„Din păcate, nu am văzut niciun rezultat după tratamentul din Thailanda. Ne-au spus că în cazul ei apar rezultate mult mai lent decât în alte cazuri, dar din păcate nu am observat niciun rezultat. Acum, facem o nouă încercare pentru Iulia. Am plecat la drum dis-de-dimineaţă către Angiomedica Bucureşti, sub îndrumarea medicului Felician Stăncioiu. E o procedură nouă la noi în ţară, un tratament cu celule stem. Mâine va fi o primă serie de injecţii cu celule stem şi vor urma şi altele! De data aceasta, este vorba de propriile celule stem prelevate din zona abdominală şi injectate în coloana vertebrală. Să sperăm că avem rezultate mai bune decât procedurile din Thailanda“, a spus Laurenţiu.
Paramedicul braşovean speră să vadă un rezultat oricât de mic și spune că uneori se simte deznădăjduit că Iulia nu face progrese.
„Iulia nu a progresat deloc. Mai are şi crize epileptice foarte greu de controlat. Dar noi sperăm să facem faţă. Medicul de la Bucureşti este foarte încrezător în rezultate, dar eu sper să văd şi cea mai mică îmbunătăţire şi sunt mulţumit“, a adăugat el.
Niciun ban din despăgubiri, după 8 luni
Laurenţiu spune că ceea ce îl nemulţumeşte profund este că încă nu a primit niciun ban din despăgubirea de 1,5 milioane de euro, pe considerentul că nu a fost motivată sentinţa, deşi au trecut opt luni de la data la care a fost dată sentinţa. În 12 octombrie anul trecut, Tribunalul Ilfov a stabilit ca familia Ganea să primească despăgubiri de 1,5 milioane de euro, reprezentând daune morale (deşi familia ceruse 3 milioane de euro). La această sumă se adaugă 16 325,01 lei, reprezentând daune materiale. Suma ar trebui plătită de compania de asigurări SC Euroins, cu care Liviu Neculicioiu avea încheiat un contract de asigurare. Totodată, compania de asigurări este obligată să plătească și suma de 837 de lei, lunar, reprezentând contravaloarea salariului pe care l-ar fi câștigat Iulia dacă ar fi fost aptă de muncă, începând cu data de 01.01.2016. La acest moment, aceasta este cea mai mare despăgubire pe care a primit-o vreodată o victimă a unui accident, în România.
Neculicioiu a scăpat de procesul-penal
Între timp, procesul în care şoferul care a nenorocit-o pe Iulia, Liviu Neculicioiu, a fost judecat pentru vătămare corporală din culpă s-a încheiat, deoarece familia Ganea a ajuns la o înţelegere cu acesta. Neculicioiu a convenit, în februarie, să o ajute pe Iulia cu 20.000 de euro în schimbul retragerii plângerii penale. Prin urmare, în 20 februarie, Judecătoria Braşov a decis încetarea procesului penal faţă de Neculicioiu pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpa. Decizia a fost atacată de procuror, însă Curtea de Apel Braşov a decis, pe 19 aprilie, să menţină deciziile Judecătoriei, hotărîrea fiind definitivă. Ceea ce înseamnă că Neculicoiu nu va mai răspunde penal pentru tragedia familiei Ganea.
„Încetează procesul penal faţă de inculpatul NECULICIOIU LIVIU GHEORGHE pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, (…), ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată Ganea Iulia Florentina prin curator Ganea Laurenţiu Florin. Ia act că persoana vătămată Ganea Iulia Florentina, prin curator Ganea Laurenţiu Florin, nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În baza art. 25 alin. 5 Cod procedură penală lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de părţile civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni Bucureşti – Clinica de Recuperare Neuromusculară şi Spitalul de Boli Cronice Sf. Luca Bucureşti“, se arată în sentinţa Judecătoriei Braşov, menţinută de Curtea de Apel.
Paramedicul SMURD Laurenţiu Ganea a decis să-şi retragă plângerea penală (nu şi cea civilă privind daunele), după ce a ajuns la o înţelegere cu Liviu Neculicioiu, cu condiţia ca acesta să contribuie financiar la tratamentul cu celule stem pe care Iulia l-a făcut, în februarie, în Thailanda.
Trei ani de la accident
Săptămâna viitoare, se împlinesc trei ani de la drama familiei Ganea. Drama Iuliei şi a lui Laurenţiu, care se pregăteau să devină pentru prima dată părinţi, s-a petrecut în 18 mai 2015, pe DN 73, în localitatea Cristian, când Iulia Ganea, atunci în vârstă de 26 de ani şi însărcinată în opt luni, traversa pe trecerea de pietoni, alături de soţul său, paramedic SMURD. Bărbatul îşi ţinea soţia de mână când au fost loviţi de o maşină care circula cu viteză. Iulia a fost smulsă din mâna soţului ei şi aruncată câţiva metri pe carosabil. Bărbatul i-a acordat primul ajutor şi şi-a chemat colegii în ajutor. În urma accidentului, tânăra a suferit un traumatism cranian sever şi mai multe traumatisme la şold şi la picioare.
A fost adusă la Spitalul Judeţean Braşov, unde i s-a făcut o operaţie de cezariană, fătul fiind în stop cardio-respirator. Bebeluşul a murit după două zile de la naştere, la Maternitatea Braşov, în braţele tatălui său. Anchetatorii au stabilit că şoferul care a produs tragedia, Liviu Neculicioiu, angajat al Primăriei Cristian, avea o alcoolemie de 1,70 mg/l alcool pur în sânge la prima probă şi de 1,55 mg/l alcool pur în sânge la a doua probă. El şi-a recunoscut vina în faţa anchetatorilor. A fost condamnat la doi ani şi patru luni de închisoare pentru uciderea fătului, însă a fost eliberat condiţionat după un an, pentru bună purtare.
Cei care vor să o ajute pe tânăra femeie pot face donații în contul RO25 RNCB 0318 0296 8608 0001, deschis la BCR pe numele Ganea Laurenţiu Florin.
Citește și: Bătrânii vor fi îngrijiți la domiciliu de asistenți sociali. Beneficiari vor fi peste 300.000 de vârstnici dependenți