Recomandările culturale ale săptămânii. Între frica de a sări într-un bazin și ilustrațiile unei călugărițe, ne mai gândim și la somn

Când nu ne mai complicăm atât, descoperim că viața-i chiar mișto.

Teatru: Inventar de optimism

În cinstea soarelui aproape zilnic din ultima vreme, care ne mai scutură de apatia și de tristețea pe care le-am adunat peste iarnă, vă propun un spectacol care ne amintește de ce e viața mișto, oricât de complicată și de absurdă ar părea de multe ori. O mie de motive, de la POINT, un spațiu cultural independent deschis în 2016, e un one man show cu Florin Piersic jr, regizat de Horia Suru (a mai montat la Odeon și la TNB), după textul lui Duncan Macmillan, dramaturg britanic contemporan.

O mie de motive vorbește cu optimism și umor despre depresie, acea reacție complexă a corpului și a minții la viață. În esență, un bărbat încearcă, prin toate forțele, să-și țină în viață mama și să o ajute în lupta ei cu depresia. În acest timp, se străduiește să înțeleagă lumea și care-i locul lui în ea.

Ai senzația că dramaturgul, regizorul și actorul și-au unit energiile într-un dialog natural, ca-n viață, ca să-ți amintească ție, spectatorul-partener de dialog, că de prea multe ori ne pierdem vremea, nervii și energia cu lucruri care chiar nu contează. După ce ieși din sală, parcă îți iei viața mai cu entuziasm și cu ceva mai multă atenție la tine, la cei pe care îi iubești și la echilibrul fragil în care existăm.

Recomandări

Marcel Ciolacu anunță că se retrage din cursa prezidențială indiferent de rezultatul renumărării voturilor din primul tur

Când am zis mai devreme că spectatorul e partener de dialog, nu am folosit o metaforă. Spectacolul are și o parte interactivă. Știu că sunt oameni care se tem de spectacolele care implică și publicul în joc. În cazul ăsta, vă promit că nu e gratuit (de dragul de a fi cool), ci are un rost: să ne mai scuture de barierele cu care ne ținem la distanță unii de alții.

Cartonașul din imagine e suvenirul meu de la spectacol. Kiss me once-ul la care se referă e din melodia How Long Has This Been Going On.

Spectacolul a împlinit doi ani de când se joacă, dar e încă greu să prinzi bilete. Următoarea reprezentație e pe 27 martie. Biletele sunt 65 de lei și le găsiți pe eventbook.ro.

Carte: Somnul, viața mea

Ați observat că atunci când dormiți la altcineva, să zicem la un prieten, la rude sau la iubită ori iubit (la începutul unei relații), dormiți mai prost decât acasă? Există o explicație științifică și amuzantă, și uimitoare. O parte din creierul nostru rămâne de veghe, în timp ce restul doarme, pentru că a sesizat că nu suntem în mediul nostru normal, deci nu suntem în deplină siguranță. E un lucru pe care-l avem în comun cu unele specii de păsări care dorm pe rând cu câte o jumătate de creier în timp ce zboară, pe durata migrației. E doar una dintre multele informații pe care le-am aflat din cartea Why We Sleep, scrisă de Matthew Walker, cercetător în neuroștiințe și psihologie.

Recomandări

Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”

Din cartea lui, am mai aflat că cine nu mănâncă (voluntar, că ține post, sau involuntar, că nu are ce) doarme prost, pentru că în noi se activează un fel de sistem de supraviețuire care face ca scopul nostru să fie acela de a găsi mâncare pentru a supraviețui, așa că somnul e amânat, scurtat sau de proastă calitate. Sau că ritmul circadian al adolescenților este decalat de cel al adulților, ceea ce explică de ce se culcă târziu și se trezesc și mai târziu; de-aia apar conflicte între părinți și copii și de-aia orarul școlar, cu ore prea matinale, nu-i ajută să învețe, ci din contră, le pune piedică.

În cercurile academice, somnul e, de multă vreme, recunoscut drept un factor esențial pentru o viață sănătoasă – a corpului, a minții și a emoțiilor -, alături de alimentație și de mișcare. Cu toate astea, la noi, oamenii normali, informația asta nu prea a ajuns. Sunt încă la modă discursurile oamenilor de succes, de la antreprenori la politicieni, care fac din puținele ore de somn un motiv de mândrie. Ceea ce e greșit. Matthew Walker vine din lumea științifică și ne explică într-un limbaj clar și relaxat, cu date rezultate din studii atente întinse pe decade întregi, de ce e greșit, care e adevărul și cum putem să ne corectăm relația cu somnul.

Recomandări

Dinastiile de parlamentari. Cum și-au pasat unii aleși mandatele din tată-n fiu sau fiică

Până vă luați cartea, făceți-vă o idee despre ea cu episodul Eyes Wide Open din podcastul Hidden Brain sau filmulețul Matthew Walker Busts Sleep Myths de pe YouTube.

Dacă vreți cartea în engleză, am găsit-o cel mai ieftin, 35 de lei, pe okian.ro. Dacă o preferați în limba română, publicată de Editura Vellant, o găsiți la 32 de lei pe elefant.ro.

Documentar: Ce faci cu frica?

Ai sări în apă de la zece metri înălțime? Ai urca fiecare treaptă, ai privi în jos, de pe trambulină, și, după toate astea, ai sări în bazin? Ce faci cu frica? Treci peste ea sau găsești o altă formă prin care să te împaci cu ea, să o mai diluezi, ca să nu te mai paralizeze? Sau accepți că e prea puternică, mai bine cobori și renunți la săritură? Ți se pare că e un eșec dacă alegi să cobori? Cum îl raționalizezi ca să continui să trăiești împăcat tu cu tine? Sau o să te gândești la renunțarea asta toată viața de-acum încolo?

Astea-s doar câteva dintre gândurile pe care le-am putea avea și noi dacă am sta acolo sus, contemplând alegerea de a sări sau de a nu sări. Oricum, le trăim și când îi privim pe oamenii din Ten Meter Tower.

Documentarul, făcut de doi suedezi, Maximilien Van Aertryck și Axel Danielson, durează 16 minute și ne face să ne gândim, printr-o întâmplare aproape banală cum e o săritură într-un bazin, la fricile pe care fiecare dintre noi le avem, printre care frica de moarte e, probabil, regină, și cum ne împăcăm cu ele. Găsiți documentarul pe New York Times și pe maximilienvanaertryck.com. A luat premiu și la festivalul Anonimul, printre altele.

ILUSTRAȚIE

Să ne molipsim cu niște seninătate

Corita Kent a fost o călugăriță artistă din America anilor ’60-’70. Făcea ilustrații prin tehnica numită serigrafie. Specialitatea ei erau cuvintele puse în corpul compoziției din culori puternice. Lua cuvintele respective din reclame sau de la autori faimoși pentru a ilustra o părere despre societatea în care trăia.

De la credința ei, Corita împrumuta empatia. Folosea atenția și seninătatea pentru a privi și înțelege lumea mai bine, și le transmitea, mai departe, celor care îi priveau ilustrațiile. Parcă le trăim și noi, la zeci de ani distanță. Ne molipsim cu atenție și răbdare și parcă reușim să ne împăcăm un pic mai bine cu lumea în care trăim.

După ce a fost uitată o vreme – mulți spun pe nedrept, în favoarea lui Andy Warhol -, opera Coritei Kent a fost redescoperită și sărbătorită în ultimii ani prin expoziții și articole. Dacă vreți să-i vedeți ilustrațiile, mergeți la Muzeul House of Illustration din Londra, Marea Britanie, unde, până pe 17 mai, e expoziția Corita Kent: Power Up. Detalii despre bilete și adresă găsiți pe houseofillustration.org.uk.

Ca antrenament, intrați și pe corita.org, site-ul centrului artistic care are grijă de opera ei. O să găsiți o arhivă cu ilustrațiile ei, dar și un video în care-o vedem cum lucra.

Urmărește-ne pe Google News