Ce presupune operaţia?
✔ Intervenţia chirurgicală se realizează numai de către specialistul în chirurgie plastică şi se poate efectua cu anestezie locală sau generală.
✔ Intervenţia constă în eliminarea pielii în exces şi a grăsimii, iar acolo unde este cazul, pot fi asociate anumite procedee care dau fermita-te muşchilor.
✔ Inciziile se fac în pliurile naturale ale pielii în cazul pleoapei superioare sau la limita genelor pleoapei inferioare.
✔ Firele de sutură, foarte subţiri, se scot după 4-7 zile. În urma operaţiei inciziile vor fi greu de observat.
Ce probleme pot apărea după intervenţie?
Această intervenţie chirurgicală este lipsită de durere după operaţie. Cel mult pot apărea un uşor disconfort sau o usturime, care pot fi atenuate prin instilaţii oculare. Compresele reci calmează şi atenuează vânătăile care pot apărea postoperator. Semnele vor dispărea însă în cel mult o săptămână şi tot atunci putem reveni la serviciu.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!