Ce este o drumeție montană (hiking)

Pentru a te bucura pe deplin de o experiență extraordinară pe munte trebuie să reduci riscurile de orice fel la minimum, iar asta înseamnă să te pregătești corespunzător, să ai un comportament adecvat și să respecți o serie de reguli. La fel de important este să cunoști și câteva noțiuni de bază despre cum trebuie să reacționezi în situații de urgență sau când în fața ta își fac apariția sălbaticiunile.

Munții nu sunt fără de lege, ci un loc plin de reguli care, deși nescrise, trebuie respectate pentru a-i proteja și pentru a-i pune în valoare. Fie că ești un drumeț experimentat ori un explorator novice sunt necesare câteva sfaturi și recomandări pentru ca aventura ta montană să fie una plăcută și sigură.

Ce reguli trebuie să respecţi când mergi la munte - Imagine cu un grup de turişti care se îndreaptă către o stână, pe munte.
Cunoașterea traseului este esențială pentru a te asigura că nu te vei rătăci

Termenul de drumeție montană (hiking) se referă la o activitate de dificultate moderată, care presupune în general parcurgerea la pas a unor distanțe lungi, adesea pe trasee turistice pe munte, prin păduri, parcuri naționale și în alte zone pitorești din natură. Durata acestei activități în natură variază între programe scurte de câteva ore ori de o zi întreagă, ca o completare excelentă a unei călătorii scurte, și se practică de obicei individual sau în grupuri de două sau mai multe persoane.

Apropiați ai fostului președinte prorus Igor Dodon, urmăriți penal și conectați cu Moscova, fac afaceri de milioane de euro în România EXCLUSIV
Recomandări
Apropiați ai fostului președinte prorus Igor Dodon, urmăriți penal și conectați cu Moscova, fac afaceri de milioane de euro în România EXCLUSIV

Scopul hiking-ului este acela de a te bucura de peisaje spectaculoase, de a-ți reîncărca bateriile în mijlocul naturii, dar și de a face mișcare și de a te relaxa. În același timp, este și o modalitate excelentă de a te cufunda în cultura și istoria unei țări sau a unei zone, iar drumețiile mai lungi te vor ajuta să experimentezi viața din comunitățile locale și să descoperi tradițiile și obiceiurile acestor locuri, potrivit Explore-share.com.

Când este ideal să mergi în drumeție pe munte

Atunci când vine vorba despre drumeții montane, dincolo de faptul că trebuie să ai o condiție fizică bună, este important să deții un echipament adecvat, cum ar fi încălțăminte confortabilă și rezistentă, șosete tehnice, un rucsac, hărți sau GPS, apă, alimente, etc. Drumeția montană este o activitate care se poate practica în cea mai mare parte a anului, bineînțeles în funcție de zonă.

Iarna nu este un anotimp tocmai ideal pentru astfel de programe de hiking din cauză că, uneori, poate fi mai aspră și, deci, periculoasă. Majoritatea zonelor montane în care se practică sporturi specifice anotimpului iarnă sunt potrivite pentru programe de drumeții în lunile mai calde. În schimb, alte zone sunt potrivite pentru programe de drumeții montane pe tot parcursul anului. Acest lucru este strict specific fiecărei locații și condițiilor geografice și meteorologice din regiune.

Îşi va împlini Netanyahu visul de a atrage Statele Unite într-un război cu Iranul?
Recomandări
Îşi va împlini Netanyahu visul de a atrage Statele Unite într-un război cu Iranul?

Cum te pregătești pentru o drumeție pe munte

Pregătirea pentru o drumeție montană începe cu mult înainte de a pune piciorul pe un traseu turistic ori pe o potecă. Este important să te asiguri că dispui de echipamentul potrivit, să te documentezi cu privire la regiunea pe care vrei să o explorezi și să fii la zi cu informațiile despre condițiile meteorologice.

Așadar, înainte de a pleca într-o drumeție pe munte, trebuie te informezi în legătură cu traseul pe care urmează să-l străbați. Cunoașterea traseului este esențială pentru a te asigura că nu te vei rătăci, iar pentru asta este recomandat să studiezi hărți specifice, să citești recenzii ale altor turiști despre dificultatea traseului și să identifici punctele de reper, eventuale refugii sau cabane care există în acea zonă.

Apoi, este esențial să verifici prognoza meteo deoarece vremea poate schimba radical gradul de dificultate și de siguranță al unei drumeții. Experții în domeniu recomandă să se evite să se facă drumeții în zile în care se anunță prognoză de furtuni, ceață densă sau ninsori abundente. De asemenea, este obligatoriu ca atunci când urci pe munte să ai un echipament specific, relatează site-ul Hipcamp.com.

