Cuprins:
Gustul aromat al cafelei se îmbină perfect cu un aluat pufos și așa poate lua naștere cea mai bună rețete de prăjitură cu cafea. Iată de ce ingredient ai nevoie pentru a face rețete de dulciuri și prăjituri cu cafea.
Rețete de prăjituri cu cafea
Prăjitură cu cafea și nucă
Ingrediente pentru blat
- 150 g zahăr tos;
- 150 g nucă măcinată;
- 40 g faină albă;
- 15 g cacao;
- 5 g praf de copt;
- 6 ouă întregi;
- Un praf de sare;
- 1 linguriță de ness, cafea măcinată.
Ingrediente pentru cremă
- 300 g nucă coaptă;
- 300 g unt;
- 300 ml apă;
- 250 g zahăr tos;
- 3 lingurițe ness, cafea măcinată;
- 30 g amidon alimentar.
Ingrediente pentru glazură
- 200 g de ciocolată cu lapte;
- 150 g smântână din lapte pentru frișcă cu 35% grăsime.
Mod de preparare
Bate ouăle cu un praf de sare până se formează o spumă ușoară. Adaugă treptat și zahărul și continua să amesteci cu mixerul până când obții o cremă consistentă.
Amestecă într-un bol făina, nuca măcinată, nessul, cacao și praful de copt. Adaugă treptat, în trei tranșe, amestecul de mai sus din făină și nucă și amestecă bine.
Când ai terminat compoziția, pune-o într-o tavă pentru cuptor în care ai pus foaie de copt și dă la 180 de grade pentru 15 minute. Lasă apoi blatul să se răcească.
Pentru cremă, toacă nuca mărunt. Pune apa și nessul împreună cu zahărul într-o cratiță și dă pe foc până ajunge în punctul de fierbere. Adaugă acum și nuca împreună cu amidonul și continua să amesteci până când se îngroașă. Lasă apoi să se răcească.
Mixează untul până când devine cremos, adaugă treptat, câte o lingură din crema cu nucă și amestecă bine să se omogenizeze toate ingredientele. Peste blatul făcut pune un strat gros din crema obținută, nivelează și dă prăjitura la rece pentru 30 de minute.
Între timp, pune smântâna împreună cu ciocolata pe foc timp de 2,3 minute. Toarnă glazura la temperatura camerei peste crema de prăjitură și dă din nou la rece pentru câteva ore înainte de servire, ideal ar fi să fie lăsată la rece peste noapte. Prăjitura este gata.
Prăjitură cu cafea și aluat pufos
Ingrediente
- 300 gr făină;
- 300 gr zahăr pudră;
- 300 ml cafea instant;
- 250 gr unt;
- 200 gr ciocolată de menaj;
- 100 ml amaretto;
- 2 ouă;
- Un plic praf de copt;
- Cacao.
Mod de preparare
Pune într-o cratiță, la foc mic, ciocolata și cafeaua. Când ciocolata se topește, adaugă și untul și amestecă bine. Ia de pe foc când acestea s-au topit complet și pune zahărul împreună cu amaretto peste. Amesteă și lasă să se răcească.
Într-un bol amestecă făina cu praful de copt și adaugă treptat crema de ciocolată de mai sus. Amestecă bine pentru a se încorpora. Adaugă acum și ouăle și amestecă.
Compoziția obținută pune-o într-o tavă rotundă pentru cuptor și pune-o la copt, la foc mic, 140-150 de grade, pentru o oră și jumătate. Lasă-o să se răcească când este bine coaptă.
Deasupra poți presăra zahăr pudră și prăjitura este gata.
Cea mai cunoscută rețetă de prăjitură cu cafea – Tiramisu
Ingrediente
- 28-30 pișcoturi;
- 500 ml cafea.
- Pentru cremă
- 4 gălbenușuri;
- 400 g brânză mascarpone;
- 300 g zahăr pudră;
- 300 g frișcă;
- 3 linguri amaretto;
- un praf sare;
- 2-3 picături extract de vanilie.
