Cuprins:
Pe data de 9 martie biserica îi prăznuiește pe cei 40 de Mucenici. Cu această ocazie, se respectă tradiții de Mucenici, se fac bucate alese și se beau 44 de pahare de vin, conform vechiului obicei.
Rețete de mucenici pentru 9 martie
Este o zi de sărbătoare în care activitatea principală este pregătirea mucenicilor copți sau fierți în apă, în funcție de zonă. Iată și care sunt cele mai simple, dar delicioase rețete de mucenici în forma cifrei 8.
Reţete de mucenici în Muntenia
Ingrediente mucenici muntenești:
- 300 g făină,
- 150- 160 ml apă foarte caldă (dar nu peste 50 de grade),
- sare,
- 2,5 l apă,
- coaja de la două portocale mari,
- coaja de la o lămâie mare,
- 10-12 linguri de zahăr,
- nucă măcinată,
- scorţişoară,
- esenţă de rom, un vârf de cuţit de sare.
Cum se fac mucenicii muntenești
Se pune făina într-un vas, se adaugă un vârf de cuţit de sare, iar în mijloc se toarnă apa. Se frământă până ce aluatul devine elastic şi se răceşte complet. Dacă mai este nevoie de făină, se mai adăugă o lingură.
Se mută aluatul pe planul de lucru uşor înfăinat, se împarte în biluţe, iar din fiecare biluţă se formează şnururi lungi şi subţiri (puţin mai subţiri decât un şiret), care se “împletesc” în formă de 8.
Se lasă mucenicii la uscat până a doua zi. Se pune pe foc o oală încăpătoare, cu apă, zahăr, coaja rasă de lămâie şi portocală şi un vârf de cuţit de sare, iar când începe să fiarbă, se adaugă mucenicii.
Se fierb la foc mic, iar după ce se ridică la suprafaţă, se mai lasă cam 3-4 minute. După ce se stinge focul, se adăugă esenţa de rom, scorţişoara şi 4-5 linguri de nucă măcinată. Când se pun în farfurie, se mai adăugă nucă.
Reţete de mucenici din Moldova
Ingrediente mucenici moldovenești:
Aluat mucenici:
- 500-600 g făină,
- un plic de drojdie uscată sau un cub de 25 g de drojdie proaspătă,
- două plicuri de zahăr vanilat,
- 250 ml apă,
- o fiolă esenţă de vanilie,
- 100 ml ulei;
Sirop mucenici:
- 200 g zahăr,
- 400 ml apă,
- o fiolă esenţă de vanilie;
- pentru uns – 200 g nucă măcinată, miere după gust.
Cum se fac mucenicii din Moldova:
Se amestecă într-un vas apa călduţă, uleiul, drojdia şi zahărul vanilat, plus fiola de esenţă de vanilie. Se încorporează treptat făina şi, după ce aceasta începe să se îngroaşe, se frământă cu mâna. Se adăugă atâta făină cât este necesară pentru a obţine un aluat nelipicios şi destul de tare.
Se frământă foarte bine, ca aluatul de pâine, vreo 10-15 minute, apoi se acoperă cu un prosop curat şi se lăsă la crescut într-un loc călduros. Se tapetează cu făină blatul de lucru şi, după o jumătate de oră (când aluatul şi-a dublat volumul), se împarte în bucăţi egale.
Se rulează fiecare bucată de aluat până ce se obţin fâşii, care se “împletesc” în formă de 8. Odată formaţi, mucenicii se pun în tavă, pe hârtie de copt, şi se mai lasă la crescut 30 de minute. Se bagă apoi tava în cuptorul bine încins şi se lasă 30-40 de minute la foc mediu spre tare (200 grade C).
Se face siropul dizolvând zahărul în apă. După ce fierbe amestecul 10-15 minute, se opreşte focul şi se adăugă esenţa de vanilie. După ce se scot din cuptor, mucenicii rumeniţi se lăsă la răcit vreo zece minute, apoi se stropesc cu sirop din abundenţă. Pentru a se îmbiba mai bine, se toarnă în tavă siropul rămas. Se ung apoi cu miere şi se presară nucă măcinată.
- Citește și rețetă de mucenici moldovenești – sfințișori
PONT: Dacă nu ţii post, aluatul se face din următoarele ingrediente:
- 580 g de faină (plus câteva linguri necesare la frământarea finală a aluatului şi la modelare),
- 150 ml smântână lichidă,
- 150 ml apă călduţă,
- un ou mare,
- 75 ml ulei,
- 150 g zahăr,
- un pliculeţ de drojdie uscată,
- o fiolă de esenţă de vanilie,
- o linguriţă de coajă rasă de portocală sau lămâie,
- o linguriţă rasă de sare.
- Se ung cu un amestec făcut dintr- un gălbenuş, 3-4 linguri de apă sau lapte şi un pliculeţ de zahăr vanilat.
Secrete pentru cei mai buni mucenici moldovenești
- Folosește toate ingredientele la temperatura camerei, mai ales untul și ouăle, în cazul în care înlocuiești uleiul.
- Alege făină de calitate. Sunt mai multe tipuri de făină pe piață, așa că asigură-te că folosești făina optimă pentru aluatul de mucenici.
- Drojdia proaspătă sau maiaua folosită face ca aluatul să crească mai bine și mai pufos.
- Laptele, înainte de a fi amestecat cu drojdia, trebuie încălzit puțin. Acest lucru va ajuta ca drojdia să se dizolve mai bine.
- Pentru un aluat mai bun și mai pufos, separă ouăle și adaugă albușurile bătute spumă.
- Poți adăuga în compoziția mucenicilor și o linguriță de oțet împreună cu restul de ingrediente uscate. Acest lucru va ajuta la un aluat mai fraged.
- Pentru mai mult parfum și o aromă deosebită, adaugă în compoziție coajă de lămâie sau coajă de portocală.
- Mucenicii se coc la foc potrivit în cuptor, iar deasupra poți pune o tavă cu apă. Acest lucru ajuta ca aluatul să nu se ardă, ci să se rumenească perfect.
Rețete de mucenici
Cum se fac mucenicii cu nucă
Dacă aveți de gând să răsfățați cu mucenici cu nucă și aveți suficientă răbdare să-i pregătiți în bucătărie, e bine să știți că prepararea și gătirea lor ar putea dura aproape 90 de minute.
Ingrediente pentru mucenicii cu nucă
- Pentru aluat: 500 g făină, 200 ml apă , 1/2 lingurita sare
- Pentru fiert: 2-3 litri apă, zahăr după gust
- Pentru servit: 300 g nucă măcinată, esenţă de rom, coaja rasă a unei portocale, coaja rasă a unei lămâi, esenţă de vanilie, un plic zahăr vanilat, scorţişoară
Mod de preparare rețetă mucenici cu nucă
Spre deosebire de tradiția din zona Moldovei, mucenicii se prepară diferit în Muntenia. Mucenicii muntenești, cei mici și în formă de 8, se fierb în zeamă.
Dacă vrei, poți prepara în avans aluatul pentru mucenici. Iată care sunt pașii de urmat:
Amestecă făina, apa și sarea și frământă pentru a obține un aluat potrivit de tare. Întinde aluatul într-o foaie nu mai groasă de 1/2 cm. Taie mucenicii cu aparatul special în formă de 8.
Pune mucenicii tăiaţi pe hârtie (sau într-o tavă), răsfiraţi. Lasă-i să se usuce timp de o oră.
Pune pe foc o oala cu 2-3 litri de apa, cu sare si zahăr – după gust. Când apa începe sa fiarbă, micșoreaza focul și pune mucenicii cu grijă. Adaugă răzătura de citrice, esenţele și zahărul vanilat si lasă-i la fiert în jur de 20-25 de minute, conform retete.unica.ro.
După preferințe, mucenicii se servesc reci sau calzi, cu nucă și scorțișoară presărate deasupra. E recomandat să nu puneți scorțișoara în timpul fierberii deoarece va deveni ușor cleioasă.
Mucenici cu zeamă. Care este cea mai simplă rețetă de mucenici
Mucenicii cu zeamă pot fi pregătiți ușor, în condițiile în care se pot cumpăra din comerț mucenici gata ambalați, buni de fiert.
Ingredientele necesare pentru mucenici cu zeamă:
- 250 de grame de mucenici uscați din comerț;
- Doi litri de apă;
- 150 de grame de zăhar;
- 150 de grame de miez de nucă macinată;
- Un vârf de linguriță de sare;
- linguriță de esență de vanilie;
- linguriță de esență de rom;
- Coajă rasă de la o lămâie mică;
- Două lingurițe scorțișoară pulbere.
Mod de preparare:
Se pune la fiert apa cu sarea. Când începe să fiarbă, se adaugă mucenicii și se mai lasă aproape 10 minute până sunt fierți. E indicat să amestecați din când în când ca să nu se lipească între ei
Când mucenicii sunt făcuți, oprește focul, adaugă esențele și coaja de lămâie. Miezul de nucă măcinat și scorțișoara pot fi adăugate fie acum sau în farfurie, în momentul servirii.
Rețetă Mucenici fierți
Binecunoscuții mucenici fierți sunt considerați o deliciu printre preparatele de post.
Cum se fac mucenicii fierti:
Într-un castron se pune făină, se adaugă un praf de sare și apă. Conținutul se amestecă până când se obține un aluat elastic care nu se lipește de mână.
Ia bucățelele mici de aluat fiecare în parte și rulează-le cu podul palmelor pe suprafața lucru până când obții un rulou subțire de aproape șapte centimetri. Din ruloul obținut, formează un cerc pe care îl încolăcești în formă de 8.
Mucenicii obținuți trebuie puși la uscat pe o coală de hârtie până a doua zi. Într-o cratiță se pun doi litri de apă în care se adaugă zahăr tos, pliculețe de zahăr vanilat, un praf de sare, iar totul se pune la fiert.
Când începe apa să fiarbă, adăugăm în cratiță și mucenicii care trebuie lăsați la fiert până când se înmoaie. În timpul fierberii, se amestecă din când în când în cratiță ca mucenicii să nu se lipsească unii de alții.
După ce sunt suficient de fierți, se adaugă miere, coajă rasă de la o lămâie, esențele de rom și nucă și amestecăm.
Cele mai bune rețete de mucenici le găsești mai sus. Indiferent de rețeta aleasă, mucenicii se pot servi atât calzi, cât și reci.
Rețete mucenici moldovenești fără gluten
Ingrediente mucenici moldovenești fără gluten
Pentru aluat:
- 350 g făină albă fără gluten
- 4 g de drojdie uscată
- 1 ou
- 200 ml lapte
- 4 linguri de zahar brun
- ½ coaja de la o lămâie
- ½ coaja de la o portocală
- 1 pliculeț zahar vanilat
- Un praf de sare
- 2 linguri de ulei de floare sau rapita
- Nuci macinate
- scortisoara pentru pus deasupra.
Pentru sirop:
- 2 linguri de miere
- 150 ml apă
- esență de rom
Mod de preparare:
Făina se cerne, se amestecă cu drojdia, sarea, zahărul, coaja de lămâie și portocală, apoi se adaugă laptele puțin călduț, oul, și se mixează aproximativ 3 minute la un nivel moderat. În acest timp adăugați uleiul. Continuati mixarea, de aceasta dată la o treapta superioară, pentru încă aproximativ 4 minute.
Aluatul rezultat ar trebui să aiba consistență mai moale. Se lasă aluatul la dospit, acoperit, la loc cald până își dublează volumul.
Aluatul crescut se modelează în forma dorită și se așaza în tavă unsă în prealabil cu unt. Se pune deasupra miere, nuca și migdale măcinate. Se coace pentru aproximativ 60-70 min la o temperatura de 190 grade.
Când mucenicii sunt copți, se scot din cuptor si se lasă10 minute, apoi se toarnă peste ei siropul cald. Puteți cerne deasupra și scorțișoară.