Recomandările culturale ale săptămânii: Festivalul de Teatru de la Piatra-Neamț și maratonul de filme românești

TEATRU: Festivalul de Teatru de la Piatra-Neamț, ftpn.ro

A fost sau n-a fost succes

Dacă anul trecut, când sărbătoream 100 de ani de la Marea Unire, proiectele și manifestările culturale tematice au ieșit precum ciupercile după ploaie, organizațiile și instituțiile (nu neapărat culturale) județene întrecându-se să piște ceva din lumina proiectată de sărbătoare și, mai ales, din bugetul generos (detaliile oficiale, pe centenar.gov.ro), anul acesta, când se împlinesc 30 de ani de la Revoluție, e mai liniște. Cel puțin așa se anunță deocamdată.

Câteva spectacole în București – de exemplu, “Revolta”, producție Asociația Nevoia pentru Educație, ce se va juca la Teatrul Național București, și “An Tan Tina”, la POINT – , o ediție de festival Platforma Internațională de Teatru București, dedicată în întregime evenimentelor din 1989. Pare că Revoluția n-are hainele festive la ea. Sau poate o bat pantofii.

Că suntem fani ai teatrului politic (ca gen) sau nu, Festivalul de Teatru de la Piatra-Neamț pare cea mai bună ocazie pentru cântărit Revoluția și în context local, și european (odată cu Revoluția, se sărbătorește și căderea Cortinei de Fier).

Între 18 septembrie și 2 octombrie, pe scena Teatrului din Piatra-Neamț se vor juca spectacole de la noi și din alte țări europene cu o istorie similară – Polonia și Slovacia –  despre ce ni s-a întâmplat.

Recomandări

De vorbă cu ChatGPT despre candidații la președinție. Eu cu cine votez?, ediția digitală

Tema ediției din acest an e “Succes!” și aduce în discuție ce înțelegem prin succes, atât la nivel individual, dar mai ales al unei societăți, și cum de multe ori, pentru a ne feri de eșec, măcar la nivelul confortului nostru psihic, ne spunem povești în care ieșim mereu învingători.

Gianina Cărbunariu, care, înainte de a prelua funcția de director al Teatrului Tineretului Piatra-Neamț, și-a construit o carieră impresionantă ca regizor și dramaturg, pune tema festivalului și în contextul politic actual (conflicte, migrație, polarizarea discursurilor, populism și naționalism). Cu ocazia asta, putem medita la poveștile pe care ni le spunem despre trecutul recent și cum putem găsi în ele sens pentru prezent și poate chiar pentru viitor.

Din programul festivalului, pe care-l găsiți pe https://www.ftpn.ro, n-aș rata “Cultul personalității”, produs de compania Giuvlipen și regizat de Mihai Lukács, “Jurnal de România. Timișoara”, produs de Teatrul German de Stat Timișoara și regizat de Carmen Lidia Vidu, sau “Consum excesiv”, produs prin colaborare de Platforma culturală Frilensăr și Teatrul Tineretului Piatra-Neamț și regizat de Daniel Chirilă, având la bază documentarea jurnalistei Ruxandra Pătrașcu.

Recomandări

Sile Cămătaru, la un pas de a ieși din pușcărie. Motivul pentru care instanța a respins inițial cererea de liberare: s-ar reîntoarce la „activitatea infracțională”

FILM: Noaptea Albă a Filmului Românesc,facebook.com/NoapteaAlba

Maraton de filme românești noi

Vineri, 20 septembrie, e Noaptea Albă a Filmului Românesc, un fel de maraton de filme românești recente, inclusiv cele mai noi premiere.

În București și în Cluj-Napoca, în noaptea de vineri spre sâmbătă, vor fi proiectate cele mai noi filme românești – “La Gomera” lui Porumboiu, “Monștri” al lui Marius Olteanu și “Arest”-ul lui Cohn, despre care v-am povestit cu o ocazie specială, dar și unele recente, pe care le-ați ratat în cinema, poate, la vremea lor.

Vom (re)vedea “Parking”-ul lui Tudor Giurgiu, “Alice T.”, al lui Radu Muntean, documentarul “Distanța dintre mine și mine”, cu și despre Nina Cassian, și „Cap și Pajură”, de Nicolae Constantin Tănase. La majoritatea proiecțiilor, intrarea este liberă, cu câteva excepții.

Recomandări

Fotbalistul Vinícius, pictură murală uriașă în centrul Bucureștiului. „Blocul acesta începe să devină faimos”. Lucrarea este realizată de un artist brazilian celebru

Dacă ar fi să vedeți doar un film, v-aș recomanda documentarul “Timebox” (de la 22.00, la Rezidența BRD Scena9). E regizat de Nora Agapi, fotograf și regizor, și e despre tatăl său, Ioan-Matei Agapi, fotograf și operator.

Fiica vrea să-și înțeleagă și să-și ajute tatăl. Unul dintre cei mai buni și mai prolifici fotografi ai țării în vremea comunismului, tatăl Agapi a strâns cea mai mare arhivă de peliculă din România. O ține, însă, într-un spațiu nepotrivit, înghesuită pe niște rafturi din casa sa.

Mai mult, urmează să fie evacuat din această casă, un monument istoric din centrul Iașiului, care urmează să fie restaurat. Soarta arhivei de pelicule e amenințată, dar nici a tatălui, care rămâne fără adăpost, nu e prea roz.

Nora documentează în film lupta tatălui său cu autoritățile pentru un spațiu fizic și un loc în memoria noastră colectivă, dar și lupta tatălui său cu propriile greșeli sau neajunsuri.

“Timebox”, documentarul rezultat, are, deci, mai mult straturi: lupta artistului cu autoritățile, relația fiică-tată plus moștenirile, memoria și rememorarea ca proces terapeutic personal și colectiv.

PODCAST: “You Can’t Hit Unsend”, Hidden Brain Podcast

Internetul nu uită niciodată

Dacă ar fi să facem o listă cu cele mai bune podcasturi din lume, Hidden Brain ar fi nominalizat destul de des. E produs de NPR, rețeaua națională de radio a americanilor (finanțată și din fonduri publice, și private).

Cel mai recent episod urmărește două cazuri de greșeli în era social-media care produc urmări și la ani distanță.

Unii dintre noi ținem minte perfect anumite greșeli pe care le-am făcut pe când eram adolescenți, fie pentru că voiam să impresionăm și, de fapt, să fim acceptați de grup, fie pentru că n-am înțeles ce e bine și ce e rău până n-am învățat pe pielea noastră. “Noi”-ul la care mă refer aici suntem oricare dintre aceia născuți până pe la finalul anilor 80, aceia care ne amintim foarte bine cum era viața înainte de internet.

Experiențele generațiilor care au crescut și cresc cu internetul nu sunt deloc asemănătoare. Față de noi, cei care am făcut prostii în adolescență, dar pe care le-am depășit, căci au rămas în urma noastră într-un trecut imaterial, adolescenții de azi fac greșeli în văzul tuturor și ele rămân imprimate definitiv în memoria internetului, cu o expunere incomparabilă.

Episodul din Hidden Brain spune două povești cu final nu prea fericit. Prima e a unui tip din Ungaria care a editat, adăugând un avion care se îndreaptă amenințător, o poză pe care și-a făcut-o când era într-unul dintre Turnurile Gemene din New York cu câțiva ani înainte de atacul de la 11 septembrie 2001. A trimis-o în glumă unor prieteni, dar a ajuns peste tot, în toată lumea. Acum, o parte din identitatea lui e bunul comun al internetului, iar el nu o mai poate controla.

A doua poveste e și mai dramatică. E vorba despre un puști american acceptat la prestigioasa Universitate Harvard. Înainte să înceapă cursurile, băiatul se înscrie într-un grup privat de Facebook, din care făceau parte viitorii săi colegi, unde activitatea principală e un fel de întrecere de meme-uri cu conținut ofensator. Sunt descoperiți, au de suferit consecințe grave.

Problema nu e că băiatul trebuie să suporte consecințele, ci că, de-aici încolo, viața lui pare legată definitiv de un gest de adolescent care i-ar fi fost iertat, poate, dacă s-ar fi născut mai devreme, înainte de internet, deși greșeala lui nu s-ar mai fi întâmplat (chiar așa) dacă n-ar fi existat acest internet.

Discuția are foarte multe nuanțe și, în loc să trimită la concluzii clare, are rolul mai degrabă de a ne stimula să ne gândim cât mai mult și mai bine la cum ar trebui să ne creștem generațiile viitoare.

CARTE: “Celelalte minți”, Peter Godfrey-Smith, Editura Publica

Cine e mai inteligent

Caracatițele văd cu pielea. Au un sistem complex de celule în piele care percep lumina și culorile și, teoretic, pot înțelege ce e în fața lor, pot percepe mediul în care se află.

Majoritatea neuronilor (niște milioane) sunt în brațe, de două ori mai mulți ca-n creier. Pot să recunoască și să deosebească fețele oamenilor. De exemplu, dacă nu le place fața ta, te țin minte și te stropesc cu un jet de apă de fiecare dată când te văd. Sunt curioase și prietenoase, dar încă nu se știe de ce.

Au vieți foarte scurte: trăiesc doar un an-doi și scopul lor în viață pare să fie ăla banal de a se reproduce. Cresc, ajung la viața adultă, se împerechează, depun ouă pe pietre, le păzesc o vreme, cât le ia să iasă puii din ele, apoi sistemul lor digestiv cedează, deci nu mai pot mânca, și în timp ce puii lor ies în lume, ele încep să se descompună ușor până când mai rămâne o bucată din ele și mor.

Pare stupid că niște ființe care par atât de inteligente, care par să aibă cogniție se irosesc așa de rapid pe un efort atât de banal. Sau poate interpretăm noi totul greșit.

Asta este, pe scurt, dilema oamenilor de știință cu caracatițele și despre asta e și cartea “Celelalte minți”. E scrisă de Peter Godfrey-Smith, un australian mare profesor de filosofie, de istorie și de filosofie a științei. Mai e și scufundător profesionist, filmările lui cu caracatițe fiind folosite și de National Geographic și de Discovery Channel.

Dincolo de povestea cu caracatițele, cartea cercetează ce e aia inteligență, cogniție, percepția sinelui și a celorlalți. Are și o parte destul de densă de paleontologie, cu toate erele și încrengăturile de specii.

Are și o parte filosofică, în care stai și te gândești la percepție și la concepte. De exemplu, de ce considerăm că inteligența noastră e adevărata inteligență și felul în care vedem noi lumea este singurul valabil? Poate că mai sunt și altele, dar nu putem să le vedem și, mai ales, să le înțelegem pentru că suntem blocați în perspectiva noastră, care ne limitează. Dacă am putea să trecem de ea, poate am înțelege.

Cartea costă 45 de lei pe publica.ro.

Urmărește-ne pe Google News