Mod de preparare
Se freacă gălbenușurile cu zahărul pudră, apoi se adaugă mascarpone și amaretto în crema de gălbenușuri. Se încorporează cele două creme și se mai mixează 5-10 minute, până când se obține o cremă foarte fină.
Se înmoaie pișcoturile în cafea și se aşază într-un strat în formă tapetată cu folie de aluminiu. Se toarnă un strat de cremă, unul de pișcoturi și se repetă procesul până când se folosesc toate pișcoturile și toată crema. La final, peste tiramisu se pudrează cacao din plin și se pune prăjitura la rece pentru câteva ore înainte de servire.
Descoperă și alte rețete de tiramisu
Rețete de dulciuri cu cafea
Macarons cu cafea
Ingrediente pentru macarons
- patru albușuri;
- 300 de grame de zahăr pudră;
- 115 grame de migdale măcinate;
- o linguriță de cafea instant.
Ingrediente pentru cremă
- o linguriță de cafea instant;
- un vârf de linguriță de sare:
- 150 de grame de ciocolată neagră:
- 125 de mililitri de smântână cu 30% grăsime.
Mod de preparare
Bate albușurile împreună cu 75 gr de zahăr până când obții o bezea. Cerne făina și restul de zahăr pentru a te asigura că nu există impurități ce ar putea afecta textura fină a prăjiturii. Acum, cu o spatula, adaugă treptat zahărul cu făina în bezea și amestecă. Pune și câte o lingură, pe rând, de cafea. Amestecă totul.
Pune crema obținută într-un poș, iar într-o tavă pe care ai tapetat-o cu foaie de copt, fă cercuri mici. Dacă observi că aluatul din tavă are bule de aer, poți mișca tava de blatul de lucru de câteva ori.
Lasă prăjiturelele macarons formate să stea la temperatura camerei pentru 20, maxim 40 de minute, până când observi că și-au format o crustă deasupra. Dă atunci tava la cuptor, pentru 20-25 de minute, la 150 de grade.
Separat, într-un vas, pune smântâna și pune-o la foc mic până când ajunge în punctul de fierbere. Ia de pe foc apoi, adaugă ciocolata mărunțită și cafeaua. Amestecă bine totul până când obții o cremă omigenă. Lasă să se răcească.
Acum, ia două părți de macarons și unește-le între ele cu ajutorul cremei de la mijloc. Rețeta de macarons cu cafea este gata.
Biscuiți cu cafea
Ingrediente
- 250 gr făină;
- 125 gr unt;
- 100 gr zahăr pudră;
- 3 linguri cafea solubilă;
- 3 gălbenușuri;
- O linguriță cacao;
- O linguriță praf de copt.
Mod de preparare
Amestecă făina cu untul și adaugă treptat zahărul, apoi cafeaua și praful de copt. Continuă să amesteci până când s-au omogenizat toate ingredientele. Adaugă apoi și gălbenușurile și amestecă-le pe toate. Pune aluatul obținut la rece pentru o oră.
Întinde apoi aluatul și formează din el biluțe mici, cât forma unei nuci. Pune bilele într-o tavă pentru cuptor, tapetată cu hârtie de copt, apoi aplatizează puțin, apasă pe fiecare bilă din aluat pentru a forma un biscuite. La mijloc, fă o crestătură mică cu ajutorul unui cuțit.
Dă biscuiții la cuptor pentru 15-20 de minute, la 180 de grade.
Bomboane cu cafea și ciocolată
Ingrediente
- 200 gr ciocolată cu lapte;
- 40 gr unt;
- 40 gr praf de lapte pentru prăjituri;
- 40 ml apă;
- 10 gr cafea solubilă;
- 2 gălbenușuri;
- Cacao.
Mod de preparare
Topește ciocolata împreună cu untul, apoi adaugă laptele praf și apa. Amestecă totul până când obții o pastă omogenă. Lasă să se răcească.
Ulterior, când crema s-a răcit și întărit, formează biluțe mici, trece fiecare bilă prin cacao și pune-le pe un platou, la rece, pentru minim 2 ore înaintea servirii.
Citește și: Rețete de prăjituri cu lămâie
Sursă foto: 123rf.com
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!