Un film care se simte ca un roman
FILM: «Never Look Away», regia Florian Henckel von Donnersmarck, Cinema Elvire Popesco
Unul dintre filmele pe care abia așteptam să le văd la TIFF (Festivalul Internațional de Film Transilvania) e “Never Look Away” (sau “Werk ohne Autor”, titlul original, adică “Operă fără autor”). Asta pentru că-i inspirat din viața pictorului german contemporan Gerard Richter, unul dintre preferații mei, și că a fost nominalizat la mai toate premiile mari din lume. Filmul, regizat de Florian Henckel von Donnersmarck (a mai făcut “The Tourist”, cel cu Angelina Jolie și Johnny Depp în Veneția), e jucat de actori germani, în limba germană. Dacă adăugăm la asta cele trei ore, cât durează, rezultă o combinație care ar putea descuraja spectatorii, dar care dă coerență și forță filmului.
Experiența de a vedea “Never Look Away” e foarte asemănătoare cu aceea de a citi un roman. Urmărim mai multe fire narative, toate la fel de importante, care trec în prim-plan pe rând. E, pe de o parte, un film despre viața germanilor în timpul și după al Doilea Război Mondial, despre cei care aleg să facă compromisuri pentru a supraviețui și cei care se pun împotriva regimului pentru că nu pot renunța la principii. Din perspectiva unui tânăr artist și a familiei sale, aflăm, de exemplu, despre sterilizările forțate pe care naziștii le-au făcut asupra femeilor pe care le considerau incapabile să producă acei copii perfecți, potrivit ideologiei, sau chiar de gazarea celor care erau trimise în spitale de psihiatrie, care funcționau mai degrabă ca închisori.
Aflăm și de tânărul artist care trebuie să aleagă dacă se mulțumește cu confortul oferit de statutul de artist socialist, neîmplinit artistic, dar protejat, sau dacă lasă totul pentru a fugi în Germania de Vest, unde îl așteaptă doar libertatea și nimic sigur. Alt fir spune povestea devenirii artistului, căruia îi ia zeci de ani să uite tot ce i-au zis alții (naziștii, că arta e imorală și o pierdere de bani, sovieticii, că eul în artă trebuie anulat și talentul pus în folosul poporului). Își găsește propria voce abia când înțelege că toate experiențele prin care a trecut îl fac cine este, inclusiv ca artist, așa că în loc să le ascundă, mai bine le folosește ca materie primă. Al treilea plan e unul care are legătură cu psihologia.
Rememorarea e un proces pe care fiecare dintre noi îl face, chiar dacă scopurile sunt altele, nu pictura, ca în cazul personajului din film. E foarte interesant felul în care transformăm realitatea în propriile noastre povești, cum anumite detalii aparent insignifiante devin esențiale pentru că noi le dăm un anumit sens în povestea noastră. Cum se întâmplă cu numerele câștigătoare la loto: niște numere banale devin, dintr-odată, când sunt alese din urnă, cele mai importante.
Filmul va fi proiectat pe în seara asta, de la ora 19.00 la Cinema Elvire Popesco în cadrul Retrospectivei TIFF la București. Biletul costă 15 lei și se ia de pe eventbook.ro.
Visul american și iubirile care scapă
CARTE: «American Experience» și «Nada», Andrei Dósa
Când ați citit ultima oară poezie românească contemporană? Dacă vreți să o (re)descoperiți, vi-l recomand pe Andrei Dósa. Biografia zice că are 34 de ani, născut în Brașov. Bibliografia, că a publicat patru volume de poezie și un roman. “Când va veni ceea ce este desăvârșit” (Ed. Tracus Arte, 2011), “American Experience” (Ed. Cartea românească, 2013), “Nada” (Ed. Pandora M, 2015) și “Adevăratul băiat de aur” (Casa de Editură Max Blecher, 2017) sunt poeziile, iar “Ierbar” (Ed. Polirom, 2018), romanul.
În “American Experience” ne întâlnim cu fantasmele tânărului plecat în țări străine, mai precis, după visul american. Mi-a amintit de începuturile anilor 2000 când era la modă printre tineri să plece în State cu programul Work&Travel, de unde, dacă se întorceau și nu rămâneau acolo ilegal sau punând la cale repede o căsătorie-tranzacție, aduceau haine și gadgeturi care, în România acelor ani, nu existau încă, dar și povești despre pământul american, altele decât cele din filme, pe care nu aveai cum să le afli altfel, că internetul încă nu era accesibil.
Pe de altă parte, e volumul “Nada”, care vorbește despre iubire. Una mai mult dorită decât avută. Sau una pe care o tot scapi printre degete, chiar dacă e.
Ce-mi place la amândouă și, de fapt, la substanța poetului e echilibru fragil în care stau tandrețea și forța. Cum îmi place și curiozitatea cu care privește lucrurile.
Cum se împacă jobul cu vocația
PODCAST: «Pe Bune», decatorevista.ro
“Pe bune” e unul dintre cele mai bune podcasturi românești. Dacă nu chiar primul podcast profesionist de la noi, atunci cu siguranță cel care a popularizat forma asta de conținut. E produs de echipa Decât o Revistă și e munca reporterului Andreea Vrabie. În fiecare episod, un om care lucrează în industriile creative vorbește deschis despre cum își face treaba, cu bune și cu rele, de ce face ceea ce face și cum se reușește să se împace cu fricile și eșecurile.
Podcastul a ajuns la 51 de episoade în trei sezoane. Printre invitații recenți, o să-i găsiți pe regizorii Adina Pintilie și Tudor Giurgiu, omul de radio Bogdan Șerban și Simona Tache, jurnalista devenită psihoterapeut în anii recenți, iar printre cei mai vechi, pe rapperul Dragoș Nichifor (Grasu XXL), jurnalistul Ovidiu Vanghele, antreprenoarea Ana Morodan și pictorul Roman Tolici.
Un episod mai vechi, în continuare unul dintre preferatele mele, este cel cu Svetlana Cârstean, poetă, dar și coordonatoarea colecției de poezie “Vorpal” de la Editura Nemira și coordonatoarea unor reviste (mai de mult, revista farmaciilor Sensiblu, acum a revistei District 40). În episodul din podcast vorbește, printre multe altele, despre diferențele dintre job și vocație și cum le împacăm pe amândouă ca să trăim bine, dar și despre percepțiile oamenilor despre propria-ți persoană și cum ne raportăm la ele.
O poveste faimoasă, prin ochii lui Dalí
ILUSTRAȚIE: Salvador Dalí pentru «Alice în Țara Minunilor»
Un editor de la Random House, editură americană, cea mai mare din lume, a avut o idee foarte bună: să-l contracteze pe pictorul Salvador Dalí să ilustreze cartea “Alice în Țara Minunilor”, a lui Lewis Carroll, pentru o ediție limitată pe care o pregătea editura. Se întâmpla în 1969, după 104 ani de când fusese scrisă povestea. Artistul a creat 12 heliogravuri (un procedeu fotomecanic de gravură în care se folosesc clișee din cupru) și câte o ilustrație pentru fiecare capitol al cărții. Au fost văzute foarte rar. În 2015, când “Alice…” a împlinit 150 de ani, Editura Princeton University Press a reeditat versiunea cu ilustrațiile realizate de Salvador Dalí. Cartea e disponibilă pe pe Amazon (20 de lire sterline), dar puteți vedea o parte dintre ilustrații și pe brainpickings.org.
Apropo de Dalí și ce a creat el în alte domenii decât pictura. Știți filmul de animație pe care l-a făcut în colaborare cu Walt Disney? Se numește “Destino” și-l găsiți pe YouTube.
CITEȘTE ȘI: