► Condimente împotriva gazelor intestinale

Plantele cu efect carminativ sunt excelente în timpul unei mese îmbelşugate. Acestea activează digestia și combat gazele intestinale. Printre ele se numără anasonul, chimenul, coriandrul, feniculul, busuiocul, salvia, maghiranul. Pot fi adăugate în mâncare pentru a o condimenta. Laxativele sunt și ele importante, mai ales dacă ai trecut deodată de la un regim preponderent vegetarian la unul „carnivor”. Ceaiul de crușin (se fierbe timp de 20 de minute o linguriță de plantă într-o cană cu apă) te ajută să scapi de constipație și nu dă dependență. Dacă nu îți place din cauza gustului cam amar, poți lua dimineața cu musli o linguriță de semințe de in.

►Ceaiul de mentă, tonic digestiv

Menta este utilă în caz de digestie dificilă, greață, crampe stomacale, dischinezii biliare sau gastrointestinale. Poate fi folosită și ca tonic în cazul unei digestii normale și ajută și la eliminarea gazelor intestinale.
Există, totuși, și o contra-indicație, şi anume, în cazul constipației cronice. În rest, trebuie respectate dozele recomandate, pentru că, altfel, pot apărea efecte adverse când conținutul de ulei volatil, în special de mentol, este foarte mare. Acestea pot fi greață, vărsături și rigiditate musculară. Infuzia se prepară dintr-o lingură rasă de frunze uscate la o cană de apă.
Nu se vor depăși două căni pe zi, băute în mai multe etape.

FRUNZELE DE AFIN, HIPOGLICEMIANTE

„Frunzele de afin sunt astringente și modifică favorabil flora intestinală. Au și acțiune hipoglicemiantă (reduc cantitatea de zahăr din sânge). Fructele sunt utile în caz de digestie dificilă. Frunzele se consumă sub formă de infuzie (1-2 lingurițe la o cană cu apă). Fructele se mănâncă proaspete sau congelate, câte 200 g pe zi. Dacă sunt uscate, cantitatea se reduce la 50-100 g pe zi. Din sirop se pot bea câte 50 g de două ori pe zi, diluate cu apă. Excepție fac diabeticii, cărora zahărul le este contraindicat. Se mai poate face decoct din 100 g de fructe la un litru de apă. Se bea întreaga cantitate în timpul unei zile. Se mai poate bea afinată în cantități moderate, dacă nu aveți contraindicații la alcool.”

 
 

Urmărește-ne pe Google News