Pe lângă faptul că oul este o importantă sursă de proteine, acesta reprezintă și un ingredient de bază pentru diverse preparate. Nu e doar perfect la cozonac pufos sau checuri și pandișpan, dar poate fi folosit și la drobul de miel, la creme de prăjituri sau la salate de ou.
Cuprins:
Salata de ouă fierte este un preparat ușor de făcut, nu doar ca dificultate, dar și ca timp de preparare. Sunt ocazii în care îți prisosesc ouăle sau, așa cum e cazul sărbătorilor de Paște, cazuri în care ai prea multe ouă fierte și te-ai săturat să le mănânci cu sare, piper, muștar sau lămâie. Pentru astfel de situații avem aceste rețete de salată de ouă fierte.
Salată
de ouă cu maioneză
Salata de ou cu maioneză este atât e simplă pe cât sună. Ai nevoie de maioneză, care se prepară din gălenuș de ou fiert, gălbenuș de ou crud, ulei, sare, muștar și lămâie, și de ouă fierte. Salata de ouă cu maioneză se poate servi cu salată verde cu lămâie și poate fi însuflețită cu mărar tocat din belșug. Ouăle pot fi fierte tari sau mai cleioase, depinde de gustul fiecăruia și ies de o consistență diferită în funcție de cât se fierb ouăle.
Cât despre maioneză, poți încerca singur să faci o maioneză de casă, iar dacă ai emoții că nu o să îți iasă, citește aceste trucuri pentru o maioneză perfectă și totul va fi în regulă!
Salată
de ouă cu castraveți murați
Salata de ouă cu castraveți murați este o altă variantă de a folosi ouăle rămase după Paște. Practic, folosești ouă fierte, tăiate după cum dorești și castraveți murați tăiați cubulețe. Dacă o vrei mai onctuoasă, folosiți o maioneză clasică, iar dacă doriți un preparat mai puțin încărcat faceți o maioneză de post, fără ou. O potriviți de gust cu piper nergu proaspăt măcinat și o puteți orna cu pătrunjel.
Salată
de ouă cu iaurt
O alternativă la salata de ou cu maioneză este de a folosi un iaurt. Pe lângă faptul că nu conține la fel de multe calorii precum maioneza, iaurtul are o aciditate și un gust aparte care poate tăia din „greutatea” oului fiert. Pe lîngă ouă fierte și iaurt, puteți adăuga acestei salate și bucățele de bacon sau cubulețe de castravete. Puțin mărar și chiar un fir de mentă tocat mărunt pot da o savoare aparte acestei salate cu ou.
Știai că ouăle fierte se curăța mai greu de coajă dacă sunt foarte proaspete? Ouăle mai vechi se decojesc ușor după fierbere
Salată
de ouă cu ton
O salată clasică în care ouăle pot fi folosite este salata cu ou fiert și ton. Unii o preferă simplă, doar cu sare, piper și lămâie, alții pot aduga maioneză, ceapă verde, porumb sau măsline. Posibilitățile sunt nelimitate, depinde doar de imaginația și pofta dumneavoastră.
Salată
de ouă cu ceapă verde
Pentru unii, ouăle cu ceapă verde reprezintă gustul copilăriei la țară. Acest gust poate fi rafinat într-o salată cu ou fiert și ceapă verde. Ouăle fierte le tăiați cubulețe, iar ceapa verde o feliați mărunt pe diagonală, pentru efect vizual și păstrarea prospețimii. Ca la orice salat[ de ou, maioneza este liantul elementelor, iar sarea, piperul și lămîia desăvârșesc capodopera culinară. Cîteva rondele de ridiche dau culoare, un pic de textură și te fac să visezi la o stea Michelin!
Salată
de ouă cu brânză și maioneză
Cine are poftă de ceva sățios, poate combina oul fiert tăiat cuburi mari cu brănza preferată. Noi recomandăm o brînză de oaie, cu caracter și gust puternic, care să fie învăluită de o lingură sau două de maioneză. Nu ezita să dați culoare și parfum acestei salate cu mult mărar tocat mărunt.
Salată
de ouă cu cartofi – salata orientală
Ei bine, ce altă variantă la îndemână pentru ouăle fierte mai era de amintit? Desigur este vorba despre salata orientală, cu cartof fiert, castravete, ceapă verde, măsline, oțet, sau de varianta nemțească, cu cartof fiert, ou fiert, castraveți murați și puțină maioneză. Practic o salată de boeuf fără vită și gogoșari murați!
- Vezi și ce rețete poți face cu ouăle rămase după Paște!
- Vezi câteva rețete de salate pe care să le ai tot timpul la îndemână