Cântăreața spune că este azi în viață numai datorită soțului ei, Scott Guetzkow, care a ajutat-o să câștige lupta cu demonii din viața ei, cu urmele adânci lăsate de alcool, droguri și de relațiile dezastruoase cu bărbații din trecut. Beth Hart, dignosticată cu bipolaritate, pierduse prietenii, familia, respectul de sine și cariera. “Scott este cea mai mare fericire din viața mea, pentru că știu că mă iubește. El mi-a salvat sufletul și tot ceea ce însemn eu ca ființă și mai presus decât atât – m-a iubit îndeajuns de mult încât să ajung să mă iubesc și eu pe mine. M-a facut sa iubesc viata! El este sotul meu si casa mea! Este un miracol!”, declară Hart, care este căsătorită cu Scott Guetzkow de 14 ani.