ComenteazăPovestea Dalinei Toader este despre suferință și izbândă, despre deznădejde și luptă pentru supraviețuire, despre un suflet călit în sistemul de ocrotire socială, unde niciodată nu a auzit rostindu-se cuvântul ”mamă”. După ani întregi de încercări cărora cu greu le-ar fi făcut față și un om mare, Dalina a înțeles că știința lumii e în cărți și că pentru asta trebuie să muncească pe brânci.
Îi lipseau nespus mângâierea mamei și un tată responsabil
Venirea pe lume a Dalinei, acum 18 ani, a fost o întâmplare. Mama ei avea 19 ani și provenea dintr-o familie numeroasă din municipiul Buzău, cu o situație financiară grea. Tatăl ei avea 23 de ani, iar situația lui familială era mai bună. S-au căsătorit forțați de împrejurări, însă căsnicia a durat doar trei luni după nașterea fetei.
Când Dalina avea trei luni, mama ei și-a luat lumea-n cap, sătulă de ieșirile soțului său, care-și bea mințile și căruia nu-i păsa decât de anturajul său, de pariuri și de jocuri de noroc. Femeia a plecat lăsând în urmă boțul de carne care avea atâta nevoie de ea. În urma procesului, statul a încredințat-o pe fetiță tatălui său, care însă nu s-a preocupat aproape deloc de soarta ei. Anii au trecut, iar Dalina a crescut când în casa bunicilor paterni, unde nu erau decât bunicul și tatăl pentru că bunica sa era plecată la muncă în Italia, când la diverse rude.
Nu îi lipsea nimic material, ci doar mângâierea mamei și un tată responsabil care să-i fie alături.
”Eram plasată când la sora bunicii, când la nașa, când la alte rude. Aveam de toate, nu-mi lipsea nimic, însă eu niciodată nu am spus: «Bună dimineața, mamă!», niciodată nu am spus «Mamă» la vocativ. Mama a fost un lucru abstract pentru mine. Tata era agresiv, era alcoolic, îl interesau doar jocurile de noroc, însă nu mi-a făcut niciodată rău”, povestește Dalina.
La șase ani, când bunicul ei a murit, bunica l-a luat în Italia pe tatăl său, pentru că îi era teamă să nu fie o amenințare pentru ea având un anturaj dubios. Ea era dusă la țară, la fratele bunicii și plimbată la diverse rude până când a murit și bunica ei.
“Ne-a lăsat mie și tatei casa, a fost o greșeală, deși nu-mi place să spun așa ceva despre cineva care nu mai e printre noi, dar pentru că i-a lăsat și lui casa, a schimbat-o rapid pe un apartament, pe o mașină. A plecat apoi cu mașina și cu niște indivizi undeva prin nordul Europei, unde a ajuns la închisoare, iar eu am rămas singură, fără bani, fără sprijin. Am rămas a nimănui”, spune Dalina cu vocea frântă de emoție.
La nici 14 ani, a rămas a nimănui. A avut tăria să povestească trauma prin care trece
Cu bunicii decedați și tatăl după gratii departe de țară, Dalina a rămas singură într-un apartament în Buzău. Nu avea nici 14 ani când a rămas a nimănui, fără bani de buzunar, fără mâncare, fără nimeni care s-o sprijine, s-o aline și să-i spună că este în siguranță.
După două săptămâni, ajunsă la capătul putinței, fata a avut tăria să povestească dirigintei trauma prin care trece și astfel a ajuns într-un modul de locuit, al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău, alături de alți copii orfani. Era clasa a opta, atunci când toți copiii se pregătesc de examene.
”M-am trezit într-un apartament cu două camere, deja vândut, aveam o clauză de șase luni, după care trebuia să-l eliberez. Aveam 14 ani, nu mai aveam bani, eram clasa a opta, se pregăteau examenele şi prima soluţie care mi-a venit în minte a fost să apelez la şcoală, la dirigintă. I-am explicat situaţia, m-a îmbrățisat, m-a ajutat foarte mult”, își amintește Dalina.
A stat două săptămâni în internatul școlii, după care reprezentanții unității școlare au luat legătura cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău, și astfel a ajuns în sistemul de protecţie, într-un apartament cu 7-8 copii.
„S-a întâmplat să ajung în apartamentul DGASPC exact când am împlinit 14 ani. Am fost impresionată, pentru că am fost primită cu tort, cu suc. Am trăit aici până la 18 ani, când am decis să plec și să-mi iau viața în propriile mâini”, a relatat tânăra.
