Volumul, apărut la Editura Maşina de scris, este o călătorie în Bucureştiul sfârşitului de secol 19, atunci când primar era Emilian Pache Protopopescu, apoi în Bucureştiul anilor 30, în timpul mandatului lui Dem I. Dobrescu şi mult mai aproape de zilele noastre, când la şefia capitalei se afla Adriean Videanu. Lucrarea se axează pe oamenii, presa şi pasiunile timpului şi conţine numeroase reproduceri şi extrase din ziarele epocii. ”E uluitor că, la mai bine de un secol, când vine vorba despre presă, politică şi administraţie, lucrurile s-au schimbat foarte puţin sau aproape deloc. Cei trei primari despre care vorbesc în această carte au fost înjuraţi, blestemaţi, defăimaţi şi singurul lor aliat în bătălia cu istoria l-a reprezentat timpul. Numai timpul i-a „reabilitat” pe Pache Protopopescu şi pe Dem I. Dobrescu. Pentru Adriean Videanu probabil că mai e nevoie să treacă ceva timp…”, ne-a declarat Robert Turcescu.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News