Rodica B., 29 iunie 1954, ora 15.30, Bucureşti. Rac cu ascendentul în Scorpion. Una dintre direcţiile cele mai importante de evoluţie pentru dv. este să vă asumaţi statutul de persoană independentă, inclusiv din punct de vedere financiar şi responsabilităţile care vin odată cu beneficiile. Oricare ar fi alegerea în plan profesional, evoluţia dv. se anunţă lentă, dar solidă şi în timp vă poate aduce numeroase satisfacţii, nu numai financiare. Vă concepeţi viaţa ca pe un şir de greutăţi pe care trebuie să le duceţi pe umeri, dar acest lucru vă poate îndepărta de bucuriile vieţii. Aveţi impresia că e adevărat ceea ce credeţi şi nu ceea ce trăiţi în realitate.

Isabela Bogdana Vintilă, 23 august 1989, ora 1.55, Petroşani. Leu cu ascendentul în Rac. O etapă importantă în formarea dv. profesională poate fi reprezentată de studiile superioare sau de un sejur în străinătate, care vă poate deschide noi perspective. Traseul profesional nu se anunţă lin şi lipsit de amăgiri. E important să înţelegeţi că vă irosiţi dacă nu vă alegeţi un domeniu de suflet. Căsătoria nu pare a fi o prioritate şi poate întârzia. Lucrurile nu sunt simple, dar veţi acumula înţelepciunea necesară construirii unei relaţii frumoase.

Valentina Todirică, 28 octombrie 1965, ora 16.00, Bulboaca. Scorpion cu ascendentul în Berbec. Se observă tendinţa de a vă asuma nenumărate sacrificii, care ajung să vă îndepărteze de propriul suflet, de dorinţele dv. cele mai simple şi cele mai naturale cu putinţă. De aici până la dezvoltarea unor probleme serioase de sănătate nu mai e decât un pas. Depresia care vă curge neobservată în suflet vă consumă energia vitală. Pentru dv., străinătatea arată ca o grea încercare şi probabil că în adâncul sufletului tot în ţara natală vreţi să trăiţi. Această dorinţă s-ar putea împlini dacă veţi găsi curajul de a vă spune părerea, de a alege cu inima şi de a ţine cont măcar de ceea ce vă doriţi cu adevărat.

 
 

Urmărește-ne pe Google News