Potrivit credinţelor din popor, în toată Săptămâna Luminată nu se spală rufe, nu se fac treburi casnice şi nu se fac munci agricole, atât în semn de respect pentru sărbătorile amintite, cât și din superstiția de a nu atrage bolile, dăunătorii și pagubele, scrie libertateapentrufemei.ro.
În Joia Luminată, cunoscută și ca „nemaipomenită”, „verde”, „domnească”, se fac pomeni pentru morți. Vinerea Scumpă este cea în care se celebrează și Izvorul Tămăduirii, zi în care apele devin vindecătoare. Sâmbătă se fac pomeni pentru sănătatea celor vii. Iar Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Și lunea de după este importantă în popor, fiind considerată Paștele Blajinilor. Blajinii sunt duhurile străbunilor, care trăiesc la hotarul dintre lumi, unde Apa Sâmbetei se varsă în Sorbul Pământului. Se pun pe morminte vase cu ouă roşii, colaci şi lumânări aprinse, apoi se împart sărmanilor.