INGREDIENTE
►un kg carne de porc, de preferat pulpă cu puțină grăsime
►o legătură mărar proaspăt
►o măciulie mărar uscat
►un ou
►sare
►piper negru măcinat și boabe
►2-3 foi dafin
►4 cepe
►2-3 lingurițe orez cu bobul rotund
►ulei de măsline
►două verze murate
►500 g piure de roșii
►200 g slăninuță afumată
Mod de preparare:
1. Pentru început, se scoate varza din butoi și se lasă aproximativ 3-4 ore la desărat, în apă rece. Eventual, se schimbă apa rece de 2-3 ori.
2. În acest timp, se pregătește umplutura pentru sarmale. Se spală ceapa și se toacă mărunt. Se înăbușă câteva minute, cât să se înmoaie în puțin ulei, la foc mediu. Se lasă să se răcească.
3. Într-un bol, se pune carnea tocată și se adaugă oul crud, mărarul uscat și verde toacat mărunt, orezul spălat, condimentele și ceapa. Secretul unor sarmale delicioase este ca această compoziție să fie frământată 30-40 de minute.
4. Se desfac foile de varză, se pregătesc și apoi se înfășoară. Se punîn oala pregătită cu slăninuță și piure de roșii, se aranjează circular și nu grămadă, având grijă ca pe fiecare rând să se pună un strat de varză tocată fin și slăninuță. Se acoperă cu varza tocată cu slăninuță, foi de dafin și mărar uscat. Se fierb bine și apoi se servesc.