LIVETEXT Explozii puternice în Beirut. Hashem Safieddine, succesorul lui Nasrallah ar fi ținta atacului I VIDEO
Recomandări
LIVETEXT Explozii puternice în Beirut. Hashem Safieddine, succesorul lui Nasrallah ar fi ținta atacului I VIDEO

Un rucsac bine echipat poate face diferența între o drumeție reușită și o experiență dificilă, iar din acesta nu trebuie să lipsească îmbrăcăminte adecvată pentru schimbările de temperatură (pelerină de ploaie, haine termice, căciulă, mănuşi, pălărie de soare, etc., în funcție de anotimp), apă și mâncare suficientă pentru traseul planificat, o trusă de prim ajutor, o lanternă și un dispozitiv de orientare (hartă, busolă sau GPS).

Alegerea traseului pentru o drumeție pe munte

La fel de importantă este alegerea unui traseu în funcție de experiența și de capacitatea fizică a tuturor membrilor grupului. Unele trasee sunt bine marcate, cu un grad redus de dificultate și o creștere moderată a altitudinii, însă altele sunt mai tehnice și necesită experiență mai mare. De aceea, trebuie să verifici clasificarea traseului în funcție de gradul de dificultate, timpul de parcurgere, sezonalitate și nivelul de echipare.

Ce reguli trebuie să respecţi când mergi la munte - Imagine cu indicatoare pentru trasee montane, la o răscruce de poteci pe munte.
Nu deteriora marcajele turistice sau alte semne de orientare și nu schimba orientarea acestora!

De obicei, traseele montane sunt diferențiate prin marcaje de forme și culori diferite, cum ar fi banda verticală roșie (indică traseele principale și pe cele de creastă), triunghi echilateral albastru (indică traseele secundare) sau crucea galbenă cu brațe egale (indică traseele de legătură), aflăm de pe site-ul Mioriticaadventures.ro. Este obligatoriu să rămâi pe traseul marcat și să urmezi marcajele pentru a nu părăsi traseul.

De asemenea, ai voie să explorezi doar traseele montane deschise publicului. În plus, estimează corect durata traseului înainte de a pleca, iar pentru asta trebuie să știi că viteza medie de deplasare pe un traseu natural este de 2-2,5 km/h pentru un începător. Dacă ești pentru prima dată în fața unei drumeții pe munte optează pentru trasee mai scurte, cu o creștere redusă a altitudinii.

Nu în ultimul rând, este important să comunici membrilor familiei tale sau unui prieten apropiat locul și durata drumeției astfel încât acea persoană să poată interveni sau să alerteze autoritățile în caz de urgență.

Reguli de conduită în drumețiile pe munte

Atunci când ai pus piciorul pe munte trebuie să respecți o serie de reguli, care nu doar că te vor ține la distanță de pericole, dar te vor ajuta să reacționezi corect în eventualitatea unei situații neprevăzute. Iată care sunt cele mai importante, potrivit Salvamont România

