Cu o ghiduşie şi veselie molipsitoare, Gabriela  spune că i-a plăcut întotdeauna să se joace. Şi o face şi acum, dar în alt fel. Mânuind croşeta şi dând viaţă unor jucării unicat, fiecare cu propria poveste. Deşi nu are copii, a iubit întotdeauna poveştile şi meşteşugurile româneşti. De altfel, provine dintr-o familie de meşteşugari. Bunica era cojocăreasă, mama croitoreasă (încă de la 13 ani, iar la 16 ani devenise cea mai tânără şefă de secţie din cooperaţia de la Braşov), iar tatăl ei făcea rochii de mireasă.

„Îmi place să mă joc şi acum. Când eram în clasele I-IV îmi plăcea să îmi confecţionez jucării din cârpă, pentru că îmi rămâneau resturi de materiale de la mama, care era croitoreasă. Eu croşetez din clasa a V-a. Şi bunica croşeta, dar eu nu am apucat să învăţ de la ea, pentru că a murit când eu eram în clasa a II-a. Am îndrăgit croşeta când am dat de profesoara de lucru manual. La început, mi s-a părut greu, dar după ce am început şi am văzut ce lucruri frumoase pot ieşi… nu m-am mai oprit.  Cât am fost copil nu m-am jucat niciodată cu păpuşi, ci cu animăluţe sau maşinuţe.  Mi-au plăcut cel mai mult urşii ca jucării, dar şi jucăriile vii“, spune ea râzând şi arătând spre pisica Siţa, care nu dă atacul niciodată la zecile de gheme colorate din jurul ei, „pentru că ştie că este muncă serioasă şi nu intervine“.

Şi-a făcut de-a lungul anilor tot felul de fulare, şaluri, căciuli, pături…dar cel mai mult îi place să facă jucării. De jucării s-a apucat doar de câţiva ani şi simte că acesta este drumul pe care vrea să meargă şi să îi înveţe pe copii să îşi creeze propriile jucării. De altfel, acum este „profesoară de croşetă“, la Muzeul de Etnografie Braşov, unde ţine ateliere de croşetat pentru copii.

„Acum câţiva ani am descoperit că se pot face jucării cu croşeta. Primele jucării croşetate din România au apărut în 1954, după modele germane. În România, nu prea erau populare dintr-un singur motiv: sunt foarte migăloase.  Totuşi, foarte repede am reuşit să ies în târguri pentru că prefer contactul direct cu clientul”, spune ea.

„Vreau să fac ceea ce este româneşte, ce este la noi“

Preferă să creeze  animale autohtone şi nu îi place deloc să facă animale din alte zone geografice, din dragoste pentru tot ce tradiţional.  Şi nu face rabat nici de la calitate, folosind doar fire naturale, mai ales că jucăriile ei ajung la copii.

„Vreau să fac ceea ce este româneşte, ce este la noi. Uite, aici am fire româneşti, de la Bicaz, iar acesta e lână 100% românească, bumbac şi acril de cea mai bună calitate. Nu fac rabat de la calitate, iar rezultatul este altul.  Şi ţi-e mai mare dragul şi ţie“, a mai spus Gabriela.

Despre lucrul cu croşeta, Gabriela spune că e o tehnică pe care ea a învăţat-o din şcoala generală şi pe care o poate învăţa oricine.

„Forma jucăriei se dă din croşetă, nu prin umplere. Umplerea se face după ce croşetez. Părerea mea este că oricine poate face jucării. Am dovedit asta prin copii foarte micuţi, care în două-trei şedinţe au reuşit să facă un fel de degetare sau clopoţei şi apoi şi-au făcut jucării. Totul e să ai dorinţă, migală, răbdare şi să-ţi placă. Dacă investeşti şi în studiu, în materiale bune, design propriu, profitul vine în timp. Am preferat să merg încet şi bine, decât să fac un bum şi să vând mult dintr-o dată, iar apoi lumea să se ducă în altă parte. Nu sunt adepta lucrurilor făcute repede“, a mai spus ea.

E pasionată şi de istoria meşteşugului pe care îl practică, spunând că un artizan este acel om care prin intemediul unui meşteşug vechi face lucruri de artă.

Primele dantele croşetate, găsite imprimate pe vasele de Cucuteni

„Caut şi istoria, ca să ştiu ce fac. În România, primele dantele croşetate au fost găsite imprimate pe vasele de Cucuteni, acum 5000 de ani. Toată lumea a spus iniţial că erau făcute cu ciocănele, dar tehnica aceea a apărut mult mai târziu.Modelele erau făcute cu cârlig, adică cu croşeta. Era făcută dantela, apoi era imprimat modelul pe vas. Mai târziu, au fost plasele de prins peşte, tot prin tehnica croşetării. Tehnica a fost foarte mult întâlnită şi documentată în mănăstiri, fiind folosite la haine, lenjerii, perdele. Sunt dovezi foarte vechi şi clare“, a mai spus Gabriela.

A decis să renunţe la meseria de economist pentru că nu îi mai permite timpul să le facă pe amândouă.

„Chiar acum sunt în schimbarea totală a direcţiei. Soţul meu zice mereu, lasă-te şi fă ce-ți place. Mie îmi place şi partea de economist, dar e greu să împaci partea practică cu cea creativă. Atâta îmi zburdă mintea şi nu am când să fac totul. Le-am făcut o perioadă în parlelel, dar în scurt timp voi renunţa. Mă apucă seara târziu şi sunt nevoită să refuz anumite comenzi care îmi plac foarte mult pentru că nu am timp să le fac. Poţi să câştigi bani frumoşi din munca asta dacă o faci de calitate. Mie mi s-au rotunjit bine veniturile din asta. La primul târg s-a golit masa, la al doilea, la fel…“, a adăugat artista.

