FILM: “Copilul-problemă”, regie Nora
Fingscheidt, Zilele Filmului German 2019
Copilul neiubit
La
Cinema Elvire Popesco, urmează o săptămână de filme nemțești, cu “Zilele
Filmului German 2019”. Dacă e să alegeți doar un film din program, mergeți la “Copilul-problemă”.
Copilul-problemă
e Benni (jucată de Helena Zengel), o fată de nouă ani, blondă și simpatică până
deschide gura. Sau cinci minute pe zi, când e liniștită. În celelalte 23 de ore
și 55 de minute, urlă, înjură, lovește, împarte pumni, se zbate, fuge. Tată nu
are, iar mama ei, cu încă doi copii mai mici acasă, nu mai știe cum să aibă
grijă de ea, așa că preferă să o lasă în grija altora. Benni trece dintr-un
centru de îngrijire în alt centru de îngrijire, de la o asistentă maternală la
alta, mereu cu același deznodământ: nicăieri nu e loc pentru ea, mereu e mai mult
decât pot duce oamenii.
Benni
pare greu de înțeles pentru că niciodată nu știi la ce să te aștepți de la ea
și, oricum, nu ți-e clar dacă într-adevăr suferă de o tulburare de
personalitate sau o face dinadins, numai să te scoată din pepeni.
Din
punctul ăsta de vedere, filmul se înscrie într-o serie de filme cu eroine-copil
greu de iubit, mai degrabă anti-eroine. Alice T. din filmul cu același nume,
regizat de Radu Muntean, e una dintre ele. Pe latura comportamentului greu de
înțeles e și fetița din filmul “The Hunt”, care-l pune pe Madds Mikkelsen
într-o încurcătură care-i schimbă viața, dar pe care el, atent la detaliul
biografic al fetei, învață să o înțeleagă – fata nu era rea, era doar afectată
emoțional de certurile părinților ei.
Așa
și Benni. Nu e un copil defect, ci un copil neiubit. Cu o mamă prea speriată de
greu și prea ocupată cu viața ei personală și cu un sistem de asistență socială
care nu are răbdare să înțeleagă contextul în care a crescut, Benni e ca un
animal care primește șuturi în fund de la toată lumea. Reacție ei e să latre
când i se întinde o mână. Doar că nimeni nu are suficientă răbdare să-și bată
capul cu ea. Benni cere iubire, dar adulții din jurul ei nu au răbdare să o
înțeleagă, așa că nu o primește.
Din
punctul ăsta de vedere, filmul readuce în atenție discuția despre nature or
nurture, adică ce contează mai mult în formarea unui om – elementele genetice
sau felul în care suntem crescuți? Și dacă mergem pe a doua variantă, ce șanse
reale are un copil pe care nu doar propria mamă, dar și serviciile sociale îl
abandonează?
“Copilul-problemă” va fi proiectat pe 25 noiembrie, de la ora 20.30. Biletul costă 15 lei.
CARTE: “Constantin”, Iulian Bocai, Editura
Polirom
Școala vieții în București
Scriitorul
Iulian Bocai e la al doilea roman. Cu primul, “Ciudata și înduioșătoarea viață
a lui Priță Barsacu”, de care v-am povestit astă-vară, a câștigat
și criticii, și publicul. Scriitorul ni l-a adus în 2019 pe “Constantin”. E un
portret, așa cum a ales scriitorul să-l numească. Scurtă paranteză: îmi place
cheful de joacă al acestui scriitor care nu-și numește romanele romane pur și
simplu, ci bildungsnovella sau portret, acum.
La
Iulian Bocai, cel mai mult îmi place stilul. E unul dintre puținii scriitori
tineri (născut în ‘86) care are un fel al lui de-a scrie, pe care ai putea să-l
recunoști dintre 100. Citind “Constantin”, intri într-un fel de vrajă
construită din frazele atente și precise, dar și tandre, care curg ca un fel de
miere – vâscos și plin de aromă. E genul de scriitură care te face pe tine,
cititorul, să respiri în ritmul frazelor, același pe care intuiești că l-a
respirat și scriitorul când a scris.
În “Constantin”,
Mihai, un tânăr dintr-un sat oltenesc, se mută în Capitală pentru facultate.
Studentul la limbi clasice (greacă și latină) nimerește în chirie la
Constantin, un moș beteag și murdar, într-o casă ramolită și plină de jeg. Mi-a
amintit un pic de Felix din “Enigma Otiliei” și Costache Giurgiuveanu al său.
Mihai
dă piept din plin cu specia unică de oameni de București: proprietarii îți dau
în chirie și o debara, fără pic de rușine, oameni care se poartă frumos cu tine
doar cât timp le dai bani, după care nu mai exiști, oameni care au mereu undeva
de ajuns și care te disprețuiesc pentru că s-a întâmplat să le ieși în cale. E
tipul de șoc pe care-l trăiește oricine se mută din provincie în Capitală,
valabil mai ales pentru perioada de tranziție, de prin anii 2000. Adăugați la
asta și faptul că Mihai e un tânăr fără părinți, că tatăl l-a părăsit și mama a
plecat la muncă în Italia ca să-l țină la facultate.
Lunile
petrecute în gazdă la Constantin sunt un fel de școala vieții pentru Mihai și
scriitorului îi iese, cu ocazia asta, o poveste foarte bună de tip coming of age, adică povestea
transformării adolescentului în adult. De exemplu, la un moment dat, personajul
se lecuiește de idealism – realizează ce inutil e să știi toate războaiele din
Troia și poeții latini pentru viața cea adevărată, că toate filosofiile astea
nu țin de foame -, moment pe care scriitorul îl prinde foarte realist și fără
patetisme.
Peste
toate, romanul lui Iulian Bocai e despre apropierea improbabilă dintre doi
oameni precauți, ca două animale bătute care se feresc de orice, doi oameni
care se sperie de afecțiune prima oară când o simt și pe care învață, treptat,
să o primească.
Cartea
costă 30 de lei pe
polirom.ro.