Ingrediente: 4 vinete, un ardei gras şi unul iute, două-trei fire de pătrunjel, şase căţei de usturoi, două roşii, sare, ulei.
Preparare: se spală vinetele, li se taie cotoarele şi se feliază pe lung. Se sărează, se lasă la scurs şi apoi se prăjesc puţin într-o tigaie din teflon. Când sunt rumenite, se scot într-un castron şi se acoperă. Separat, se pune usturoiul pisat, ardeiul iute tăiat rondele, pătrunjelul tocat, ardeiul copt şi roşiile tocate mărunt, sare şi 300 ml de apă fierbinte. Amestecul se toarnă apoi peste vinete, iar vasul se acoperă 10 minute. În acelaşi fel se procedează şi la prepararea ardeilor copţi în saramură.