Cuprins:
Ce înseamnă sărbătoare cu cruce roșie
Sărbătorile marcate cu cruce roșie în calendarul ortodox se referă la sărbătorile importante din tradiția creștină ortodoxă. Acestea includ sărbători majore precum Paștele (Sfintele Paște), care este cea mai importantă sărbătoare din calendarul creștin ortodox, și Crăciunul (Nașterea Domnului), care marchează nașterea lui Iisus Hristos.
În plus, sunt marcate cu cruce roșie și alte sărbători importante, cum ar fi Înălțarea Domnului, Schimbarea la Față, Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Gheorghe, Sfântul Nicolae și multe altele. Aceste sărbători sunt considerate momente de închinare, celebrare și reflectare pentru credincioșii ortodocși.
Într-un an bisericesc se țin 28 de sărbători cu cruce roșie, cele mai multe dintre ele în preajma Paștelui și a Crăciunului. Acestea sunt considerate cele mai mari sărbători creștine, adevărate praznice împărătești, iar ele sunt închinate Maicii Domnului și sfinților apostoli care au răspândit învățăturile lui Iisus Hristos.
Diferența dintre sărbătorile cu cruce roșie și sărbătorile cu cruce neagră, din punct de vedere liturgic, este dată de bogăția și solemnitatea slujbelor. Astfel, sunt cunoscute:
Sărbători mari – praznicele împărătești, sărbătorile Maicii Domnului și ale sfinților importanți. Acestea sunt trecute cu cruce roșie încadrată de cerc sau paranteze, semn distinctiv pentru importanța slujbei.
Sărbătorile sfinților cu priveghere și polileu – acestea sunt trecute fie cu crucea roșie, fie cu cruce neagră cu o singură paranteză; Sărbătorile sfinților fără priveghere – sunt marcate în calendar cu o cruce simplă.
Sărbătorile sfinților mai puțin însemnați – sunt de două feluri: cu sau fără Doxologie Mare la Utrenie, iar în calendar sunt trecute cu cruce neagră.
Ce înseamnă praznic împărătesc
Praznicul sau prăznuirea este ziua în care Biserica sărbătorește un eveniment din istoria mântuirii, un sfânt sau sfinte moaște. Praznicul este o comemorare liturgică și spirituală a Bisericii la care se cântă în slujbele bisericii rugăciuni și imnuri.
Sărbători cu cruce roșie în 2024
Iată care sunt acele sărbători cu cruce roșie, potrivt calendar ortodox 2024.
Sărbători cu cruce roșie în luna ianuarie
- 1 ianuarie Tăierea împrejur cea după trup a Domnului; Sf. Ier. Vasile cel Mare
- 6 ianuarie – Botezul Domnului (Boboteaza)
- 7 Sf. Prooroc Ioan Botezătorul
- 27 Aducerea moaștelor Sf. Ier. Ioan Gură de Aur
- 30 Sf. Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur;
Sărbători cu cruce roșie în luna februarie
- 2 februarie Întâmpinarea Domnului (Stratenia)
Sărbători cu cruce roșie în luna martie 2024
- 25 martie Buna Vestire (Blagoveştenia)
Sărbători cu cruce roșie în luna aprilie 2024
- 23 aprilie Sf. M. Mc. Gheorghe
Sărbători cu cruce roșie în luna mai 2024
- 2 mai – Aducerea moaştelor Sf. Atanasie cel Mare
- 5 mai Învierea Domnului – Paștele 2024
- 6 mai a doua zi de Sfintele Paști
- 7 mai Sfintele Paști; Învierea Domnului – sărbătoarea luminii și a bucuriei;- a treia zi de Paște
- 10 mai Izvorul tămăduirii
- 21 mai Sf. Împăraţi Constantin şi mama sa Elena
- 25 mai A treia aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul
Sărbători cu cruce roșie în luna iunie 2024
- 13 iunie Înălțarea Domnului (Ziua Eroilor)
