asta, dar,
după ce am citit “Ce se întâmplă în iubire”, nu sunt de acord cu ea.
Cartea e încadrată, stilistic, ca
roman. Autorul a ales să construiască un cuplu fictiv prin a cărui poveste să
vorbească despre concepte psihologice care țin de mecanica relațiilor. Poate că
a făcut asta ca să scape de temuta categorie “self help”, pe nedrept blamată,
de parcă cine are nevoie de ajutor e slab și cine e slab e de o calitate
îndoielnică. Până la urmă, self help sunt și Dialogurile lui Seneca, dacă e să
fim sinceri. Sau poate că a ales să folosească această formă – o poveste
desprinsă din viață între care își strecoară comentariile și explicațiile bazate
pe concepte psihologice – pentru că ne ajută să ne identificăm cu întâmplările
și transformăm niște concepte abstracte în realități personale din care să
învățăm ceva.
“Ce se întâmplă în iubire” e ca un
manual pentru relații. Părinții ne învață să vorbim și să mergem. Familia ne
învață ce ne reprezintă. Societatea ne învață ce e acceptat și ce nu. Nimeni nu
ne învață cum să iubim. La capitolul ăsta, suntem, de cele mai multe ori, pe
cont propriu: învață fiecare din mers. Poate că generațiile viitoare vor învăța
să comunice mai bine și părinților nu le va mai fi rușine să vorbească despre
iubire și relații cu copiii lor. Până atunci, nu e niciodată prea târziu să
învățăm, chiar și de la o carte de Alain de Botton.
Cartea lui Botton mai face ceva
bine: ne introduce în atmosfera sesiunilor de terapie. Diferența e că la
terapie vorbești despre tine și întâmplările prin care ai trecut, nu despre un
cuplu fictiv. Vorbind despre întâmplări, încerci să înțelegi mecanismele
subterane care le declanșează. Citind “Ce se întâmplă în iubire”, te identifici
cu personajele (poate nu cu toate întâmplările lor de viață, dar sigur cu
câteva, sunt suficient de generale, ca niște trăsături umane valabile pentru
toți), te gândești la tine și înveți ceva din asta.
De exemplu, poate cea mai
importantă lecție cu care rămâi citind cartea e că fiecare dintre noi intră
într-o relație cu un bagaj. Cu bagajul ăsta avem tot felul de relații: poate
nici nu suntem conștienți de el sau poate îl disprețuim, că simțim că ne
încurcă. Oricum, că ne convine sau nu, felul în care știm noi să ne purtăm
într-o relație cu cel pe care-l iubim e influențat de acest bagaj, așa că atitudinea
cea mai sănătoasă e aceea de a-l privi cu atenție și de a încerca să îl
înțelegem. Mai departe, fiecare învață pentru sine lecțiile de care are nevoie.
Cartea costă 29 de lei pe
libhumanitas.ro.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!