Comentează„Maus” Ionaşcu este un nume bine cunoscut de către bicicliştii din ţară care practică acest sport cu multă pasiune, însă puţini sunt cei care îi ştiu povestea şi modul în care a reuşit să obţină rezultate foarte bune la concursurile la care a participat şi cât de greu i-a fost la început, atunci când a pus bazele magazinului şi ale service-ului specializat pentru reparaţii de biciclete din Galaţi. Spune că dintotdeauna a fost atras de mersul pe bicicletă, dar mai ales în primii ani de şcoală, când tatăl său i-a dăruit prima bicicletă, marca „Pioner”, de culoare roşie, care i-a plăcut foarte mult.
„Pasiunea asta am avut-o dintotdeauna, cred că m-am născut cu ea. Nu mai ştiu câţi ani aveam când am primit prima bicicletă, cred că eram în clasa întâi sau a doua. Era o bicicletă Pioner, roşie, mi-a plăcut foarte mult; tatăl meu mi-a luat-o de la un magazin auto-moto-velo. Am stricat bicicleta aceea şi apoi am luat o pauză, până când peste ani am primit o altă bicicletă şi am continuat să merg cu ea”, spune Marius.
O vreme însă a pus accent pe o altă pasiune de-a sa, alpinismul, sport la care a fost nevoit să renunţe din cauza unui accident.
Traseele pentru drumeţii şi cele pentru biciclete sunt diferite ca abordare
Astfel, a început să meargă tot mai mult cu bicicleta, căutând în municipiul Galaţi sau prin împrejurimi trasee care să-i satisfacă dorinţa de a pedala pe teren accidentat, cum ar fi în Pădurea Gârboavele sau în Munţii Măcinului, trasee care astăzi, odată configurate de el, sunt parcurse de numeroşi biciclişti. Şi nu i-a fost uşor, mărturiseşte el, întrucât traseele pentru drumeţii şi cele pentru biciclete sunt diferite ca abordare.
Pasionat de latura XCO, respectiv de zonele de teren care necesită o tehnică foarte bună, a continuat ulterior să pună la punct noi şi noi trasee dedicate, la care a lucrat neobosit, fără să se sfiască să pună mâna pe lopată sau pe greblă pentru a le face cicliabile, adăugând rampe pentru sărituri sau folosind obstacolele naturale, cum ar fi în Pădurea Pastragoţi sau într-o zonă de la la periferia municipiului Galaţi, unde a realizat un traseu pe care l-a numit „Filofteia”, după numele bisericii din apropiere.
Iar în ultimii ani s-a implicat în realizarea unui alt traseu în Valea Ţiglinei, din municipiul Galaţi, unde, de altfel, în 2017, a fost organizată şi prima ediţie a concursului Ţiglina XCO.
„Eu am făcut şi un fel de cicloturism, având şi cortul în spate, cu ieşiri la distanţă, iar pentru un adolescent este foarte interesant. După, am cochetat o vreme şi cu alpinismul, nu chiar am cochetat, a fost chiar la modul aproape profesionist. Eu, dacă încep un lucru, îmi place să îl duc la bun sfârşit, nu las jumătăţi de măsură. Când m-am apucat de alpinism, alpinism era. A fost o chestie serioasă, deşi noi aici nu avem munţi în Galaţi. Cu bicicleta nu am încetat niciodată să merg. Eu am avut un accident prin 2004 la alpinism, mi-am rupt un deget, unul important pentru căţărat şi a fost momentul în care m-am îndreptat strict către bicicletă. Adică nu am mai făcut nimic în paralel, mi-a plăcut partea de MTB (n.r. – mountain bike) pentru că am căutat un loc unde să mă ascund de vânt, eram cursierist convins la momentul acela”, mai spune Marius Ionaşcu.
Între lucrul la trasee, din 2006 participă la concursurile de MTB pentru amatori
În timp, între lucrul la trasee, începând cu anul 2006 a început să participe şi la concursurile de MTB pentru amatori, iar după circa zece ani a devenit campion naţional la MTB şi XCO la categoria amatori master. Deşi a participat la zeci de concursuri de MTB, unde a avut mereu rezultate foarte bune, urcând mai mereu pe podium, vorbeşte cu modestie despre acestea.
Este foarte mulţumit însă de ceea ce face în prezent pentru că îşi împarte timpul cu plăcere între plimbările şi antrenamentele sale de zi cu zi cu bicicleta şi activitatea pe care o are la magazinul specializat, deschis în urmă cu opt ani, alături de cumnatul său, la fel de pasionat de mersul pe bicicletă.
„Am crezut că Pădurea Gârboavele este locul cel mai bun şi a fost momentul în care am spus că e bine să îmi iau un MTB ca să intru în pădurea aceea. Se întâmpla prin 2006, când am descoperit aşa Pădurea Gârboavele şi traseele mele de drumeţie din Măcin; ştiam drumurile, potecile şi mai făceam aşa o „haiducească” pe unde se putea. Potecile erau, dar trebuiau găsite, pe bicicletă e cu totul altceva; nu te poţi orienta ca atunci când mergi cu rucsacul pe jos. A fost momentul când să descopăr Măcinul şi mi-am luat un GPS, cu hărţi, foarte performant şi foarte scump, cumpărat din străinătate, o avere atunci, dar aşa am descoperit Munţii Măcinului, cum ar fi inclusiv traseul de creastă. Ştiam creasta matematic, dar cu bicicleta era complicat să găseşti drumul. Acum e mai uşor, sunt hărţi etc”, spune el.
„Aproape mereu am avut un bussines al meu”
De altfel, mărturiseşte el, profesia lui de bază este cea de veterinar, la care a renunţat însă cu mulţi ani în urmă pentru a lucra pe cont propriu în alte domenii.
