Aur sau… curcuma
Cunoscute bine în vremurile vechi, beneficiile terapeutice ale aurului au fost redescoperite recent: studiile confirmă că aurul coloidal (o soluţie ce conţine particule infime de aur) fortifică imunitatea, tratează artrita reumatoidă, anemia, boala Alzheimer etc. Dar cercetătorii au şi altă variantă: se pare că aurul biblic ar fi fost, de fapt, un condiment scump la vremea aceea – pulberea de curcuma, de culoare aurie.
Ce tratează: pentru efectul său antiinflamator, uleiul esenţial de curcuma este recomandat în tratamentul inflamaţiilor intestinale cronice (aşa cum este colita ulcerativă), al reumatismul şi al psoriazisului. De asemenea, e folosit în boli oncologice (pentru că atenuează efectele secundare ale chimioterapiei).
• Smirnă
O răşină extrasă din scoarţa unui arbore exotic, smirna are o aromă caldă, calmantă.
Ce tratează: smirna este remediul perfect pentru perioada Sărbătorilor, fiindcă ajută digestia (combate flatulenţa, indigestia, diareea etc.), tratează bronşita, răceala şi tusea, are efect antiseptic şi revitalizant. În plus, calmează şi relaxează, prevenind atacurile de panică şi crizele de nervi (de aici vine şi zicala “Să stai cuminte smirnă”!).
• Tămâie
“Soră bună” cu smirna, tămâia este şi ea o răşină uleioasă, cu aromă caldă, picantă.
Ce tratează: datorită proprietăţilor decongestive şi expectorante, uleiul esenţial de tămâie dă rezultate în tratamentul colitei ulceroase, în afecţiuni ale intestinului gros (cum este boala Crohn), dar şi în afecţiuni articulare şi respiratorii. Totodată, te ajută să-ţi regăseşti pacea sufletească.

Cum le foloseşti

Uz extern: în cada cu apă se adaugă şase picături din uleiul bine agitat, ales în funcţie de afecţiunea tratată, şi amestecat cu o lingură de ulei vegetal.
Alte variante: amestecul de uleiuri (esenţial şi vegetal) se aplică pe corp (ideal a fi să se facă şi un masaj relaxant), înainte de a intra la duş.
Uz intern: se pun 3-4 picături de ulei esenţial într-un vas cu apă fierbinte şi se fac inhalaţii (acoperind capul cu un prosop).
Alte variante: o bobiţă de smirnă sau tămâie se lasă să ardă mocnit pe o tavă încinsă şi se inhalează fumul răspândit în aer; se stropesc perna de dormit, bluza de pijama, batista cu două-trei picături de ulei de curcuma, smirnă sau tămâie, ori se toarnă câţiva stropi în difuzorul special ţinut în cameră.

Urmărește-ne pe Google News