Deşi medicamentele din farmacii sunt eficiente, uşor de folosit şi destul de ieftine, ne confruntăm cu o serie de efecte secundare neplăcute. Printre acestea, durerile de stomac şi stările de oboseală. Mai grav, consumul pe termen lung produce dependenţă şi poate duce la alte probleme de sănătate, afectând organe importante, precum ficatul. În ultima perioadă, tot mai multe persoane optează pentru analgezicele oferite de medicina naturistă.

Acestea alină durerile la fel de eficient ca analgezicele sintetice, dar, spre deosebire de ele, nu implică riscuri secundare. Unele terapii naturiste chiar acţionează asupra afecţiunii dureroase, acolo unde medicamentaţia tradiţională nu reuşeşte niciodată. Dacă v-aţi decis să apelaţi la medicina pe bază de plante, trebuie să aveţi în vedere că aceasta funcţionează doar dacă este administrată corect. Mai mult, efectele pot fi diferite de la o persoană la alta, în funcţie de stadiul bolii tratate sau de cauza durerii.

Produsele naturiste prezintă şi ele contraindicaţii, astfel că tratarea unor afecţiuni grave cu ajutorul acestora trebuie făcută doar sub supravegherea unui medic specialist în produse naturist.

Iată cele mai bune calmante din plante:

Oţet de mere

Durerile de cap dispar dacă amestecaţi într- un vas smălţuit cantităţi egale de apă şi de oţet de mere, după care se pune la fiert. Când începe să clocotească, luaţi vasul de pe foc şi inhalaţi, timp de câteva minute, vaporii emanaţi. Pentru un tratament şi mai eficient, acoperiţi-vă capul cu un prosop.

Gheaţă

Recomandată pentru durerile acute de dinţi, gheaţa este foarte uşor de folosit. Pe obraz, în zona dintelui bolnav, se aplică un cub de gheaţă, învelit într-un pansament steril. Se ţine timp de 15 minute.

Untul-pământului

Pentru tratarea durerilor reumatice, se ia un sfert de kilogram de bulbi de untul-pământului şi se dă pe răzătoare. Apoi se toarnă 750 ml de ulei de floareasoarelui. Amestecul se lasă la macerat o zi-două, după care se aplică pe locurile dureroase, acoperindu-le cu un prosop. Lăsat 10 minute, maceratul îşi face efectul şi durerile dispar.

Aloe vera

Folosită la scară largă în medicina naturistă, planta de aloe vera conţine şase agenţi antiseptici, este un dezintoxicant natural şi un excelent analgezic. Acţionează ca un antiinflamator şi accelerează vindecarea prin creşterea afluxului de sânge în piele.

Aloe vera stimulează refacerea ţesuturilor afectate, funcţia celulelor nervoase şi regenerarea celulelor postoperator. De aceea, pentru toate aceste probleme, puteţi să vă bazaţi pe produsele ce au la bază extracte din această plantă.

Slănină nesărată

Pentru durerile de dinţi, se aşază o bucăţică de slănină proaspătă, nesărată, între mucoasa internă a gurii şi gingie. Durerea dispare după aproximativ un sfert de oră.

Eucalipt

Masajul cu ulei de eucalipt are efect a-nalgezic, calmând durerile musculare şi articulare. De asemenea, este recomandat în afecţiuni ale sistemului nervos, în probleme cutanate.

Rezultatele sunt uimitoare, pentru că uleiul de eucalipt are proprietăţi antiseptice, antibacteriene, expectorante şi descongestionante în afecţiunile respiratorii. Uleiul e utilizat atât extern, cât şi intern, în inhalaţii.

Coada-racului

Crampele abdominale dispar cu infuzii de coada-racului. Se pune o linguriţă de plante la o cană cu apă fierbinte şi se lasă recipientul acoperit timp de 10 minute. Se recomandă două-trei căni pe zi.

