Mai bine mort decât la pușcărie. Așa pare să fi gândit bărbatul din localitatea vasluiană Portari, după ce ar fi urmat, cel mai probabil, să ajungă în spatele gratiilor pentru un viol de care era acuzat. De altfel, Ion Baron făcuse ”cunoștință” cu carcera în urmă cu patru luni, atunci când, alături de un consătean, a ajuns în arest preventiv pentru acel abuz sexual comis asupra unei femei de 62 de ani. După expirarea mandatului de arestare preventivă, bărbatul a fost pus sub control judiciar, astfel încât, de două ori pe săptămână, era căutat acasă de către polițiști pentru a vedea dacă respectă decizia anchetatorilor. Probabil și această tracasare l-a făcut, în final, să cedeze și să-și pună ștreangul de gât. Și asta nu înainte de a-și face curaj cu o jumătate de litru de țuică.
Bărbatul a stat spânzurat aproape o zi, până când l-a găsit un vecin
Cu o zi înainte să-și pună capăt zilelor, Ion Baron le-ar fi spus vecinilor că se va spânzura dacă va trebui să ajungă după gratii. Însă nimeni nu l-a crezut în stare să recurgă la un asemenea gest, mai ales că amenințase și în alte rânduri că-și va încheia socotelile cu viața. Bărbatul s-a dus în sat și a făcut rost de o sfoară, după care s-a întors la căsuța pe care și-o construise singur, pe un teren dat de către rudele sale, de altfel vecinii săi.
Nu a intrat pe ușa camerei, așa cum era normal, ci a spart un geam și apoi a pătruns înăuntru. Faptul că lacătul a rămas pe ușă nu a dat de bănuit rudelor, care au crezut că este plecat de acasă. Abia spre seară, un vecin a dat peste el, spânzurat, atunci când venise să-i spună că are nevoie de el a doua zi, la munca pământului.
”El s-a dus la un vecin și a luat jumate de rachiu. A venit acasă și ce a făcut înăuntru, nu știu. Vecinul care a venit să-l ia la treabă a doua zi, l-a strigat și, când s-a uitat pe geam, l-a văzut spânzurat. Și l-a chemat pe băiatul meu…El trebuia să aibă proces cu ăștia, cu violul. Probabil îi dădea sentința și credea că îl arestează înapoi”, ne-a povestit mătușa bărbatului de 41 de ani.
După episodul cu violul și luna petrecută în arest, Ion Baron se pare că a căzut în depresie. Rudele spun că era tot timpul supărat și se mai înțelegeau cu el.
”El căzuse în depresie. A fost la mine alaltăieri (n.r. – miercuri), a fumat o țigară, a stat acolo, în fund și a zis că îl arestează. I-am zis că nu îi face nimic. Chiar dacă îl aresta, făcea un an sau doi și gata. A băut și s-a îmbătat. Am crezut că este la muncă, pentru că ușa era încuiată. El era legat de gât, acolo, în cămăruța aia în care trăia”, ne-a declarat vărul său Petru Ciobănică.
Acesta susține că bărbatul de 41 de ani era o fire agresivă atunci când bea. Pe lângă faptul că îi amenința pe toți pe care-i întâlnea, uneori mai arunca și cu pietre.
”El umbla mai tot timpul beat. Înjura, arunca cu pietre. A rămas cu depresia asta, cu gândul ăsta. Se temea de pușcărie, nu voia să se mai ducă acolo … Să vadă ce se întâmplă și se omoară. Și asta a și făcut. Când nu bea, era cuminte, nici nu vorbea. Cum bea, gata, se lua de oameni”, susține Ciobănică.
Bărbatul a crescut la casa se copii după ce i-a murit tatăl
Vestea tristă că Ion Baron și-a pus capăt zilelor s-a răspândit cu repeziciune în tot satul Portari, deși este unul foarte întins. Unii localnici îl știau de om bun, muncitor, chiar dacă comisese acel viol. O femeie vecină cu victima abuzului sexual susține că aceasta i-ar fi ”provocat” pe cei doi bărbați în luna februarie, mai ales că ar obișnui să aibă aventuri și cu alți consăteni.
”Am auzit că s-a spânzurat. Mi-a spus mătușa lui. De ce sunt oameni la poartă? Păi s-a spânzurat nepotul. Cum asa? Și mi-am făcut cruce. Nu avea nici de unele. Nici ce mânca, nici ce spăla, vai de viata lui, necăjit. Au fost la stat, după ce a murit tatăl lor, erau vreo 4-5 copii. Ferească Dumnezeu! Nu a făcut bine. Făcea treabă, dacă stăteai lângă el. Altfel nu făcea de capul lui, că nu se pricepea, nu a avut părinți. A crescut pe la stat. Mie nu-mi era teamă de el. Nu fura, dădea bună ziua pe drum”, ne-a mărturisit Aneta Papuc.
Dacă în sat părea o fire liniștită, Ion Baron se pare că era foarte agresiv cu vecinii săi, rudele care l-au ajutat și cu pământul pe care și-a făcut cămăruța în care locuia.
”Când băiatul era la Iași și eu rămâneam singură acasă, dormeam prin sat de frică. După ce se întâmplase cu acea femeie în iarnă, normal că îmi era frică. Te pui cu nebunii?”, susține mătușa lui Ion Baron.
Dosar penal pentru moarte suspectă
Într-una dintre nopțile de la începutul lui februarie, Ion Baron și un tânăr de 34 de ani au intrat peste o femeie de 62 de ani. Au luat-o cu forța și au dus-o la locuința unuia dintre ei, unde au batjocorit-o fără milă. Victima a depus plângere și cei doi au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.
Ulterior, anchetatorii au decis că cei doi pot fi cercetați în stare de libertate, astfel încât ei s-au întors în Portari, fiind sub control judiciar. Ion Baron își câștiga existența muncind cu ziua în sat. La patru luni de la eliberarea din arestul preventiv, s-a spânzurat.
”În cursul serii de 20 iunie, s-a primit un apel pe numărul unic de urgență 112 prin care un vecin sesiza faptul că un bărbat de 41 de ani este spânzurat în locuința sa, de o grindă. Polițiștii care au desfășurat cercetări la fața locului nu au găsit urme de violență pe corpul victimei”, a declarat, pentru Libertatea, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Silvia Manta.
Polițiștii au dispus efectuarea autopsiei lui Ion Baron și au întocmit dosar penal în acest caz, pentru moarte suspectă.
Citește și: