Planeta care simbolizează energia fizi­că, voinţa şi dorinţa de acţiune intră într-o zodie care are ca esenţă economia, prudenţa şi bunul- simţ. E o schimbare be­nefică pentru toa­tă lu­mea, deoarece duce la di­mi­nua­rea orgoliului.
Există şi o parte ne­gativă a acestui tranzit, care trebuie gestio­nată inteligent. Această po­ziţie a lui Marte nu permite viziunea de ansamblu a pro­blemelor cu care ne confrun­tăm şi poate aduce un consum inutil de energie. De asemenea, tranzitul lui Mar­­te poate agrava problemele digestive, acolo unde acestea există. Se recomandă să ne orien­tăm către proce­duri care pot contribui la cură­ţarea organismului: de exemplu, alimen­taţia să fie simplă şi cât mai na­turală cu putinţă.
BERBECII trebuie să se mobilizeze în tot ce este legat de starea lor de să­nătate şi de stilul de viaţă. Se recomandă să lase deoparte speran­ţele de­şarte. TAURII riscă să intre în conflicte cu cei dragi. Iau în serios tot ce li se spune, nu cer ex­plicaţii şi adună supărări care îi macină. GEMENII trebuie să se implice în problemele celor dragi: poate fi vorba de boala unui părinte sau de o schimbare în familie, care cere mai mult efort şi mai mul­tă seriozitate din par­tea lor.
RACII se pun la punct prin programarea unor examene mereu amânate sau prin planificarea unor întâlniri pe care le-au tot o­­colit. LEII resimt lipsa unor instrumente, care să le permită să îşi mă­soa­re valoarea. Fie fac com­paraţii cu cei aflaţi pe a­ceeaşi poziţie profe­s­i­onală, fie îşi mă­soa­ră valoarea pe baza bonusurilor pe care le primesc în schimbul eforturilor depuse. FECIOARELE obser­vă că realismul de care au dat dovadă până a­­cum a fost o ale­gere bu­nă. Sunt mai active în tot ce fac, iar rezultatele vor fi pe mă­sură.
BA­LAN­ŢELE trebuie să îşi ţină firea, să îşi orga­nize­ze mai bine intenţiile şi viaţa, în general. Se re­comandă să aibă grijă de sănătate. SCORPIONII trec la lucruri serioase, cău­tând sprijin în grupul de apartenenţă, printre prieteni sau ape­lând la protectorii care i-au ajutat întotdeauna. Trebuie să de­vină foarte buni ascul­tători. SĂ­GETĂ­TORII sunt în centrul aten­ţiei, cu toate conse­cin­ţele care decurg de aici. Trebuie să fie harnici şi să facă per­for­manţă în aria lor de activitate, pentru că li se cere să dea adevă­rata măsură a valorii lor profesionale.
CAPRICORNII se află într-o etapă de con­strucţie a traseului profesional. Prospec­tează piaţa, pentru a se orienta cât mai bine. VĂRSĂ­TORII primesc un rol care nu le este caracteristic, dar este necesar. Dacă îl vor accepta, vor putea dovedi că au mai multe calităţi decât au crezut ei înşişi. PEŞTII pot fi solicitaţi să participe la negocieri, pot semna do­cumente esen­ţiale pentru viitorul echipei din care fac parte sau ar pu­tea primi oferte de cola­borare de la persoane care ştiu exact cât valo­rează ei.

Răspunsuri la scrisori

Adelina Apostol, 26 septembrie 1990, ora 6.16, Bucureşti. Balanţă cu ascendentul în Fe­cioară. Perioada actuală este esenţială pentru descoperirea drumului în viaţă. Nu este exclus să doriţi să vă stabiliţi departe de ţară, dar este doar o dorinţă tranzitorie. Tot în această perioadă aveţi ocazia de a vă clarifica perspectivele pe termen lung în plan sentimental, în privinţa unei eventuale maternităţi sau a cu­noaş­terii profunde a alesului inimii.
Totul se petrece la nivel mental şi este un proces profund benefic. Aţi venit cu un potenţial de dezvoltare deosebit de bun, dar aţi putea epuiza aceste resurse energetice, dacă vă veţi orienta către scopuri superficiale. Faptul că aţi părăsit casa părintească este un indiciu de nepreţuit că sunteţi pe drumul cel bun.
Alexandra Nicodim, 23 aprilie 1986, ora 15.00, Iaşi. Taur cu ascendentul în Fecioară. Viaţa vă rezervă numeroase ex­perienţe care vă vor conduce către descoperirea adevărului din concepţiile care au stat la baza edu­caţiei primite, pe care le veţi pune, rând pe rând, la îndoială.
Scopul principal este să progresaţi mereu, să simţiţi că vă apropiaţi din ce în ce mai mult de idealul de om pe care vreţi să îl construiţi. Cam mult idealism însă în viziunea despre relaţia de cuplu, pe care o vedeţi ca pe o refacere a paradisului, uitând că sunteţi, totuşi, pe pământ. Un pic de realism nu ar strica!
Anca Grigore, 1 mai 1980, ora 17.30, Galaţi. Taur cu ascendentul în Balanţă. Există un element care iese clar în evidenţă în astrograma dv. şi indică soluţia pentru cele mai importante probleme care vă afectează calitatea vieţii. Se recomandă să adoptaţi o atitudine tolerantă şi să vă deschideţi inima faţă de cei apropiaţi, în special faţă de cel cu care aţi dori să întemeiaţi o familie.
Sunt nenumărate obstacolele pe care trebuie să le treacă acela care s-ar apropia de dv. Vă pricepeţi foarte bine la astfel de probleme când vi se cere ajutorul, dar în propria viaţă nu aplicaţi ceea ce îi sfătuiţi pe alţii să facă. Este important să vă in­te­graţi într-o echipă, să vă simţiţi acceptată şi apreciată.
Alina N., 6 septembrie 1982, ora 7.30, Buzău. Fe­cioa­ră cu ascendentul în Fecioară. E­­xis­­tă riscul ca relaţiile sentimentale să fie subminate de tendinţa dv. de a acorda mai multă im­portanţă propriilor nevoi, sentimente şi e­­mo­­ţii. A­­cest lucru nu a­­fectează nivelul de implicare în re­­laţie, însă creează aş­teptări uriaşe, pentru că sunt străine de firea şi de obiectivele par­­­tenerului.
Se recomandă să creaţi o legătură sufletească permanentă, bazată pe sinceritate şi comunicare. Înainte de a decide asupra calităţii unei relaţii, ar fi bine să cercetaţi dacă nu cumva temerile acumulate au dus la îndepărtarea sufletească de cel drag sau chiar au împiedicat o apropiere autentică. Veţi reuşi să înţelegeţi toate aceste lucruri, iar asta va duce şi la succesul re­laţiei.
Dacă nu vă este indiferent ce vă rezervă astrele, trimiteţi un e-mail la horoscop@libertatea.ro sau o scrisoare pe adresa redacţiei Libertatea (bd. Dimitrie Pompeiu nr. 6, sector 2, Bucureşti), precizând numele şi data completă a naşterii (anul, luna, ziua, ora cât mai exactă şi localitatea). Menţionaţi pe plic “Pentru Elena Bunescu, astrologul Libertăţii”. Răspunsul îl veţi găsi în aceste pagini ale Suplimentului de weekend şi în Libertatea de duminică.

 
 

Urmărește-ne pe Google News