Recomandările culturale ale săptămânii. De la povestirile lui Buzzati, în care se stă în trafic ca în București, la podcastul despre relațiile de cuplu

Mirela Petre

CARTE: «Monstrul Colombre și alte cincizeci de povestiri», Dino Buzzati, Editura Polirom

Cu umor, despre viciile mărunte de zi cu zi

“Monstrul Colombre și alte cincizeci de povestiri”

Din 66 de ani, câți a trăit, Dino Buzzati a fost 40 de ani jurnalist. De când era student și până a murit, a scris neîntrerupt pentru ziarul italian Corriere della Sera. Reportaje de război, despre fenomene parapsihologice sau științifice, de sport sau despre societate, corespondențe din afara Italiei, critică de artă, profiluri ale unor personalități (Camus, de exemplu). O selecție din ce a scris ca jurnalist e publicată în “Cronache terrestri”.

Mi se pare că orice a scris a scris cu mintea, atenția și sensibilitatea lui de jurnalist. Colecția de povestiri “Monstrul Colombre și alte cincizeci de povestiri” e una dintre cărțile cu care e bine să faci cunoștință cu sensibilitatea lui Dino Buzzati.

În aceste povestiri, majoritatea scurte, autorul vorbește cu ironie și cu umor despre viciile mărunte, de zi cu zi, ale oamenilor. E un fel de critică a relelor din societate – valabile și în vremea noastră -, însă una cu multă blândețe și înțelegere, ca un tată care are încredere că, la un moment dat, copilul lui neștiutor va înțelege ce contează în viață.

Recomandări

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Una dintre preferatele mele e cea în care alter egoul lui Dino Buzzati se duce-n Infern și, când colo, descoperă că e exact orașul Milano de unde venea el, doar că oamenii, în loc să protesteze, să urle și să înjure în trafic, stăteau cuminți la locurile lor. Lesne de înțeles că simțim că vorbește și despre noi, și despre viețile noastre.

TEATRU: «Aglaja», Teatrul Mic București, regia Ștefan Lupu

Cum e să trăiești la circ

Alina Petrică și Adrian Ciobanu, în “Aglaja”, foto Mihaela Tulea

Aglaja Veteranyi, artistă și scriitoare elvețiană de origine română, s-a născut într-o familie de artiști de circ. În timpul copilăriei, a dus o viață nomadă alături de familia ei, apoi s-a stabilit în Elveția, unde a înființat și activat în trupe de teatru experimental, a scris un volum de poezii, “Daruri – un dans al morții”, și două romane, “De ce fierbe copilul în mămăligă” (15 lei pe polirom.ro) și “Raftul cu ultimele suflări”. A murit în 2002, la 39 de ani, sinucigându-se în urma depresiei de care suferea.

Cel mai probabil, cel care a făcut-o cunoscută publicului larg a fost regizorul Radu Afrim cu spectacolul “De ce fierbe copilul în mămăligă”, montat în 2003 la Teatrul Odeon din București. Și Nora Iuga, poeta care-a tradus cărțile Aglajei, a contribuit la interesul pentru lumea artistei de origine română, la fel și aprecierea pe care și-a manifestat-o Mircea Cărtărescu. Spectacole după primul ei roman se montează ocazional, de cele mai multe ori sub formă de one woman show, cel mai recent la Teatrul POINT, fiind o ocazie bună pentru actrițe să facă o demonstrație de talent.

Recomandări

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Un spectacol recent, care poate funcționa și ca introducere în lumea ei, dar și ca reîntâlnire, este “Aglaja” de la Teatrul Mic. Îi e fidel Aglajei și lumii ei în care fericirea e când familia se strânge în jurul unei mese pe care stă o mămăligă, pentru că, și de data asta, au fentat moartea și nimeni n-a suferit nici un accident sub cupola circului.

Transformarea celor două romane în piesă de teatru e semnată de Alina Petrică, actriță care joacă și rolul principal. Regia și coregrafia îi aparțin lui Ștefan Lupu (cunoscut mai ales ca actor și coregraf), tot el jucând și rolul Pepitei, patroana de local de varieteu care o angajează pe Aglaja. Mama și tatăl sunt interpretați de Anca Florescu și de Adrian Ciobanu. Alex Bogdan este mătușa, iar Cezar Grumăzescu joacă roluri multiple, de la cel al morții la cel al profesoarei opresive.

Spectacolul actual e o transformare a unei versiuni din 2016 de la Centrul Cultural „Nicolae Bălcescu” pentru care actrița Alina Petrică a fost și nominalizată la Premiile Uniter în 2017.

Așa se explică nota foarte personală care se simte-n spectacolul de la Teatrul Mic și concentrarea atenției în jurul rolului principal, care devine un fel de motor al spectacolului. Ceilalți actori, deși au energie și nuanțe foarte bune, par, de multe ori, că sunt pe scenă doar pentru o susține, fără să mai rămână spațiu și pentru a-și spune, până la capăt, propria poveste.

Recomandări

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

E, în primul rând, un spectacol de actorie. Asta înseamnă că forța lui stă în adevărul jocului și în emoția care curge între actori și spectatori, dar pierde puncte la ritm și la coerență între scene, mai ales pentru cine nu a citit cărțile scriitoarei. Povestea se mai spune și cu dans, cu proiecții video, inclusiv filmări din arhiva familiei Alinei Petrică, și cu iluzii create prin trompe l’œil, la care contribuie și munca scenografelor Adeline Bădescu și Elena Dobândă.