Brusture

Tinctura de brusture este considerată un analgezic uşor, un tonic vascular şi un stimulator al sistemului imunitar. Pentru uz intern se diluează zilnic 20-30 de picături în 50 ml de apă şi se bea o singură dată, atunci când simţiţi nevoia să calmaţi o durere de cap mai puţin puternică sau una musculară.

Răchită-albă

Capsulele din scoarţă de răchită-albă sunt disponibile în toate farmaciile naturiste şi sunt folosite ca un eficient analgezic natural. Extractul calmează durerile cronice şi acute, reduce inflamaţiile şi febra.

“Aspirina din plante”, cum mai este denumită scoarţa de răchită- albă, este lipsită de efecte secundare, fiind recomandată pentru tratamente pe termen lung şi bolnavilor cu probleme gastrice şi intestinale.

Mentă

Uleiul de mentă este considerat un analgezic slab şi este folosit pentru uz extern, aplicat pe zonele cu probleme, sub formă de comprese fierbinţi. Dă rezultate excepţionale în cazul durerilor musculare şi de natură reumatică.

Rădăcină de valeriană

Cunoscută mai mult pentru efectele miraculoase în tratarea insomniilor, rădăcina de valeriană este folosită cu succes în ameliorarea depresiilor, anxietăţii, dar şi a crampelor musculare ori a gastritelor cauzate de stres sau suprasolicitare nervoasă. Se foloseşte sub formă de ceai, tinctură, capsule şi tablete.

Iarbă-moale

Compuşii descoperiţi în iarbamoale ajută la relaxarea vaselor de sânge şi cresc fluxul de sânge spre creier, ajutând la prevenirea durerilor de cap şi la tratarea acestora.

Produse din farmacia naturistă

Produsele naturale ne pot scăpa de migrene, dureri în gât sau chiar menstruale. Ele acţionează cu succes şi în tratarea inflamaţiilor articulare.

Pentru dureri menstruale

Femitone (Indian Herbal): Poate calma durerile menstruale, întăreşte musculatura uterină, menţine sănătatea hormonală feminină. În cazul unui ciclu menstrual abundent, vă ajută foarte mult. De asemenea, e de mare folos şi pentru refacerea funcţiilor ovarelor.

Administrare: o capsulă de 3 ori/zi. Preţ: 31 de lei

Pentru dureri de cap

Migrenostop (Laboratoarele Medica): Dacă v-aţi trezit cu dureri de cap localizate pe o singură parte, şi pe deasupra vă mai confruntaţi cu greţuri şi cu vărsături, acesta este produsul potrivit.

Administrare: 1-3 capsule/zi. Preţ: 5 lei

Cough Kalp (Indian Herbal): Acest produs este recomandat pentru dureri puternice de gât, inflamaţii ale acestuia, rinite sau tuse.

Administrare: 2-4 linguriţe/zi. Preţ: 20 de lei

Plantusin (Fares): În cazul durerilor de gât, când aveţi gripă şi tuşiţi sau chiar şi atunci când este vorba de o bronşită, folosiţi cu încredere acest produs.

Administrare: un comprimat de 3 ori/zi. Preţ: 9 lei

Dureri şi inflamaţii articulare:

ArtroStop Plus: Este extrem de eficient în durerile articulare sau în cele cauzate de osteoporoză. Produsul poate reda mobilitatea articulaţiilor şi ajută la regenerarea cartilagiilor articulare, mărind totodată şi rezistenţa acestora.

Administrare: o tabletă de 3 ori/ zi. Preţ: 30 de lei

Ulei Flamisyl (Herba Ayurvedica): V-au doborât durerile şi aveţi articulaţii inflamate? Masaţi zona afectată cu acest produs şi vă veţi simţi mult mai bine. Uleiul poate fi folosit şi în sciatică, paralizii sau lumbago.

Mod de folosire: Masaj pe zona afectată. Preţ: 34 de lei Produsele prezentate le puteţi găsi în magazinele de profil naturist, din Splaiul Independenţei nr. 2 K şi din str. Lipscani nr. 104.

 
 

Urmărește-ne pe Google News