Cuprins:
Franța are o cultură bogată, unică și destul de acerbă, precum și numeroase reguli și legi pe care trebuie să le respecți. Pentru a fi scutit de surprize neplăcute, am adunat în acest articol câteva dintre cele mai importante reguli de bună purtare de care trebuie să ții cont atunci când vei călători în Franța și care sperăm să te ajute să ai parte de o vacanță plăcută și relaxată.
Despre Franța
Franța, denumită oficial Republica Franceză (n.n. – în franceză République française), se află la marginea de vest a Europei. Este mărginită de Golful Biscaya (Oceanul Atlantic de Nord) la vest, de Canalul Mânecii la nord-vest și de Marea Nordului la nord. În același timp, potrivit site-ului NationsOnline.org, această țară se mai învecinează cu Belgia și Luxemburg la nord-est, cu Germania, Elveția și Italia la est, și cu Marea Mediterană, Principatul Monaco, Spania și Andorra la sud.
De asemenea, Franța împarte frontiere maritime cu Regatul Unit al Marii Britanii. Cea mai mare parte din teritoriul francez de aproape 675.000 km² se află în Europa de Vest, însă această țară mai cuprinde și alte regiuni și teritorii extra-europene răspândite în toată lumea.
Este vorba despre fostele colonii franceze: Guyana Franceză, Guadelupa, Martinica, Mayotte și insulele Reunion. Alte dependențe majore sunt Polinezia Franceză și Noua Caledonie. Franța metropolitană sau Franța continentală se întinde pe 551.695 km², inclusiv insula Corsica. Spre comparație, Franța este de aproape de două ori și jumătate mai mare decât România și de peste două ori mai mare decât Marea Britanie.
Datorită întinderii sale, este cea mai mare țară din Uniunea Europeană, iar circa o treime din teritoriu (31%) este acoperit de păduri, fiind a patra cea mai împădurită țară din UE, după Suedia, Finlanda și Spania. Populația țării depășește 67,97 milioane de locuitori, fiind a 23-a la nivel mondial. Aproximativ 65,2 milioane de francezi trăiesc în Franța metropolitană, în timp ce 2,7 milioane trăiesc în celelalte regiuni.
De ce să-ți petreci vacanța în Franța?
Franța este una dintre cele mai populare destinații turistice din lume, fiind vizitată în fiecare an de circa 89,4 de milioane de persoane în fiecare an, iar asta constituie o dovadă clară a popularității de care se bucură în rândul turiștilor de pretutindeni. Hexagonul devansează, cu aproximativ șapte milioane mai mult decât Spania, care se află pe locul secund, potrivit datelor publicate de WP Travel.
Acest lucru nu ar trebui să te surprindă având în vedere că Franța oferă o combinație unică de cultură, istorie, gastronomie și peisaje naturale spectaculoase. De la vibranta metropolă a capitalei pariziene, continuând cu faimoasa Coastă de Azur și terminând cu liniștitele și pitoreștile sate din vestita regiune Provence, Franța are ceva de oferit pentru fiecare turist.
Parisul, supranumit „Orașul Luminilor”, este renumit pentru atracțiile sale iconice, precum Turnul Eiffel, Muzeul Luvru, cartierul Montmartre și Catedrala Notre-Dame. Cu toate acestea, să consideri Parisul ca destinație unică în Franța este o mare greșeală deoarece această țară are multmai multe de oferit. Pe lângă atracțiile culturale și istorice pe care le oferă Parisul, și alte regiuni ale Franței merită vizitate. Spre exemplu, celebra Rivieră Franceză atrage ca un magnet milioane de turiști cu linia sa de coastă strălucioare, cu plajele spectaculoase și stațiunile de lux, cum ar fi Nisa și Cannes, ca să nu mai vorbim despre orașele portuare din Normandia, potrivit site-ului France Just for You.
De asemenea, regiunea Bordeaux este celebră pentru vinurile sale, în timp ce castelele de pe Valea Loarei, parte a moștenirii arhitectonice a unor orașe ca Angers, Nantes, Orléans sau Tours, reprezintă o atracție pentru amatorii de istorie. Apoi, schiorii sezonieri aleg să-și petreacă vacanța într-una dintre vestitele stațiuni din Munții Alpi ca Chamonix, Val dʼIsere sau Tignes, care oferă numeroase oportunități pentru practicarea schiului în timpul iernii și a drumețiilor în timpul verii. Nu în ultimul rând, trebuie spus că Franța deține nu mai puțin de 49 situri care sunt incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Ce să faci și ce să nu faci ca turist în Franța
Ți-ai propus să călătorești în Franța? Dincolo de rezervările necesare, itinerariul și obiectivele turistice de vizitat este important să știi o serie de aspecte și reguli de comportament pe care va trebui să le respecți atunci când te vei afla în Hexagon. Aceasta nu este neapărat o listă cu ce trebuie să nu faci ori cu sfaturi severe, ci sunt doar câteva lucruri pe care trebuie să le eviți, dar și câteva pe care nu trebuie să le ratezi. Iată despre ce este vorba:
Atenție la legislația turistică din Franța
Rezidenții UE pot vizita Franța oricum și oricând, însă cetățenii din afara UE (inclusiv cei care dețin pașapoarte britanice și americane) pot rămâne pe teritoriul țării pentru cel mult 90 de zile în decurs de 180 de zile fără să aibă nevoie de viză (pașaportul este ștampilat la sosire și la ieșire). Va trebui ca pașaportul să mai fie valabil încă trei luni după data prevăzută pentru părăsirea Franței. Lista completă a cerințelor de viză în funcție de țară poate fi găsită aici. De asemenea, fii atent la regulile de import și export. Trebuie să știi că nu poți părăsi Uniunea Europeană cu celebra brânză nepasteurizată și puturoasă.
Ține la îndemână actele de identitate
Nu este nevoie să ai întotdeauna pașaportul asupra ta, însă ar trebui să ai un act de identitate cu fotografia ta în cazul în care vei fi legitimat de poliție (deși se întâmplă rar). Vei avea nevoie de pașaport pentru sosirile la frontierele internaționale, iar personalul de la hotelul unde ești cazat ți-l poate solicita și la întocmirea formalităților de check-in. Dacă nu îl ai asupra ta ar fi bine să ai o copie scanată în smartphone.
Nu te urca în metrou fără să plătești
Franța nu a adoptat plățile cu cardul bancar contactless la fel ca în alte țări din UE, ceea ce înseamnă că nu este posibil să folosești această metodă de plată în unele locuri, inclusiv la metroul din Paris, unde se folosesc încă biletele clasice din hârtie sau cardul Navigo reîncărcabil. În schimb, metroul din alte orașe ale țării (inclusiv Lyon) acceptă plățile cu cardul contactless, în timp ce în zonele rurale din Franța este recomandat să ai bani cash. Chiar dacă se poate plăti cu cardul în foarte multe locuri, există o cheltuială minimă, care poate ajunge până la 40 de euro, aflăm de pe site-ul Lonely Planet.
Salută la venire și la plecare
Pupatul era în multe regiuni din Franța înainte de pandemia de Covid-19. Acum, însă, această modalitate de salut nu mai este preferată de mulți francezi, iar mulți preferă un „high five” sau un sărut aerian. De aceea, când ajungi undeva, este de preferat să spui „bonjour” (salut) sau „bonsoir” (bună seara), iar când pleci a recomandat să pui „bonne journée” sau „bonne soirée” (o zi/seară bună). De asemenea, francezii își iau la revedere de la toți participanții la o petrecere, așa că, dacă și ești într-o astfel de situație, procedează la fel.
Sări peste ținutele sport
Ca turist în Franța, nu este recomandat să te plimbi îmbrăcat într-o ținută sport. Francezii au tendința de a se îmbrăca elegant, iar petrecerea zilei în haine sport nu este un lucru obișnuit pentru ei. În aceste condiții, dacă apari îmbrăcat astfel pe stradă, s-ar putea să atragi priviri incomode. Mulți francezi nu se deranjează să îmbrace haine sport nici măcar pentru deplasarea cu bicicleta, cu excepția situațiilor în care este vorba despre cicliști profesioniști, care poartă echipament din Lycra și pantofi specifici.
Fii calm și vorbește încet
Vorbește mai încet! Un lucru care îi face pe vizitatori să iasă în evidență este să vorbească tare, în special în restaurante și cafenele. Vei primi mai multe mulțumiri dacă vei reduce volumul vocii la minimum într-un local decât pentru un bacșiș generos, care oricum nu este obișnuit în Franța, deși este întotdeauna apreciat. Totodată, ai răbdare în magazine și în restaurante, unde serviciul poate părea adeseori foarte lent, însă trebuie să știi că nu este nimic personal.
Nu te baza pe limba engleză
Limba oficială în această țară este franceza, în timp ce engleza este vorbită, mai ales în zonele turistice. De aceea, dacă nu stăpânești limba lui Shakespeare, ar fi bine să înveți câteva cuvinte și expresii de bază în franceză pentru a putea comunica facil cu localnicii. Iată câteva dintre acestea (n.n. – în paranteze este cum se pronunță): Bonjour – Bună ziua/Bună dimineața, Merci – Mulțumesc, Sil Vous plaît – Vă rog, Oui – Da, Non – Nu, Excusez-moi – Mă scuzați, Au revoir – La revedere, A bientôt – Pe curând, Enchanté – Încântat de cunoștință, Parlez-vous anglais? – Vorbiți în engleză?.
Nu agăța un lacăt pe Pont Des Arts
Una dintre cele mai populare tendințe turistice din Europa este agățarea pe Pont Des Arts din Paris a unui „Lovelock” (n.n. – lacătul iubirii), așa cum este supranumit de turiști. Deși este un gest romantic, nu este ceva ce ar trebui să faci din cauză că poate provoca daune grave. Potrivit BBC, citat de World Wild Schooling, în 2014, o porțiune a podului pietonal parizian s-a prăbușit sub greutatea tot mai mare a lacătelor atașate. În cele din urmă, autoritățile locale au fost nevoite să scoată toate aceste lacăte de pe pod și să înlocuiască balustradele cu panouri din sticlă. Astăzi, atașarea unui lacăt pe acest pod este ilegală.