„Spun oamenilor povestea mea, dar le cer să mă privească la fel ca înainte, nu cu milă!”
Dalina a studiat Științele Naturii la Liceul „Alexandru Marghiloman” din Buzău. Spune că, deși provenea din sistemul de protecție a copilului, nu a simțit nicio frustrare, iar colegii au tratat-o asemenea unui copil normal. Chiar și așa, mărturisește că întotdeauna a simțit lipsa mamei, lipsa unei familii.
Viața i s-a schimbat de când a pus mâna pe cartea ei de căpătâi: „20.000 de leghe sub mări”
Tânăra a dezvăluit că, spre rușinea ei, abia în clasa a noua a pus mâna pentru prima dată pe o carte. A fost „20.000 de leghe sub mări”, de Jules Verne, devenită cartea ei de căpătâi, cea care i-a deschis ochii și mintea către citit și către studiu. De atunci, viața i s-a schimbat și a decis că trebuie să facă orice pentru a deveni om.
”Într-o zi, la ora de dirigenție, i-am cerut dirigintei să mă lase să le spun colegilor situația mea. Au fost foarte deschiși, au înțeles situația. Le-am spus, le-am cerut să nu mă privească cu milă. Asta fac mereu în grupurile de oameni în care mă integrez: le spun povestea mea, dar le cer să mă privească la fel ca înainte, nu cu milă!”.
Pentru că nu avea bani de pregătire, nu a făcut deloc meditații pentru intrarea la facultate. La liceu, în orele de fizică, o mai ajuta profesoara, însă în general a învățat singură și aloca patru ore zilnic pregătirii pentru facultate. Adeseori învăța noaptea, pentru că așa îi plăcea cel mai mult.
Studentă la Fizică, se întreține singură din două burse și un job de weekend
Dalina este acum studentă în primul an la Facultatea de Fizică din cadrul Universității București. Deși chinuită și cu o poveste de viață demnă de un scenariu de film, Dalina duce acum o viață normală. Are prietene care îi știu povestea, dar cărora le-a cerut să nu o privească niciodată cu milă. În weekend-uri, lucrează ca ospătar de evenimente. Are două burse și cu banii câştigaţi la sfârșit de săptămâni, atunci când lucrează, reușește să se întrețină.
Dalina vrea să devină cercetător și să lucreze la Platforma Măgurele. Nu se gândește nicidecum să părăsească România, pentru că se declară ”o naționalistă”, care iubește ”țara și limba română”.
”Spre rușinea mea, am pus mâna pe prima carte de citit în clasa a noua. Era Jules Verne, iar de atunci am făcut o pasiune pentru citit. M-am autoeducat și am început să văd viața dintr-o altă perspectivă, atunci am început să mă gândesc că trebuie să fac ceva cu viața mea. Am stat și m-am gândit: la zidărie nu sunt bună, la croitorie nu sunt bună, la cântat nu sunt bună și atunci mi-am dat seama că cel mai ușor învăț la științele exacte. În clasa a 12-a, am prins dragoste de fizică și astfel am decis să urmez această cale”, a mai spus tânăra.
Fizica ajunge până la un punct, iar de acolo intervine credința
Când vorbește despre fizicieni, Dalina Toader spune că aceștia sunt cu toții credincioși.
”O să fiu inginer fizician, îmi doresc o carieră în cercetare, dar m-am înscris și la modulul care-mi va permite să predau. Scopul meu e însă cercetarea. E o meserie bănoasă, dar cere și foarte multă implicare, foarte mult studiu, responsabilitate, sunt atribuții cu care nu te joci. Cred că se poate trăi în România din cercetare, eu sunt o naționalistă convinsă, îmi doresc să rămân aici. Vreau să ajung să lucrez la platforma de la Măgurele”, spune tânăra.
Mesajul pentru tinerii de vârsta ei, care au norocul de a avea părinți, este să lase lucrurile superficiale deoparte și să gândească profund la cât de norocoși sunt că au o mamă și un tată: ”Eu nu am spus niciodată „Bună dimineața, mamă!” Pe mine nu m-a mângâiat niciodată mama la culcare. Dacă aș fi în locul lor, aș prețui totul mult mai mult. În plus, cred că multor români le lipsește încrederea în sine. Am ajuns astăzi în punctul în care sunt mândră de ce am făcut și de ce sunt cu ajutorul încrederii în mine și al atitudinii pe care am avut-o în viață și în relațiile cu oamenii. Oamenii ar trebui să aibă mai multă încredere în ei. Românul e inteligent nativ”.