1. Exercițiile cardio
Ajută la îmbunătățirea fluxului sanguin, prin oxigenarea corespunzătoare și prin furnizarea de nutrienți. Printre cele mai bune astfel de exerciții se numără mersul pe jos, alergatul și plimbatul cu bicicleta. În timpul acestora, se recomandă executarea unor sarcini mentale care vor ajuta la crearea unor conexiuni, implicit la creșterea puterii creierului.
2. Învățarea unor lucruri noi
Acest organ trebuie provocat în permanență pentru a rămâne activ. E bine ca în fiecare zi să încerci să acumulezi noi cunoștințe. Specialiștii spun că este ideal să înveți o limbă străină, un stil de dans, ba chiar să cânți la un instrument. Se spune că până și tăierea cojii unui măr solicită într-un mod pozitiv creierul.
3. Punerea ordinii în gânduri
Stresul este unul dintre factorii care diminuează activitatea sa, oamenii întâmpinând probleme în a-și aminti anumite lucruri sau în a produce ceva creativ. Prin urmare, este bine să-ți organizezi gândurile oriunde te-ai afla. Meditația este o metodă foarte potrivită de a realiza acest lucru. Alte activități care ar putea fi întreprinse în acest sens sunt compunerea de poezii sau yoga. În principiu, orice te face să te relaxezi.
4. Hrănirea sa. La propriu!
Creierul are nevoie de anumite substanțe pentru a funcționa corespunzător. Este vorba despre acizii grași, Omega-3 și flavonoidele (pigmenți de plante cu proprietăți antioxidante). Acestea optimizează activitatea sa și se găsesc în alimente ca ouăle, nucile, semințele, tofu, soia, conopida, carnea de vită, anumite fructe de mare și specii de pește gras, cafeaua, fructele de pădure, merele, portocalele, ceapa, roșiile, salata verde și lista poate continua.

Sursă info: healthdigezt.com.
Sursă foto: hepta.ro.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Ce frumos! Anca Dinicu a făcut publică prima fotografie cu chipul fiului ei, de Crăciun. Imaginea este adorabilă! / FOTO
Unica.ro
Ce frumos! Anca Dinicu a făcut publică prima fotografie cu chipul fiului ei, de Crăciun. Imaginea este adorabilă! / FOTO
Drumul Morţii E85 a mai luat o viaţă, în a treia zi de Crăciun. Un Peugeot s-a făcut praf în Vrancea, după ce s-a izbit de o ambulanţă privată pe contrasens
Observatornews.ro
Drumul Morţii E85 a mai luat o viaţă, în a treia zi de Crăciun. Un Peugeot s-a făcut praf în Vrancea, după ce s-a izbit de o ambulanţă privată pe contrasens
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI