Cuprins:
Piftia sau răcituri, așa cum mai este cunoscut preparatul, este un fel de mâncare care se pregătește în mod special pentru masa de Crăciun. Totuși, piftia poate fi servită și de Revelion. Rețeta de piftie se poate pregăti din carne de pui, carne de porc sau pește, în funcție de preferințele fiecăruia. Te învățăm cum să pregătești acasă piftie de Crăciun, în doar câțiva pași simpli.
Ce este piftia
Piftia sau răcitura este un preparat culinar din grupa gustărilor reci, obținut prin fierberea îndelungată a bucăților de carne (porc, vițel, curcan, cocoș, gâscă, pește) cu os și cartilaje, în asociere cu legume, zarzavaturi și diferite condimente.
Cum se face piftia – reguli de bază pentru rețeta de piftie
Orice piftie are la bază niște paași simpli de urmat. Astfel, carnea folosită la rețeta de piftie se spală și se pune la fiert în apă rece cu sare, se spumează și se lasă la fiert până apa se limpezește. La această fiertură se adaugă legumele și foile de dafin și se lasă să fiarbă la foc mic până când carnea se desprinde ușor de pe oase. Se scoate carnea, se elimină oasele, se porționează și se pune în diferite forme (boluri, supiere, farfurii adânci) cu decor din morcov, pătrunjel verde și ou. Supa rezultată see strecoară, se degresează și se adaugă mujdeiul de usturoi (strecurat la rândul lui). Supa rezultată se toarnă peste carne și se păstrează la rece până se încheagă. În anumite situații, dacă nu sunt suficiente oase sau cartolaje care să asigure închegarea piftiei, la fiertura finală se pune gelatină înmuiată în apă, pentru a asigura închegarea.
Iată câteva rețete pentru piftie de Crăciun
Rețetă de piftie cu carne de porc
Ingrediente piftie de porc:
- două picioare de porc,
- un ciolan afumat,
- o jumătate căpățână de porc,
- o căpățână de usturoi,
- un morcov, un pătrunjel,
- o țelină,
- o ceapă,
- sare,
- 1 plic de gelatină incoloră.
Mod de preparare piftie de porc pentru Crăciun:
Se spală carnea și pune la fiert vreo trei ore până se desprinde de pe oase, apoi se adaugă legumele și se mai lasă la fiert o jumătate de oră. Se adaugă sare, cât e necesar, apoi usturoiul pisat și se ia de pe foc. Gelatina se pune puțin la umflat în apă, apoi se încălzește pe baie de abur pînă devine ca o miere fină, fără cristale, și când piftie este destul de bine răcorită se adaugă gelatina. Cu o paletă se scot carnea și legumele și se lasă puțin să se răcorească. Apoi se dezosează carnea și se așază în farfurii, se toarnă zeama strecurată, cât să le acopere. Rețeta de piftie de porc se dă la rece.
Sursă rețetă: Retete.unica.ro
Rețetă piftie de Crăciun – carne de curcan
Ingrediente pentru piftie de Crăciun:
- 1,5 kg carne de curcan (două aripi). pentru că piftia de curcan se încheagă mai greu e recomandat să puneși la fiert și gât sau gheare, chiar dacă dupa fierbere le eliminați
- un morcov,
- o țelină,
- 4 cepe,
- 10 căței de usturoi,
- sare,
- piper.
Mod de preparare piftie de curcan:
Se pune la fiert carnea în apă cu sare, alături de ceapa tăiată în jumătăți, morcovul curățat și tăiat felii și rădăcina de țelină tăiată cubulețe, până se înmoaie (cam o oră). Se scot legumele, se taie felii apoi se pun într-un castron. Se adaugă puțin piper la fiertura de curcan și se mai lasă la fiert la foc mic până scade zeama și carnea este foarte bine fiartă. Se scoate carnea din zeamă, se porționeaza în castronașe, se adaugă legumele iar în zeamă se pune usturoiul zdrobit și se toarnă în castroane până se umplu. Se servește după ce s-a întărit, cu mărar deasupra.
Rețetă de piftie pentru Crăciun – carne de pui
Ingrediente rețetă piftie din carne de pui:
- 1 kilogram de carne de pasăre (mai bătrână) cu os şi piele;
- 1,5 litri supă de pui;
- 1 ceapă;
- 1 lingură de ulei;
- 2-3 căţei de usturoi;
- 4-5 boabe de piper;
- 1 plic de gelatină
- sare.
Mod de preparare piftie de Crăciun:
Se taie carnea de pasăre în bucăţi potrivite care se pun la fiert în supa de pui şi 1,5 litri de apă rece. Se fierbe la foc mic luând spuma formată cât mai des. După o oră de fiert, se adaugă în oală o linguriţă de sare şi ceapa întreagă și se mai fierbe încă o jumătate de oră sau până când carnea începe să se desprindă de pe oase.
Se adaugă în oală usturoiul pisat și se lasă să mai dea un clocot şi se ia oala de pe foc. Se mai adaugă un plic de gelatină înmuiată în apă rece. Se strecoară zeama printr-o sită deasă și se lasă să se răcorească. Se pun bucăţile de carne, distribuite egal în fiecare castroane, fie cu tot cu os sau dezosate. Se toarnă zeama de carne, în mod egal, în castroane. Se lasă la rece minimum 6 ore înainte de a se consuma.
Bine de știut!
– pentru cine cumpără carne din magazin (pui sau pulpe), trebuie să rețină că picioarele de pasăre matură (ideală pentru piftie) sunt mai lungi.
Rețetă piftie de Crăciun – din pește
Ingrediente pentru rețeta de piftie din pește:
- 1 crap de 1 kg,
- o ceapă,
- 1 morcov,
- o rădăcină de pătrunjel,
- 6-10 boabe de piper,
- 3 căței de usturoi,
- o foaie de dafin,
- sare,
- lămâie.
Mod de preparare piftie de pește:
Se pune la fiert în apă cu sare, după gust, zarzavatul curățat și spălat, mai puțin usturoiul, foia de dafin, boabele de piper, capul și coada de pește. După ce au fiert legumele, se strecoară zeama și se toarnă în alt vas în care se pune trunchiul de crap feliat, astfel încât zeama să acopere peștele cu cel mult 2 degete.
Se ia spuma și se lasă pe foc până când peștele este fiert, după care se scoate, se dezosează și se așază într-un castron. Se lasă la răcorit și se pune în ea usturoiul zdrobit apoi se strecoară peste feliile de pește din castron. Piftia de pește se servește cu felii de lămâie.
Piftie de rață – cum se face
Ingrediente piftie de rață
- 1.3 kg carne de raţă (pulpe, aripi, picioare, cap, gât)
- sare
- 1 ceapă
- 2 căţei de usturoi mari
- 6 foi de gelatină
Mod de preparare piftie rață
Ca să vă iasă cea mai bună piftie de rață, puneţi bucăţile de carne la fiert, abia când apa clocoteşte. Atunci când apare, adunaţi foarte bine spuma, apoi adăugaţi în vasul care fierbe sarea şi ceapa.
Lăsaţi totul să fiarbă la foc molcom, până în momentul în carnea se desface de pe oase. Scoateţi apoi carnea şi puneţi-o în castronaşe ori în alte boluri sau forme alese pentru piftia de rață.
Degresaţi zeama, când este încă fierbinte și adăugaţi gelatina care a fost înmuiată în apă rece timp de 2 minute.
Când lichidul de fierbere s-a mai răcit, puneţi mujdeiul, lăsaţi să se limpezească, strecuraţi-l şi turnaţi-l peste carnea din forme şi castronaşe.
Secrete pentru cea mai bună piftie de Crăciun – răcituri de Crăciun
- Piftia trebuie să fiarbă la foc foarte mic. Cea de porc cam 4 ore, cea de curcan, mai puțin.
- Se spumează și doar după ce e fiartă carnea se adaugă zarzavatul. Piftia e gata când zeama este lipicioasă.
- Oala în care zeama fierbe cu carnea trebuie spumată mereu cu o spatulă de lemn sau o lingură de lemn, pentru a obține o piftie limpede.
- Oala trebuie să fie mereu acoperită și se ia capacul doar când scoți spuma.
- Dacă vrei o piftie mai slabă las-o în oală până a doua zi.
- Curăță stratul de grăsime, apoi pune-o pe foc, strecoară zeama, adaugă usturoiul și e gata.
Cum obții zeamă de piftie limpede
Dacă supa este încă tulbure, încercați următoarea soluție: la un litru de lichid, veți avea nevoie de un ou de găină (albușul și coaja de ou ciagulează ”impuritățile”).
Spălați bine oul cu un burete și bicarbonat de sodiu. Spargeți-l și despărțiți albușul de gălbenuș. Bateți albușul într-o spumă, iar coajă mărunțiți-o, până devine pulbere. Se adaugă albușul și coaja în supa caldă, apoi încălziți-o la foc mic. Se amestecă de sus în jos: albușul va acoperi suprafața lichidului tulbure și va absorbi particulele care tulbură supa piftiei. Aduceți supa până la fierbere și continuați să amestecați timp de câteva minute. Apoi opriți focul și lăsați oala acoperită un sfert de oră.
Depunerile de coajă și fulgii de spumă v-or rămâne la fundul oalei. Îndepărtați cu grijă albușul de pe suprafață cu o paletă, iar supa strecurați-o printr-o sită sau plasă de tifon. Veți bține o răcitură limpede care nu își va schimba gustul după această procedură.
Pentru desert, încearcă aceste rețete de prajituri de Craciun sau prajitura Alba ca Zapada.