Acum, face parte din Asociaţia Creatorilor de Artă Tradiţională Braşov şi din Breasla Meşteşugarilor Cluj, care o sprijină şi o anunţă când se organizează târguri.

„Ai un pic de vizibilitate, în sensul că eşti singur pe lume. Că altfel nu îţi sună nimeni la uşă să te întrebe, ia să văd, tu ce faci. Trebuie să ieşi, să fii văzut“, a mai spus ea.

Jucăriile ei nu se găsesc în magazine, ci la târguri sau pe internet

Tot la unul dintre târgurile meşteşugăreşti a fost descoperită şi de o firmă din Statele Unite care i-a apreciat foarte mult munca şi apoi au semnat un contract. A vândut apoi jucăriile româneşti şi în alte ţări din lume.  Totuşi, urăşte tot ce este comercial, iar jucăriile ei nu vor fi găsite niciodată în magazine, ci mai degrabă la târguri sau pe internet. Preţul jucăriilor porneşte de la 5 lei, cele simple şi de dimensiuni mici, până la 60-100 de lei dacă sunt mai complexe şi de dimensiuni mai mari.

„Noi trăim într-o perioadă, un timp, în care poate, dintr-un uşor snobism, nu este atât de apreciat meşteşugul, pentru că unii preferă produse «de marcă», de firmă. Sunt însă situaţii în care cei care apreciază fac eforturi destul de mari pentru ca copiii lor să aibă jucării făcute manual. Eu niciodată nu fac discount. Nu negociez. Dacă doreşte cineva ceea ce fac, e foate bine pentru că este artă şi muncă.  Poţi să mergi în tot oraşul pentru că nu vei găsi jucăriile mele în magazine. Este decizia mea să nu fiu în niciun magazin. Prefer târgurile sau comezi din albumul de produse din catalogul online“, a mai spus ea.

Jucării cu nume şi poveste

Are o adevărată fermă de jucării, iar fiecare jucărie a Gabrielei are un nume şi o poveste agăţată de etichetă. De fiecare dată când „se naşte“ un nou personaj, se face şedinţă de  familie  pentru botezul noii creaţii. Nici soţul ei, care este economist, nu stă deoparte, el devenind maestru în umplut jucăriile.

În total, are 127 de modele: pasărea Lucica, musca Antonia, furnica Ica, pisicuţa Adela, şoricelul Emil,  puiul Franco….Cel mai bine vânduţi pe internet sunt urşii, şoarecii şi brotăceii, iar la târguri bufniţa şi şoarecii Emil.

Şoricelul Emil

„Era o noapte răcoroasă. Nu mă aşteptam să înceapă să plouă, dar totuşi a început. Picăturile uriaşe de ploaie m-au udat de la botic până în vârful codiţei. A început să se facă tot mai frig, iar eu mă simţeam foarte rău şi începusem să am febră. Până a doua zi, eram răcit. Amicii mei m-au dus la un doctor, care mi-a spus să am grijă de acum încolo şi să nu mai stau în frig. Asa că, acum sunt în căutarea unui copil bun şi grijuliu, care să fie atent cu mine să nu îmi fie frig şi pe care îl voi răsplăti jucându-mă cu el în fiecare zi.

Nu conţin piese periculoase pentru copii, sunt confecţionată prin croşetare, cu multă dragoste, din materiale uşor de întreţinut, fire 100% acril, iar umplutura mea este hipoalergică. Ochii mei sunt special pentru jucării, cu prindere de siguranţă pe interior. Mă poţi spăla la temperaturi nu mai mari de 40 grade Celsius, chiar şi la maşina de spălat. Nu este indicat să mă lăsaţi în bătaia directă a razelor soarelui. Mă usuc repede şi sunt gata de joacă”.

Pisicuţa Adela

„Sunt o pisicuţă şi mă cheamă Adela. După cum cred că ştiţi, sunt un mamifer din familia felinelor şi sunt cel mai cunoscut animal domestic din toată lumea. Studii recente spun că sunt alături de om de aproximativ 9500 de ani şi se ştie cu siguranţă că vechii egipteni mă foloseau pentru a ţine şoarecii la distanţă. Văzul este simţul meu principal, văd bine şi noaptea, iar mirosul este de patru ori mai dezvoltat decât al omului. Sunt un animal răsfăţat şi un bun partener de joacă pentru copii. Am multă răbdare cu cei mici.

Nu conţin piese periculoase pentru copii, sunt confecţionată prin croşetare, cu multă dragoste, din materiale uşor de întreţinut, fire 100% acril, iar umplutura mea este hipoalergică. Ochii mei sunt special pentru jucării, cu prindere de siguranţă pe interior. Mă poţi spăla la temperaturi nu mai mari de 40 grade Celsius, chair şi la maşina de spălat. Nu este indicat să mă lăsaţi în bătaia directă a razelor soarelui. Mă usuc repede şi sunt gata de joacă”.

Acum se pregăteşte intens atât pentru atelierele de croşetat, cât şi pentru târgurile de Crăciun şi construieşte clopoţei, oameni de zăpadă, steluţe şi fel de fel ornamente.

Citește și: VIDEO. Profesorul Băraru face din elevi campioni la NASA. Au ajuns la Harvard și Cambridge

Urmărește-ne pe Google News