  • Nu pleca niciodată singur pe munte! Drumețiile montane, la fel ca orice sport, se practică în grup. Solitarii se pot pierde, pot cădea într-o prăpastie sau pot fi surprinși de o avalanșă, iar dacă sunt singuri, șansele de a supraviețuire sunt mici.
  • Asigură-te că starea de sănătate a ta și a prietenilor tăi este potrivită traseului ales. Nu vă supraestima rezistența fizică și psihică.
  • Mergi doar pe trasee marcate și evită aventurile pe rute necunoscute. Rătăcirea este un pericol real, mai ales în zonele neamenajate sau marcate necorespunzător.
  • Pe munte, turiștii se salută și, de obicei, cel care coboară salută primul.
  • Pornește devreme în drumeție și lasă-ți întotdeauna timp suplimentar pentru situații neprevăzute.
  • Mergi într-un ritm constant, fără să forțezi și fără să tai serpentinele. Conservă-ți energia.
  • Pe munte se merge în șir indian, în special iarna. Traversarea zonelor cu risc de avalanșă se face individual pentru a evita presiunea suplimentară pe zăpadă.
  • Evită consumul de alcool pe munte și, de asemenea, nu fuma deoarece acestea slăbesc organismul și diminuează capacitatea de efort.
  • Nu vorbi excesiv, nu țipa și nu face zgomot.
  • Respectă regulile de ordine interioară în cabană și anunță cabanierul când pleci pe traseu.
  • Aruncă deșeurile doar în locurile special amenajate.
  • Nu deteriora marcajele turistice sau alte semne de orientare și nu schimba orientarea acestora.
  • Focul se aprinde doar în locurile permise. Acesta trebuie supravegheat și stins complet la final.
  • Nu săpa șanțuri în jurul cortului.
  • Nu rupe florile, nu scrijeli copacii și nu distruge insectele sau ciupercile, chiar dacă sunt otrăvitoare. Fiecare element din natură are rolul său. În ariile protejate nu lua lemn uscat de pe jos deoarece poate fi habitat pentru diverse specii.
  • Nu rupe stalactitele sau stalagmitele din peșteri, nu atinge plantele ocrotite și protejează rezervațiile naturale și monumentele. Nu escalada monumentele naturii.
  • Nu deranja animalele și evită zgomotele puternice. De asemenea, nu hrăni și nu fotografia animalele sălbatice.
  • Respectă oamenii și locurile pe care le vizitezi și ajută orice persoană aflată în dificultate.
  • Grupurile au un lider, nu se despart și trebuie să se adapteze la nivelul celui mai puțin experimentat membru al său.
  • Pe munte, este important să știi ce, cât și când să mănânci deoarece funcțiile corpului se modifică în timpul efortului.
  • Orice turist, ghid sau conducător de grup trebuie să respecte cu strictețe sfaturile și indicațiile salvamontiștilor.
  • Cunoașterea codului de semnalizare în caz de pericol este obligatorie pentru toți turiștii montani.
  • Fiecare turist trebuie să știe cum să acorde primul ajutor în caz de urgență.
  • În caz de accident, reacționează rapid și eficient pentru a proteja și a oferi asistență persoanei accidentate. Contactează Serviciul Salvamont (Dispeceratul Naţional Salvamont – Vodafone
    0SALVAMONT sau 0725826668) și furnizează informații vitale, și anume ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor, momentul în care s-a produs accidentul și locația exactă a persoanelor rănite.

Vezi şi ce să nu faci când mergi în vizită la cineva – reguli de bună purtare!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt
Știrileprotv.ro
Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt
S-a aflat! Ce relație are mama lui Smiley, Ioana Maria, cu Gina Pistol: „Nora mea, din păcate...”
Viva.ro
S-a aflat! Ce relație are mama lui Smiley, Ioana Maria, cu Gina Pistol: „Nora mea, din păcate...”
Cum arată soția lui Mircea Lucescu la 80 de ani! Doamna Neli, apariție rară în public! A atras toate privirile cu ținuta roz bombon și cu accesoriile de lux
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția lui Mircea Lucescu la 80 de ani! Doamna Neli, apariție rară în public! A atras toate privirile cu ținuta roz bombon și cu accesoriile de lux
Locul din România unde se găsește cea mai bună sare pentru murături: ”Un veritabil ecosistem”
FANATIK.RO
Locul din România unde se găsește cea mai bună sare pentru murături: ”Un veritabil ecosistem”
VIDEO. Gigi Becali, show la Salonic la ieșirea din stadion: „M-am uitat în sus și am zis: «Ce e mare lucru să ne dai și nouă?»”
GSP.RO
VIDEO. Gigi Becali, show la Salonic la ieșirea din stadion: „M-am uitat în sus și am zis: «Ce e mare lucru să ne dai și nouă?»”
Cu ce să speli geamul de la cuptor ca să fie curat lună, fără să-l zgârii. E mai simplu decât credeai
FANATIK.RO
Cu ce să speli geamul de la cuptor ca să fie curat lună, fără să-l zgârii. E mai simplu decât credeai
Aroganța supremă. Ce și-a cumpărat Andreea Bostănică, 'regina TikTok-ului', la doar 20 de ani. FOTO 'Sunt cea mai fericită fată din lume'
Unica.ro
Aroganța supremă. Ce și-a cumpărat Andreea Bostănică, 'regina TikTok-ului', la doar 20 de ani. FOTO 'Sunt cea mai fericită fată din lume'
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Orangesport.ro
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Românii care ar putea plăti rate mai mici dacă BNR scade dobânda cheie. Reducerea diferă în funcție de credit
Observatornews.ro
Românii care ar putea plăti rate mai mici dacă BNR scade dobânda cheie. Reducerea diferă în funcție de credit
Horoscop 4 octombrie 2024. Balanțele au parte de o zi care le poate ajuta mult să-și recapete echilibrul prin recuperarea liniștii interioare
HOROSCOP
Horoscop 4 octombrie 2024. Balanțele au parte de o zi care le poate ajuta mult să-și recapete echilibrul prin recuperarea liniștii interioare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI