RODICA POPESCU BITĂNESCU: „Sunt o persoană profundă şi râd rar în realitate”

Şi cum e „Viaţa de cimitir”?
Este o comedie romantică deosebită, şi o spun oameni avizaţi. Conţine poveşti de iubire şi redă interacţiunea dintre cei vii şi cei de dincolo. Toţi vrem să ştim ce e dincolo, dar până atunci putem să mergem la teatru! Următoarea reprezentaţie va fi chiar pe
24 februarie, la Teatrul Ion Creangă, pe Lipscani (Bucureşti). Majoritatea publicului meu este reprezentată de tineri. Este un mare balon de oxigen, mai ales că mulţi vin la mine după spectacol şi-mi spun „doamna Bitănescu, acesta este genul de piesă pe care am aşteptat-o”. Când aud, îmi merge la inimă!

Ce v-a determinat să scrieţi primul spectacol, v-aţi dorit sau v-a îndemnat cineva?
În viaţa mea nu scrisesem nimic, nu avusesem răbdare nici măcar pentru o scrisoare. Totuşi, am simţit nevoia să aştern pe hârtie câte ceva, în urma experienţei acumulate şi a lecturilor pe care le-am făcut. Textul la „5 femei de tranziţie” l-am ţinut mult timp ascuns. Mă gândeam „o fi bine, n-o fi?”. Primul om care a citit piesa a fost regretatul actor şi regizorul Victor Moldovan. Mi-a spus: „Nu trebuie să schimbi un cuvânt”. Am crezut că e politeţe! După o vreme, fiind în Teatrul Naţional, m-am întâlnit cu Radu Beligan. I-am spus: „Maestre, am scris şi eu o piesă!”. S-a uitat la mine atât de plictisit! Probabil a gândit: „Uite-o, încă una care a scris ceva şi mă bate la cap!”. Mi-a luat scenariul cu o reţinere fantastică, l-a băgat în geantă şi a plecat. Surprinzător, a doua zi m-a sunat şi mi-a spus: „Pune urgent piesa în scenă, că o să ai succes. Să scrii în continuare!”. Nu-mi venea să cred, dar s-a dovedit c-a avut dreptate! Şi asta în ciuda faptului că mulţi au crezut că sunt o persoană care doar râde şi e mai superficială.

Recomandări

Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare

Aşadar, râsul dv. inconfundabil v-a adus şi dezavantaje?
Sigur că da, pentru că aparenţele înşală. Lumea a venit la piesele mele la început din curiozitate. Mulţi gândeau că „cine mă, asta care râde tot timpul ştie să şi scrie?”. Ulterior, am primit scrisori, reacţii pozitive faţă de subiectele pe care le-am abordat.

Dv. cum vă vedeţi pe sine?
Sunt o persoană extrem de profundă şi râd foarte rar în realitate. De fapt, râd numai când mă amuz cu adevărat, iar râsul cu poftă se transmite.

V-aţi întâlnit soţul când aţi susţinut examenul auto, dânsul fiind examinatorul. Aţi obţinut permisul din prima?
Am luat din prima, da! (râde) Eram foarte emoţionată. L-am văzut atât de frumos, de serios, de distant şi de tăcut, că am îngheţat. Cei de pe margine îmi spuseseră: „Aoleu, ai nimerit la Bitănescu!”, în sensul negativ, evident. Eu, în schimb, îl vedeam frumos şi aveam impresia că arată a american sau străin ceva, german, suedez. Am susţinut examenul şi mi-a spus: „Vă dau, că n-aţi mers rău!”. După aceea, l-am invitat la teatru, m-a văzut în „Castiliana”. Eram foarte bună în rolul acela. Am continuat întâlnirile şi uite aşa ne-am căsătorit şi au trecut 42 de ani de când ne cunoaştem. 

Recomandări

Similitudini în programele de guvernare: decalogul USR – AUR

Ce a contat în căsnicia dv.?
Trebuie să fie ceva ce te leagă. Nu e neapărat cazul să te pregăteşti să meargă o căsătorie, ci să existe dragoste, pentru că, dacă este cu adevărat, ea sporeşte trecând anii. Mai ales dacă ai lucruri în comun: ce muzică asculţi, ce citeşti, ce mănânci, ce bei, cum mănânci, ce îţi place să faci. Contează să te completezi cu celălalt. Nu pot să dau lecţii despre asta, dar cred că Dumnezeu a făcut să ne înţelegem şi zic că aşa va fi până la sfârşit.

Vă amintiţi că aţi fost o tânără rebelă?
Oh, da! Generaţia de azi e mic copil faţă de cum eram eu. Nu ascultam de sfatul nimănui. Eram şi sunt foarte orgolioasă. Nu suportam să fiu acuzată pe nedrept. O dată am fugit şi de acasă din cauza asta. Două zile şi o noapte n-au ştiut părinţii mei de mine. Şi-mi plăceau mult sporturile extreme. Patinam cu aşa o viteză, că dacă intram într-un copac, praf mă făceam. Iar când eram studentă şi am plecat într-un turneu cu trenul, m-am urcat pe vagoane şi n-a ştiu nimeni că eu am mers câteva staţii cocoţată acolo. Eram cam inconştientă, dar şi curajoasă. Noroc că n-am păţit nimic!

Dintre sporturile extreme actuale v-ar tenta ceva?
Poate să încerc cu parapanta. Şi-mi place foarte mult să conduc chiar şi 700 de kilometri, până mă uit cruciş, însă doar cu viteză moderată. O fac de plăcere!

Recomandări

Hoție la Castelul Peleș. Casa Regală și statul român, furați de rețeaua angajaților prin metoda biletelor revândute

Ce pregătiţi pentru viitorul apropiat?
În martie, o să încep un turneu în ţară cu piesa „Viaţă de cimitir”. Am mai fost şi sunt din nou chemată la Timişoara, Mediaş, Blaj, Iaşi, Braşov, peste tot în ţară. Sunt foarte bucuroasă că-mi joc spectacolele cu mare succes de casă şi sunt încântată că am început să scriu cea de-a patra piesă, tot o comedie. N-am terminat-o, dar sigur va fi gata până la sfârşitul anului.

NU POT TRĂI FĂRĂ…

…să dorm
„N-aş putea trăi fără somn, pe cuvânt de onoare. Sunt o leneşă ce n-ai pomenit, mai ales după-amiaza!”.
…să mănânc bine
„Sunt foarte pofticioasă, îmi place să mănânc orice, dar mă abţin, că altfel aş ajunge cât un dulap”.
…operă şi cărţi
„Sunt înnebunită după muzica clasică şi operă. În maşină numai asta ascult. Chiar regret că nu am cântat acest gen, pentru că vocea mea s-ar fi potrivit perfect. Şi-mi mai plac cărţile bune şi filmele psihologice”.
Material preluat din Libertatea pentru Femei

Urmărește-ne pe Google News