Anca Florescu și Adrian Ciobanu, în “Aglaja”, foto Mihaela Tulea

Spectacolul se joacă la Sala Studio, din Centrul Vechi, str. Gabroveni nr. 57. Următoarele reprezentații sunt pe 23 mai și 14 iunie de la 19.00. Biletele sunt 35 de lei și se găsesc pe teatrulmic.ro.

DOCUMENTAR: «One Strange Rock», National Geographic, pe netflix.com

Despre accidente fericite și viața pe Pământ

Afișul “One Strange Rock”

Documentarul “One Strange Rock” a fost lansat de National Geographic anul trecut și e produs de compania Nutopia și de Darren Aronofsky (regizorul filmelor “Requiem for a Dream” și “Black Swan”). Sub formă de serial, format din zece episoade, e disponibil și pe Netflix. Creatorii au anunțat că va exista și un sezon doi.

Motorul documentarului sunt 8 astronauți, care-au petrecut, la un loc, peste 1.000 de zile în spațiu. O să-l recunoașteți pe Chris Hadfield, tipul care-a cântat în spațiu piesa “Space Oddity” a lui Bowie, dar o să descoperiți și oameni noi, cum e Peggy Whitson, care stat 665 de zile în spațiu, un record pe toate planurile. Naratorul documentarului e Will Smith, actorul și cântărețul.

Dincolo de imagine (animații și filmări în slowmotion la superlativ) și de muzică, ce mi-a plăcut la documentar e echilibrul foarte bun între istorie, cultură, știință și emoție. Ideea principală e că viața pe Pământ și mai ales oamenii sunt un accident foarte fericit. Am avut noroc. Documentarul analizează fiecare dintre condițiile care-au făcut viața prielnică, drumul nostru de la praf cosmic la oameni cu creier complex și limbaj elaborat pe o planetă plină de o grămadă de forme de viață, toate într-o strânsă legătură una cu cealaltă. Mai e și o parte filozofică, dată de vederea de ansamblu pe care ți-o dă o călătorie în spațiu pe care o trăim și noi prin astronauți. Gândurile cu care rămâi cel mai constant după fiecare episod sunt din seria care-i scopul vieții, locul omului pe Pământ, ce va fi când nu vom mai fi.

Pe lângă temele de gândire, am aflat o grămadă de lucruri noi din „One Strange Rock”. De exemplu, de planeta Theia, despre care se crede că s-a lovit cu Pământul și din rămășițele căreia se crede că s-a format Luna.

Sau de mutația genetică prin care ar fi apărut limbajul la primatele care au evoluat în oameni, trăsătura care ne-a deosebit definitiv de celelalte primate și care ne-a adus azi aici. Sau de Insula Hashima din Japonia, un fel de experiment social din anii ‘70, din care aflăm ce se întâmplă cu un loc, cândva foarte populat de oameni, care e abandonat când resursele se epuizează și cum recuperează natura acel teritoriu părăsit.

PODCAST: «Where Should We Begin?», estherperel.com/podcast

La terapie cu problemele de cuplu

Esther Perel și “Where Should We Begin?”, foto via audible.com

Esther Perel e o psihoterapeută belgiană care a devenit faimoasă cu un TED Talk despre infidelitate. A scris până acum două cărți, “Inteligența erotică” și “Regândirea infidelității”, ambele traduse la noi de Editura Curtea Veche. A mai lansat și un podcast despre relațiile de cuplu și pregătește încă unul despre relațiile profesionale de la locul de muncă.

“Where Should We Begin?”, primul ei podcast, are deja trei sezoane (al treilea urmează să fie lansat în curând). Analizează relațiile amoroase, concentrându-se la dificultățile pe care le întâmpină și la înțelegerea lor, calea spre a le depăși.

Fiecare episod este înregistrat la câte o ședință de terapie de cuplu. Noi, ascultându-l, ne transformăm, ca Greuceanu când merge în casa zmeilor, într-o musculiță care trage cu urechea la conversația terapeutei cu oamenii care au dificultăți în cuplu. Selecția, să zicem așa, e foarte variată: zeci de cupluri din țări, domenii și cu educații diferite. Ce stă în coasta fericirii lor? Amante și amanți, copii, religie, cultură, impotență, vârstă, traume, frici. Ce-i leagă pe toți – și pe noi de ei – e nevorbitul. Oricare ar fi motivul, nu știm (că n-am exersat până acum) sau nu putem (că ne împiedicăm în orgolii sau alte scuze) să vorbim clar și deschis despre ce gândim și ce simțim și, în egală măsură, să ascultăm și să înțelegem cum se simte perspectiva celuilalt, adică un exercițiu aplicat de empatie.

Să asculți podcastul lui Esther Perel nu e egal cu a merge la terapie, dar e un instrument bun prin care să începem să punem întrebări, mai ales nouă înșine, și să privim cu atenție și sinceritate la mecanismele relațiilor de cuplu, un aspect care ne influențează mai mult decât recunoaștem.

Citește și:

Recomandările culturale ale săptămânii. Intrăm în “Camera lui Giovanni”, apoi îl vedem pe Elvis Presley cu alți ochi

Recomandările culturale ale săptămânii. Dana Rogoz și Marian Râlea, împreună într-un spectacol despre iubire și grijă, și „Învățare” („Educated”), cea mai discutată carte din ultima vreme

Recomandările culturale ale săptămânii. Reîntâlnirea cu “Micul prinț” și poveștile mai puțin cunoscute ale culorilor

Urmărește-ne pe Google News