- 24 iunie Naşterea Sf. Ioan Botezătorul (Sânzienele)
- 29 iunie Sf. Ap. Petru şi Pavel
Sărbători cu cruce roșie în luna iulie 2024
- 20 iulie Sfântul Ilie Tesviteanul
Sărbători cu cruce roșie în luna august 2024
- 6 august Schimbarea la Faţă a Domnului
- 15 august Adormirea Maicii Domnului
- 29 august Tăierea Capului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul
Sărbători cu cruce roșie în luna septembrie 2024
- 8 septembrie Naşterea Maicii Domnului
- 14 septembrie Înălţarea Sf. Cruci
Sărbători cu cruce roșie în luna octombrie 2024
- 1 octombrie Acoperământul Maicii Domnului
- 14 octombrie Sf. Cuv. Parascheva de la Iaşi; Sf. Mc. Nazarie, Ghervasie, Protasie şi Chelsie
- 26 octombrie Sf. Mare Mc. Dimitrie,
- 27 octombrie Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor
Sărbători cu cruce roșie în luna noiembrie 2024
- 8 noiembrie Soborul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil
- 21 noiembrie Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (Vovidenia)
- 30 noiembrie Sf. Ap. Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României
Sărbători cu cruce roșie în luna decembrie 2024
- 6 decembrie Sf. Ier. Nicolae, Arhiep. Mirelor Lichiei
- 25, 26, 27 decembrie Naşterea Domnului (Crăciunul)
Ce nu este bine să faci în zilele de sărbătoare cu cruce roșie
Sărbătorile cu cruce roșie sunt zile ținute cu strictețe în popor, nu se spală, nu se face curat în casă, nu se gătește, nu se fac lucrări în grădină sau la câmp.
Asemenea zilelor de duminică, în aceste zile de sărbătoare, oamenii merg la slujbă, apoi se odihnesc sau merg în vizite la rude și se întâlnesc cu oamenii dragi. Toate pregătirile sunt făcute din timp și nicio gospodină nu face curat sau nu gătește în zilele cu cruce roșie.
Care sunt sărbătorile legale și zilele libere în 2024
- 1 și 2 ianuarie (prima și a doua zi de Anul Nou) – luni și marți (4 zile, cu sâmbătă și duminică)
- 6 și 7 ianuarie (Boboteaza și Sfântul Ioan Botezătorul) sâmbătă și duminică
- 24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române) – miercuri
- 1 Mai (Ziua Muncii) – miercuri
- 3 mai (Vinerea Mare) – vineri
- 5 mai și 6 mai (Paște ortodox) – duminică și luni (a doua zi de Paște) – minivacanță de 4 zile (3-6 mai); posibil minivacanță extinsă 1-6 mai, în funcție de decizia Guvernului
- 1 iunie (Ziua Copilului) – joi
- 23 și 24 iunie (prima și a doua zi de Rusalii) – duminică și luni 1
- 5 august (Adormirea Maicii Domnului) – joi (posibil minivacanță de 4 zile, joi-duminică, în funcție de decizia Guvernului)
- 30 noiembrie (Sfântul Andrei) – sâmbătă
- 1 decembrie (Ziua Națională a României) – duminică
- 25 și 26 decembrie (prima și a doua zi de Crăciun) – miercuri și joi (posibil minivacanță de 5 zile, dacă ziua de vineri, 27 decembrie, va fi declarată zi de punte)
Zile de post în 2024
- Miercurile și vinerile de peste an, afară de cele cu dezlegare, însemnate;
- Ajunul Bobotezei – 5 ianuarie;
- Postul Sfintelor Paște – 18 martie – 4 mai;
- Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel – 27 iunie – 28 iunie;
- Postul Adormirii Maicii Domnului – 1 august – 14 august;
- Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul – 29 august;
- Înălțarea Sfintei Cruci – 14 septembrie;
- Postul Nașterii Domnului – 14 noiembrie – 24 decembrie.
Zile cu dezlegare la pește în 2024
- Zile cu dezlegare la pește 2024: 2 februarie 2024 – Întâmpinarea Domnului (Stratenia); Evrei VII, 7-17 (Utrenie: Luca II, 25-32) – vineri
- 25 martie 2024 – Buna Vestire – luni
- 15 mai 2024 – Sfântul Pahomie cel Mare; Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, mitropolitul Moldovei – miercuri
- 17 mai 2024 – Sfântul Apostol Andronic – vineri
- 22 mai 2024 – Sfântul Mucenic Vasilisc – miercuri
- 24 mai 2024 – Sfântul Cuvios Simeon – vineri
- 29 mai 2024 – Sfânta Muceniță Teodosia din Tir – miercuri
- 5 iunie 2024 – Sfântul Mucenic Dorotei, episcopul Tirului – miercuri
- 7 iunie 2024 – Sfântul Teodot, episcopul Ancirei vineri
- 12 iunie 2024 – Începutul Postului Sfinților Petru și Pavel; Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare – miercuri
- 14 iunie 2024 – Sfântul Proroc Elisei – vineri
- 19 iunie 2024 – Sfântul Apostol Iuda – miercuri
- 21 iunie 2024 – Sfântul Mucenic Iulian din Cilicia – vineri
- 6 august 2024 – Schimbarea la Față a Domnului – miercuri
- 21 noiembrie 2024 – Intrarea in Biserica a Maicii Domnului – joi
- 23 noiembrie 2024 – Sfântul Cuvios Antonie de la Iezeru Vâlcea – sâmbătă
- 1 decembrie – Sfântul Proroc Naum, Cuviosul Filaret Milostivul – Ap. II Corinteni I, 21-24II, 1-4 Ev. Matei XXII, 1-14 glas 6 – duminică
- 3 decembrie 2024 – Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica – marți
- 5 decembrie 2024 – Sfântul Sava cel Sfințit; Sfântul Mucenic Anastasie; Sfântul Cuvios Nectarie – joi
- 12 decembrie 2024 – Sfântul Spiridon al Trimitundei – joi
- 14 decembrie 2024 – Sfinții Mucenici Tirs, Calinic, Filimon si Apolonie – sâmbătă
Zile în care nu se fac nunți în 2024
- Zilele în care nu se fac nunți în 2024 sunt următoarele:
- În toate zilele de post de peste an;
- În zilele Praznicelor împărătești și în ajunul acestora;
- În săptămâna lăsatului sec de carne – 10 martie – 16 martie;
- Postul Sfintelor Paști – 17 martie – 5 mai;
- În Săptămâna Luminată – 6 mai – 12 mai;
- În Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel – 27 iunie – 28 iunie;
- În Postul Adormirii Maicii Domnului – 1 august – 15 august;
- În postul Nașterii Domnului – 14 noiembrie – 24 decembrie;
- În perioada de la Crăciun până la Bobotează – 25 decembrie – 6 ianuarie.
De ce Anul Nou Bisericesc începe la 1 septembrie
Data de 1 septembrie pentru începutul anului bisericesc a fost împrumutată de la evrei. Ei sărbătoreau pe 1 septembrie anul civil, potrivit Sinaxarului din Mineiul zilei de 1 septembrie. Evreii încep calendarul cu luna septembrie, luna Tișri, iar în această primă zi ei se odihneau și aduceau Domnului ardere de tot. Potrivit tradiției, Mântuitorul Iisus Hristos și-a început activitatea pe 1 septembrie, atunci când a intrat în sinagogă și a citit cuvitele prorocului Isaia.
Începutul Anului Nou bisericesc la 1 septembrie a fost instituit de Sfinții Părinți la Sinodul I de la Niceea. Ei au stabilit această dată de sărbătoare ca un început al mântuirii creștinilor, în amintirea intrării lui Hristos în mijlocul adunării evreilor.
Sursă foto – Shutterstock.com