ComenteazăDrama familiei Ilinca începe în anul 2015. Alina avea 39 de ani, era îngrijitoare la Grădinița cu Program Prelungit Boboceii din Buzău, era iubită și apreciată atât de colegele de serviciu, cât și de copii și de părinții lor. Era vară când totul avea să se năruiască pentru ea: a primit vestea teribilă că are cancer de col uterin.
”Brusc am început să sângerez, am fost la Spitalul Județean Buzău, am făcut tratamente pentru oprirea sângerării, însă tot nu eram în regulă. O mămică m-a trimis la București, unde după primul control mi-au spus că am cancer. A urmat o perioadă grea, cu chimio, cu radioterapie, iar în 27 august 2015 am fost operată”, povestește Alina.
Trecută prin trauma ședințelor de chimioterapie și radioterapie, Alina a continuat să lupte pentru cei doi copilași care o așteptau acasă. La două luni după operație, când totul părea să reintre pe făgașul normal, Alina a început să aibă dureri crunte de stomac, iar în scurt timp, după un computer tomograf făcut în august 2016, a primit vestea că o bucată de colon i-a fost pur și simplu arsă în urma ședințelor de radioterapie.
”Am crize îngrozitoare. Nu știu când și unde mă apucă, și nici cât mă țin. Fac calmante, după care plec acasă, însă câteva zile nu sunt bună de nimic”, poveste femeia.
Alina ar trebui să se opereze ca să scape de durerile insuportabile, însă nu poate face acest lucru pentru că prioritatea ei este, în acest moment, mezinul familiei, Vlăduț.
Mezinul familiei, diagnosticat și el cu cancer: „Lumea pentru mine s-a oprit în loc”
Credea că totul va reveni la normal după ce s-a declarat învingătoare în lupta cu nemiloasa boală, însă doi ani mai târziu o nouă nenorocire a căzut ca un trăsnet asupra familiei: în luna februarie a acestui an Vlădut a fost diagnosticat și el cu cancer. Din păcate, o formă gravă, galopantă, care îi poate afecta cu repeziciune și alte organe.
”Am făcut criză inclusiv în spital, la Budimex, m-a luat salvarea de acolo și m-a dus la spital de adulți. Nu există tratament pentru ce am eu, trebuie operație, însă nu pot face asta. Nu pot să accept că eu mă duc să mă operez și-l las pe Vlăduț singur, deși mama, familia mi-au spus să plec fără grijă pentru că vor avea ei grijă de el”, spune Alina.
În februarie anul acesta, Vlăduț, care în iunie a împlinit șapte ani, era în clasa pregătitoare la Școala generală nr. 11, din Buzău, când a început să urineze cu sânge și să aibă dureri de burtică. Cu puțin timp înainte de acest episod, copilul se lovise la săniuș, iar mama a crezut că de acolo i se trage. A sperat că va fi ceva de moment, iar copilașul își va reveni, însă nu avea să fie așa.
Observând că băiatul nu mai poate urina, mama sa l-a dus pe Vlăduț la Spitalul Județean Buzău. Aici, medicii i-au pus o sondă și i-au făcut analize, dar pentru că situația nu se îmbunătățea, ci din contră se agrava, copilul a fost trimis la București.
”Am zis că totul e de la lovitura de la săniuș. A urinat sânge curat, apoi mi-a spus că are dureri îngrozitoare. Începuse să nu mai poată face pipi. Am mers La Chirurgie infantilă la Spitalul Județean Buzău, unde au zis că are fimoză, ajunsese să urineze câte o picătură. În acea noapte ne-am chinuit îngrozitor. A doua zi i-au pus sondă, l-au mai ținut două zile, timp în care eu am tot cerut să plecăm la București, pentru ca în final să ne trimită acolo” povestește mama lui Vlăduț.
La București, familia a primit vestea necruțătoare că și Vlăduț, asemenea mamei lui, are cancer, însă o formă mult mai gravă, galopantă. Cumplita maladie îi afectase lui Vlăduţ vezica urinară şi se întindea cu repeziciune şi la alte organe.
”Am ajuns la Budimex, unde l-au sondat, iar la ecograf ne-au zis că văd ori un cheag de sânge ori chisturi, iar după o săptămână-două de investigații am primit vestea. A fost îngrozitor, nu am cuvinte. Lumea pentru mine s-a oprit în loc”, spune femeia.
A urmat o perioadă îngrozitoare, căreia femeia i-a făcut față cu greu, însă a trebuit să fie puternică pentru Vlăduț, care a luptat tot timpul pentru a învinge boala nenorocită. Operația în urma căreia copilului i-a fost tăiată o parte din vezică a fost urmată, la câteva luni, de o alta care se impunea pentru că răul se întindea și într-o zonă unde medicii nu au putut interveni prima dată.
„Avea dureri insuportabile. Mă întreba mereu: Mami, de ce eu?”
Recuperarea băiatului a fost extrem de dificilă, copilul slăbind rapid zece kilograme și ajungând o umbră pe patul de spital.
”Recuperarea lui după prima operație a fost foarte grea, avea dureri insuportabile. Mă întreba mereu: Mami, de ce eu? De ce sunt bolnav ? Îmi spunea că nu mai vrea să-l doară. Avea dureri crunte. După ședințele de chimioterapie cădea în aplazie, cu transfuzii de sânge, de trombocite”, își amintește copleșită de durere mama lui Vlăduț.
Ca și cum nu ar fi fost de-ajuns durerea pe care o trăia întreaga familie, peste câteva luni oamenii au aflat o altă nenorocire: în urma unui computer tomograf medicii au descoperit că Vlăduț are micronoduli pulmonari.
”Nu știm de ce natură sunt. Medicii au sperat că în urma ședințelor de chimioterapie, de radioterapie vor da înapoi. Nu au dat înapoi, însă nici nu au crescut, așa că au rămas în supraveghere”, spune femeia cu glasul frânt de emoție.
Tratamentul în Olanda ar costa jumătate de milion de euro
În martie 2017, copilul a fost operat din nou. A fost momentul când medicul chirurg care-l avea în grijă pe Vlăduț a început să caute soluții de vindecare în străinătate. Pentru toată lumea a venit ca un nou șoc vestea că o clinică din Olanda l-ar putea face bine pe copil, însă în schimbul sumei de jumătate de milion de euro, bani pe care familia nu i-ar strânge nici în zece vieți.
”Când am început să povestesc că avem nevoie de 500.000 de euro pentru a-l duce pe Vlăduț în Olanda, oamenii îmi spuneau că poate din greșeală am văzut eu un zero în plus. Medicii au decis să mai facem aici în România niște investigații pentru a mai reduce din costuri, însă chiar și așa e vorbă de o sumă imensă. Cei din Olanda au zis că ar opta pentru o rezecție totală de vezică și prostată, însă medicii din România au zis că ar fi o mutilare a lui pe viață. Ne-a fost foarte greu, nu e o șosetă să o cumperi sau nu. Oricum, ni s-a spus că există risc de recidivă chiar dacă i s-ar face rezecție așa că am decis pentru noi ședințe de radioterapie și chimioterapie în România”, spune femeia.
În total, până acum Vlăduț a făcut 28 de ședințe de radioterapie și vreo 10 de chimioterapie. ”A făcut mai multe ca mine”, spune cu amărăciune și vocea gâtuită de emoție mama copilului.
„El e puternic, mă susține, îmi zice tot timpul: mami, când mă fac bine…”
Ea povestește că niciodată nu a pronunțat în fața copilului boala de care suferă pentru că tot timpul a sperat că împreună vor ieși învingători din această luptă.
”El e puternic, mă susține, îmi zice tot timpul: mami, când mă fac bine, îmi iei nu știu ce jucărie, sau mami, când voi fi sănătos o să mergem nu știu unde, sau vom face nu știu ce împreună. E foarte activ, cu chef de joacă, și în spital se minuna lumea de el. Când nu era în aplazie era foarte dornic de joacă și de copii”, povestește Alina.
Deși crunt bolnav, Vlăduț a continuat să învețe. Nu la școală, asemenea copiilor sănătoși, ci pe patul de spital, unde a învățat literele, dar și să socotească.
„El a mers la școală în clasa pregătitoare din septembrie 2016 până în februarie 2017. Îi plăcea foarte mult la școală, însă se face școală și în spital. Vine o doamnă învățătoare și pe secție și când nu face tratamente și e bine face lecții. E rămas însă mult în urmă, nu cunoaște toate litereleu dar a fost bine că s-au făcut lecții și acolo”, povestește femeia.
Acum, Vlăduț e acasă, după luni întregi petrecute pe patul de spital. A terminat ședințele de radioterapie și chimioterapie, iar la finele lunii urmează reevaluarea finală.
”Mi-au spus că dacă nu va fi bine nu vor ști ce să-i mai facă. Îi vor face tratamente de întreținere, însă mi-au zis că nu știu ce altceva să-i mai facă. Sper din suflet să fie bine. Până atunci, vreau să-i ofer lui Vlăduț o viață normală. Iese afară cu prietenii, se joacă, nu l-am privat de nimic, ieșim în oraș, iar marți a mers pentru prima dată în clasa întâi”, spune Alina Ilinca.
Vlăduț este puternic, poate mai puternic ca un om mare. Cu o privire pozitivă care împrăștie determinare, nu se jenează că nu are păr și nici nu vrea să-și acopere capul pentru a masca efectele maladiei. Nu îi este rușine nici că trebuie să iasă afară cu fața acoperită de o mască ce-l ferește de microbi.
”În prima lui zi de școală a mers cu mască, el e la step by step, însă nu stă tot programul. A avut mari emoții. L-am întrebat dacă îi e rușine că e chel, mi-a zis că nu, nu vrea să-i acopăr capul”, a mai povestit mama lui Vlădut.
Alina a avut momente când l-a întrebat pe Dumnezeu de ce le-a dat atâta durere
Cu atâtea nenorociri care s-au abătut asupra ei și familiei sale, Alina a avut momente când a cedat, când l-a întrebat pe Dumnezeu de ce le-a dat atâta durere, iar la un moment dat a căzut în depresie și a avut nevoie inclusiv de medicație. Pe lângă boala sa și a copilului, vestea că trebuie să se pensioneze atât de devreme a îngenuncheat-o pe biata femeie.
”După ce m-am operat și am ieșit din spital, un an și jumătate am stat în medical, mi-am dorit din tot sufletul să mă întorc la grădiniță, dar din cauza durerilor nu am mai putut. Doctorul m-a propus spre pensionare, m-am pensionat practic peste voința mea, dar aveam dureri foarte mari. Pensionarea a fost o traumă imensă, că mi-am pierdut locul de muncă, nici acum nu mă împac cu ideea că sunt pensionară la 41 de ani. Eram iubită de copii și iubeam copiii. Poate și de aceea atâția oameni ne-au ajutat cu bani pentru Vlăduț atunci când au aflat situația noastră, iar fără donațiile acestor oameni nu ne-am fi descurcat”, mărturisete cu recunoștință.
Gâtuită de emoții și pe punctul de a izbucni în lacrimi, Alina își aduce aminte și cum era familia ei înainte să fi fost îngenuncheată de cancer.
”Eu eram foarte activă, mergeam la grădiniță, copiii mă îndrăgeau foarte mult. Mă duceam la muncă de drag, eram aproape de ambii mei copii, îi supravegheam, mergeam în concedii, eram super. Soțul meu nu s-a schimbat, e foarte optimist, însă Dumnezeu știe ce e în sufletul lui. Copilul meu mai mare însă s-a schimbat, a suferit foarte mult că am fost în spital, departe de el atâta vreme”.
Femeia povestește că are pensie de 520 de lei și ajutor de handicap de 39 de lei. Spune că are noroc cusoțul ei, care este mecanic CFR și câștigă mai bine.
Alina mai spune că banii din donațiile care s-au strâns pentru Vlăduț sunt ca o mană cerească, altfel nu ar fi putut ieși la liman, fiind nevoită uneori să cumpere medicamente pentru copilaș în timp ce era în spital și chiar citostatice atunci când unitatea medicală nu le-a putut pune la dispoziție.
Familia Ilinca are deschise două conturi la Banca Transilvania, unde persoanele care vor să ajute pot depune bani. Cele două conturi sunt:
- RO89BTRLEURCRT00F2117801
- RO71BTRL01001201F21178XX
Citește și: REPORTAJ EXCLUSIV/ Adevărul crunt despre românul găsit inconștient într-o curte din Londra: ”Am fost bătut încontinuu 14 ore și ținut cu capul în hazna” (FOTO&VIDEO)