„Dupa Gârboavele a fost de lucru la Pădurea Pastragoţi, de lângă stadionul Dunărea. Un traseu scurt, dar aproape de casă care avea la început 700 de metri, dar acum are 1,5 kilometri şi e foarte tehnic. Am lucrat şi la „Filofteia”, traseul numit dupa biserica ce este chiar de la intrarea în traseu. Peste Dunăre, sunt nişte dealuri şi am făcut traseele numite „Varvara” şi „Pachiţa” pentru că acum merg pe o bicicletă full-suspension. Aveam nevoie de un traseu dedicat pentru full, să îl pot folosi, fără drumuri drepte. Iar în Valea Ţiglinei este iarăși un loc bun pe care l-am amenjat, cu mult ajutor, dar s-a muncit mult, a fost gunoi, dar s-a reuşit organizarea anul trecut a concursului Ţiglina XCO. Eu cochetez şi cu trasee de offroad şi pe Faleză. Îmi pare rău că nu m-am dedicat mai mult traseelor din această zonă a Falezei pentru că sunt mai uşor de întreţinut – se mai coseşte acolo, nu trebuie să stai toată ziua să lucrezi, se pot întreţine mult mai usor. La trasee trebuie să mai dai la o parte o creangă, mai pui mana pe lopată, pe greblă, dar ai satisfacţia apoi că alţi biciclişti trec pe acolo, se pot plimba pentru că traseele ciclabile trebuie să aibă o continuitate”, mai spune Marius.
Mai ales că în cadrul magazinului se ocupă, alături de colegi, şi de service-ul pentru biciclete, fiind foarte pasionat şi de mecanică, susţinut permanent de soţie şi cele două fetiţe în tot ceea ce întreprinde.
„În 2006, odată cu MTB-ul a venit şi primul concurs în zona Clujului, iarna; era mai mult noroi, dar a fost plăcut. A mai fost şi Mediaşul. La Miercurea Ciuc, a fost un prim concurs unde mi-am rupt schimbătorul, dar m-a ambiţionat, apoi a fost Mediaş pe care l-am terminat, chiar cu două pene am ieşit pe locul patru. Am fost destul de motivat să continui, un neica nimeni care am ieşit pe locul patru. Am început să merg la tot mai multe concursuri, iar cursiera a trecut pe locul doi şi m-am îndrăgostit de MTB, de traseele prin pădure. Am rămas bolnav de lucrul ăsta. Doar în zona Timişoarei nu am ajuns la concursuri, măcar în vizită m-aş duce. A durat mult timp să ajung campion, cu trei patru ani înainte nici nu îmi puneam problema să ajung la acest nivel, mergeam de plăcere efectiv, relaxat. Nu pot să spun că mă antrenam efectiv; e mai riguros să te antrenezi, intervin multe, e mai riguros şi pe partea de nutriţie, sunt multe lucruri. Sunt campion naţional de amatori la categoria master şi la maraton şi XCO, aşa este. La XCO chiar anul trecut. Eu am început acest sport târziu, pe la 35 de ani, dar asta este. Nu pot să mă laud, poate la 20 de ani aş fi avut o şansă la un alt nivel, dar asta este”, mai spune el.
Financiar, iarna e mai greu de susținut o astfel de afacere
Deşi acum nu duce lipsă de clienţi, fiind sezonul cald, spune că în timpul iernii este încă destul de greu din punct de vedere financiar de susţinut o astfel de afacere.
„Mi-a dat de gândit latura aceasta tehnică, nu erau pe atunci magazine de unde să iei o piesă şi cumpăram de pe internet, mai uşor am putut să îmi dau comenzi de piese după ce am intrat în UE. Nu erau magazine la noi, cumpăram online. Mergeam mult cu bicicleta şi l-am întâlnit pe cumnatul meu Cristi Mircioi, mai stăteam şi discutam că uite noi nu avem un magazin în Galaţi, hai să îl facem pentru noi măcar. Să avem şi noi de unde să luăm piesele noastre, era prin 2010. Erau puţini biciclişti, aveam un bussines paralel, dar am investit nişte bani în magazin, am spus să facem investiţia pentru noi, să scăpăm de problemele tehnice mai uşor. Nu e ceva deosebit şi uite aşa încet-încet am crescut acest magazin şi service. Cristi a fost cel care a spus că acum este momentul; dacă era după mine eu spuneam că nu prea sunt biciclişti, de ce să ne complicăm. Eram într-o letargie, dar uite că l-am făcut. La noi în România îţi trebuie măcar 10 ani să creşti un bussines care nu ţine de banii de la stat. Acum ne bucrăm că avem relaţii foarte bune cu firme cunoscute din domeniul bicicletelor, am ştiut cu cine să vorbim şi ce să facem. Nu că nu ar putea oricine, ar putea”, afirmă, el cu modestie.
Pe de altă parte, în căutare de noi şi noi provocări a conceput chiar un roller al său pentru a putea să-şi facă mai uşor încălzirea înainte de un concurs.
În plus, de curând, a început să organizeze cursuri de MTB pentru copii, din dorinţa ca aceştia să practice ciclismul şi să fie susţinuţi de la început. Nu vin încă foarte mulţi copii, dar el este mulţumit că le oferă o şansă de a evolua şi a deveni, poate, într-o zi, chiar ciclişti profesionişti. Un lucru la care el nu a putut visa când era mai tânăr.
„Din plăcere fac tot ceea ce fac. Eu mi-aş dori să am acum 20 de ani şi o bicicleta nouă din carbon, cum sunt acum. Într-o altă notă, nu pot acum decât să îmi doresc să merg cât mai mult cu bicicleta, chiar dacă va veni momentul când nu voi mai putea participa la concursuri”, încheie el.