Prăjiturile cu cremă la interior sunt printre cele mai consumate deserturi. Nu sunt deloc greu de făcut, iar ingredientele din care se face crema sunt foarte ușor de încorporat. Iată câteva rețete delicioase de creme pentru prăjituri. Fiecare rețetă de cremă de prăjituri de mai jos poate fi adăugată peste aluatul de prăjituri, aluat de tartă ori foietaj.

Rețete de creme pentru prăjituri

Cremă de vanilie pentru prăjituri

Ingrediente

  • 3 plicuri budincă de vanilie;
  • 5 linguri de zahăr;
  • 4 plicuri zahăr vanilat;
  • 1 litru de lapte.

Mod de preparare

Crema de vanilie se face foarte ușor. Pregătește un vas pe care îl vei pune pe foc ulterior. Amestecă praful de budincă într-un bol, zahărul cu cel vanilat, toarnă lapte treptat și amestecă. Lasă la foc mic până când începe să se îngroașe budinca și astfel ai obținut crema de vanilie pe care să o consumi ca atare, după ce ai ținut-o puțin la rece, ori pe care să o adaugi în orice rețetă de prăjitură de casă.

Cremă de ciocolată pentru prăjituri

Ingrediente

  • 250 ml frișcă lichidă;
  • 200 gr ciocolată cu lapte sau amăruie;
  • 50 gr unt;
  • Un praf de sare.

Mod de preparare

Frișca lichidă se pune într-un vas pe foc și se lasă până când ajunge în punctul de fierbere. Se ia de pe foc, se adaugă peste bucățile de ciocolată și untul și se amestecă energic până când ingredientele se topesc și se omogenizează. Se mai adaugă un praf de sare la final, iar crema de ciocolată este gata.

Rețetă cremă de ciocolată făcută în casă

Cremă de caramel pentru prăjituri

Ingrediente

  • 300 ml smântână pentru frișcă;
  • 250 gr zahăr;
  • 150 gr unt cu 82% grăsime;
  • O lingură amidon alimentar sau 2 linguri de făină;
  • Un praf de sare.

Mod de preparare

Într-un vas, pe foc, se pune zahărul și se amestecă continuu până când acesta se topește și se caramelizează. Se adaugă și untul și se amestecă până când se topește.

Ulterior, se adaugă smântâna lichidă și amidonul și se amestecă până când se omogenizează toate ingredientele și se transformă într-o cremă. Se adaugă la final un praf de sare și crema este gata.

Cremă de cafea pentru prăjituri

Ingrediente

  • 6-8 gălbenușuri de ou;
  • 500 ml lapte;
  • 250 ml cafea;
  • 250 gr unt 82% grăsime;
  • 180 gr zahăr;
  • 60 gr amidon.

Mod de preparare

Pregătește pentru început cafeaua. Ulterior, freacă gălbenușurile de ou cu un praf de sare, adaugă apoi zahărul și amestecă până devine o spumă. Adaugă apoi amidonul pe care l-ai amestecat înainte cu puțin lapte rece. Omogenizează totul.

Pune cafeaua fierbinte și laptele fierbinte peste, amestecă energic totul și dă vasul pe foc sau la bain marie, până când începe să fiarbă și se obține consistența cremoasă, asemenea unei budinci.

Când crema este gata, așază peste o folie alimentară, pentru a nu se forma crustă, și lasă să se răcească.

Când crema s-a răcit, adaugă și untul moale și amestecă pentru a se încorpora treptat. Crema este gata și poate fi adăugată în prăjitură.

Cremă de lămâie pentru prăjituri

Ingrediente

  • 4 gălbenușuri de ou;
  • 600 ml lapte;
  • 200 gr unt 82% grăsime;
  • 180 gr zahăr pudră;
  • 150 gr făină;
  • 40 gr amidon;
  • Coaja și zeama de la o lămâie;
  • Un praf de sare.

Mod de preparare

Pune gălbenușurile într-un vas împreună cu sarea și coaja de lămâie răzuită fin. Amestecă totul energic pentru 2 minute. Adaugă apoi zahărul pudră și continuă să amesteci până când se fac spumă. Adaugă puțin lapte rece acum, pe care l-ai amestecat cu amidonul și făina, și omigenizează compoziția.

Restul de lapte încălzește-l și adaugă-l fierbinte peste cremă. Pune vasul pe foc și amestecă continuu până când se omogenizează și se îngroașă ca o budincă. Când crema este gata, așază peste o folie alimentară, pentru a nu se forma crustă, și lasă să se răcească.

Când crema s-a răcit, adaugă și untul moale împreună cu zeama de lămâie și amestecă pentru a se încorpora treptat.

Crema se ține la rece până în momentul în care se folosește. Înainte de folosire, se mai mixează câteva secunde, pentru a deveni mai cremoasă.

Rețetă pentru cremă cu lapte condensat și lime

Ingrediente

  • O cutie, 400 gr, lapte condensat îndulcit;
  • 250 ml smântână pentru frișcă;
  • Zeama de la 3 lime sau 3 lămâi.

Mod de preparare

Înainte de a pregăti crema, ține toate ingredientele la frigider. Într-un bol amestecă laptele condensat, smântâna pentru frișcă și zeama de la cele trei lime sau lămâi. Amestecă totul cu un tel sau cu mixerul pentru câteva secunde, deoarece vei observa că se îngroașă foarte repede crema.

Crema obținută se poate pune imediat pentru orice blat sau aluat de tartă.

Rețete de creme de prăjituri

Rețetă pentru frișcă

Ingrediente

  • 1 litru de smântână dulce, cu minim 30% grăsime;
  • 50 grame zahăr pudră și miezul de la o păstaie de vanilie.

Mod de preparare

Pentru a pregăti frișcă, smântâna se ține înainte la frigider pentru minim patru ore. Vasul în care se pregătește frișca trebuie să fie rece. Astfel, se obține o textură catifelată și fermă.

Se mixează smântâna la mixer, la o viteză mică pentru 1-2 minute, până se omogenizează, după care se crește treptat viteza mixerului, iar când frișca devine fermă, se adaugă și zahărul pudră și vanilia.

Se mixează pentru încă 10 secunde și asta este tot. Frișca nu trebuie mixată foarte mult, pentru că altfel se poate transforma în unt.

Rețetă frișcă de casă fără smântână

Ingrediente

  • Un albuș de ou;
  • Două lingurițe de cremă de brânză cu o textură ușoară;
  • O linguriță de îndulcitor;
  • O linguriță de esență de vanilie.

Mod de preparare

Se bate albușul de ou cu mixerul până se face spumă. Separat, într-un bol, se adaugă crema de brânză până devine o pastă omogenă. Se adaugă peste crema de brânză și îndulcitorul împreună cu esența de vanilie și se amestecă. Pasta obținută se pune peste pasta obținută din albușul de ou, se amestecă și se lasă la rece.

Citește și: Cum să faci coji de eclere acasă

Sursă foto: 123rf.com

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News